
Universitatea Harvard va înfiinţa o nouă catedră sponsorizată, unde studenţii vor putea să înveţe despre homosexuali, lesbiene şi transexuali.
Prestigioasa universitate americană va deveni astfel şi prima din Statele Unite care înfiinţează o catedră permanentă dedicată acestui subiect, potrivit The New York Times.
Înfiinţarea acestei catedre speciale a fost posibila în urma donaţiei de 1,5 milioane de dolari făcute de o asociaţie a homosexualilor de la Harvard.
Cu aceşti bani, universitatea va putea să invite somităţi în domeniu pentru a ţine cursuri despre minorităţile sexuale şi problemele lor.
Catedra a fosta numita F.O. Matthiessen, după un cunoscut critic literar american, absolvent al Harvard, considerat „un exemplu de homosexual care şi-a asumat şi recunoscut identitatea sexuală”.
Deşi acest domeniu de studiu este relativ nou în Statele Unite, încercări similare, de o amploare mai mica, au fost făcute şi la Universitatea din New York, în 1986, şi la Universitatea Yale, în 1990.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
