Colinde TV
Publicat pe 29.05.2009

Cartea Psalmilor, ca vestă anti-glonţ. Credinciosii aflati de fata, de-a dreptul şocati…

Informam din BUENOS AIRES, 28 mai 2009 – Argentina

 

 

Credinţa l-a salvat pe un cantaret la strana, evanghelist, din Argentina (dupa alte surse – am numarat noi vreo 7 – eronate, grabite probabil sa relateze stirea, cantaretul este pastor iar Cartea Psalmilor este confundata cu intreaga Biblie – Lacasuri Ortodoxe: ramaneti corect informati!): Cartea a împiedicat traversarea unui glonţ, tras din revolverul unui hoţ, spre inima – au anunţat ieri, joi 28 mai 2009, surse din sistemul judiciar.

 

Mauricio Condori Zanes nu poate uita acest miracol, care a avut loc miercuri, în biserica sa, cu sediul în oraşul Rodea del Medio, la 1.000 km vest de Buenos Aires, provincia Mendoza.

 

 

În timp ce cantaretul, de 38 ani, încerca să lămurească doi criminali, explicându-le că locaşul de cult nu conţine niciun obiect de valoare, unul dintre ei a şi deschis focul asupra acestuia.

 

Pastorul, însă, purta o Carte a Psalmilor, groasă, la piept, care a deviat glonţul, fără ca el să mai ajungă la inima acestuia, deşi fusese tras de la doi metri.

 

Credincioşii, care au fost martori ai acestei fapte şi au sunat la poliţie, imediat după ce au scăpat de infractori, s-au confruntat cu un nou şoc, văzând că Mauricio Condori Zanes se ridică, nevătămat.

 

Medicii au confirmat faptul că el nu a suferit decât o uşoară zgârietură, în zona pieptului.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.