Publicat pe 29.11.2011

Adunarea interconfes. din Durban atrage atentia asupra schimbarilor climatice

 

 

 

Conform materialelor primite de la membri-corespondenţi Lacasuri Ortodoxe aflaţi în Durban, în Africa de Sud, o “intalnire interconfesionala” care a avut loc in această localitate, organizata în data de 27 noiembrie 2011, a solicitat Conferinţei Naţiunilor Unite să încheie un tratat echitabil, ambiţios şi obligatoriu, care să abordeze problema importantă a schimbărilor climatice.

 

"Aceasta este singura casă pe care o avem", a declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Arhiepiscopul Desmond Tutu, referindu-se la grija pentru planeta Pământ, potrivit unui comunicat de presă emis de Consiliul Mondial al Bisericilor, cu sediul la Geneva (CMB).

 

Cea de-a 17-a Conferinţă a Convenţiei-Cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), sau COP 17, are loc în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2011, informeaza serviciul de presă LONews, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.