Publicat pe 09.12.2011

Vizita importanta a Vice Presedintelui SUA, Joe Biden, in Fanar

 

 

 

Sâmbătă, 3 decembrie 2011, Vicepreşedintele american Joe Biden a vizitat Fanarul, ca parte a vizitei sale oficiale în Turcia. El a avut o întâlnire cu Patriarhul Bartolomeu, purtând discuţii pe tema libertăţilor religioase în Turcia, a redeschiderii Şcolii Teologice din Halki, dar şi a iniţiativelor Patriarhiei privind protecţia mediului şi dialogul inter-creştin, informează serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

El a fost însoţit de ambasadorul Statelor Unite la Ankara şi de asociaţi apropiaţi. În discursul său, Biden a reiterat sprijinul SUA faţă de Patriarhia Ecumenică şi a afirmat că Patriarhul Bartolomeu şi Nelson Mandela sunt cei mai importanţi doi oameni pe care i-a întâlnit vreodată.

 

În cursul vizitei sale de două ore în Fanar, el s-a mai întâlnit, de asemenea, si cu Sfântul Sinod, cu clerul şi cu comunitatea vorbitoare de limbă elenă din Turcia.

 

Vingas, reprezentant al tuturor minorităţilor religioase în Consiliul de conducere generală a bunurilor religioase (Waqf), a declarat că, după ce "mai multe decenii am trecut prin vremuri grele şi am fost supuşi la umilinţe şi discriminări(…), noua Constituţie ar trebui să ofere securitate în protecţia minorităţilor".

 

Vizita a avut loc într-o atmosferă deosebit de caldă şi a fost urmărită cu un mare interes de mass-media turcească şi internaţională, mai informează serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.