Conform materialelor primite de la corespondenţi Lacasuri Ortodoxe aflaţi la New York, în data de 10 decembrie 2011, în Catedrala Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, din acest oraş, a avut loc o primă co-slujire a Primatului Bisericii Ortodoxe din America şi a Primului Ierarh al Bisericii Ruse din Exil, Mitropolitul Ilarion (Kapral).
După slujire, aceştia au reamintit semnificaţia istorică a evenimentului. La eveniment a participat şi Episcopul Mihail de Geneva.
Biserica Rusă din Exil a emis o declaraţie cu aceasta ocazie, în care aminteşte istoria şi contextul apariţiei sale. Declaraţia prevede, în inchierea sa, următoarele:
"Biserica Rusă din Exil a susţinut mereu că va fi parte a Bisericii Ortodoxe Ruse, şi nu o "Biserica Rusă din Exil", o biserică a celor aflaţi în exil, ca început, dar nu o Biserică exilata. Aceasta a fost întotdeauna confirmată prin deciziile Consiliilor de Episcopi. Biserica din străinătate nu a pretins că ar fi singura Biserică Ortodoxă canonică, sau că diferitele Biserici locale nu sunt canonice(…). Biserica din Afara Graniţelor a fost întemeiată pentru a uni comunităţile ruseşti aflate în afara ţării, ai căror membri şi-au dorit să rămână credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, aşteptând renaşterea sa, şi demonstrând, de asemenea, o funcţie misionară a răspândirii credinţei ortodoxe în rândul persoanelor de altă naţionalitate, pe cât posibil. Aceste obiective rămân neschimbate”, mai informează serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.