Publicat pe 05.12.2011

A 3-a conferinta duhovniceasca, in Parohia Ursi – Stoilesti / 2011

 

 

 

Ieri seară, 4 decembrie 2011, in Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea, de la orele 17:00, a avut loc a treia conferinţă duhovnicească din seria întâlnirilor duhovniceşti ce se desfăşoară în Parohia Urşi pe perioada Postului Naşterii Domnului, la iniţiativa Pr. Paroh Bogdan Ionescu, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului.

 

Prelegerea cu tema „Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine în viaţa creştinului” a fost susţinută de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, lect. univ. dr. în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

 

Seara duhovnicească a început cu o rugăciune de mulţumire săvârşită în sobor de către Preasfinţitul Părinte Emilian împreună cu preoţii şi credincioşii prezenţi în biserică.

 

În cuvântarea susţinută, Presfinţia Sa a arătat credincioşilor de ce Sfânta Liturghie este chintesenţa cultului creştin ortodox, slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe, şi a descris părţile componente şi simbolistica acesteia. În concluzie, Preasfinţitul Părinte i-a încredinţat pe credincioşii prezenţi că, la slujbele săvârşite în biserică, oricât de puţini oameni ar fi, nu sunt singuri, ci împreună cu ei, sfinţii pictaţi pe zidurile bisericii se roagă lui Dumnezeu pentru ajutorul şi mântuirea tuturor, după cum cerem în ecteniile din timpul Sfintei Liturghii.

 

Conferinţele desfăşurate în perioada Postului Naşterii Domnului la Parohia Urşi de către invitaţii Pr. Paroh Bogdan Ionescu sunt adresate atât tinerilor cât şi adulţilor, acestea fiind un mijloc real de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. În cadrul unei întâlniri duhovniceşti sunt cuprinse rugăciuni, teme religioase, colinde şi alte cântări religioase. Temele propuse spre dezbatere sunt actuale, interactive şi adaptate la capacitatea de înţelegere a credincioşilor.

 

La întrunire au fost prezenţi preoţi, oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici, din localitate, dar şi din parohiile învecinate, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

– articol de: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.