Colinde TV
Publicat pe 27.05.2009

Programul „Masa Bucuriei” – o reuşită în cadrul activităţilor filantropice din Ploieşti

 

Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhia Română a încheiat la sfârşitul anului 2008 un parteneriat cu lanţul de magazine S.C. Selgros Cash & Carry SRL, privind proiectul numit „Masa Bucuriei”.

 

În urma acestui parteneriat, compania Selgros a devenit sponsor pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter social-umanitar din cadrul proiectului sus-amintit. Acest program a debutat în judeţul Prahova în luna ianuarie 2009 şi s-a desfăşurat în fiecare zi de miercuri, iar din luna mai 2009 proiectul a fost extins la acordarea de produse celor nevoiaşi trei zile din săptămână (luni, miercuri şi vineri). La nivelul judeţului există 10 cantine şi trapeze aflate în acest proiect, care beneficiază de sprijin din partea supermaketurilor Selgros. Coordonatorul acestui program, care are în grijă toate cele patru protoierii ale judeţului Prahova, este pr. Ştefan Muşat, protopop al Protoieriei Ploieşti.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.