Colinde TV
Publicat pe 26.05.2009

Duminică a avut loc resfinţirea bisericii din Bucium Şasa

 

Duminică, 24 mai, în duminica a 6-a după Paşti, în cadrul sfintei liturghii s-a citit pericopa evanghelică despre vindecarea orbului din naştere, text cuprins în Evanghelia după Ioan cap. 9, 1-38.

 

În această duminică IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie şi a resfinţit biserica din localitatea Bucium Şasa, din protopopiatul Câmpeni, unde este paroh din anul 2004 Părintele Ioan Suciu.

 

Ierarhul nostru a fost însoţit de Părintele Ion Galaţa, consilier economic la Centrul eparhial.

 

Biserica din Bucium Şasa a fost ctitorită în anul 1847 din zid de piatră şi a fost renovată în interior şi în exterior între anii 2005-2008.

 

Dintre preoţii slujitori la această biserică amintim pe Ion Agârbiceanu, care a scris atunci romanul Arhanghelii şi nuvelele Fefeleaga şi Melentea.

 

Duminică de la ora 7.30 a avut loc sfinţirea apei, de la ora 8.00 Taina Sfântului Maslu, iar la ora 9.00 a avut loc întâmpinarea ierarhului şi în continuare resfinţirea bisericii cu hramul „Toţi sfinţii”. De la ora 10.00 a avut loc oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti, iar de la ora 12.30 sfinţirea troiţei din faţa bisericii.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.