CONTRIBUTII: C.S. Lewis – (13) Crestinism pur si simplu

CARTEA III

MORALITATEA SOCIALĂ

Primul lucru care trebuie clarificat cu privire la moralitatea creştină în relaţiile dintre oameni este că în acest domeniu Hristos nu a venit să predice un gen nou de moralitate. Regula de Aur a Vechiului Testament („Fă altora ce ai vrea să-ţi facă ei ţie”) este o rezumare a ceea ce toţi oamenii au ştiut dintotdeauna că este drept. Invăţătorii morali cu adevărat mari nu introduc niciodată o moralitate nouă; numai şarlatanii şi capricioşii fac acest lucru. Dr. Johnson a spus: „Oamenii au mai mare nevoie să li se aducă aminte ce ştiu, decat au nevoie să fie învăţaţi”. Adevărata slujbă a oricărui învăţător moral este să ne reamintească, mereu, mereu, vechile principii simple pe care nu suntem deloc dornici să le aplicăm; este ca şi cum ai aduce mereu un cal înapoi la un gard peste care a refuzat să sară sau ca şi cum l-ai aduce pe un copil înapoi la fragmentul de lecţie pe care vrea să-l evite.

Al doilea lucru care trebuie clarificat este că Creştinismul nu a pretins şi nu pretinde că ar avea un program politic detaliat pentru aplicarea principiului „Fă altora ce ai vrea să-ţi facă ei ţie”, unei anumite societati, într-un anumit moment. Lucrul acesta ar fi imposibil. Principiul este destinat tuturor oamenilor din toate timpurile, în timp ce un program anume, potrivit pentru un anumit loc sau timp, nu s-ar potrivi în alte condiţii. In afară de aceasta, Creştinismul nu operează în felul acesta. Cand îţi spune să-i hrăneşti pe cei flămanzi, nu îţi dă lecţii de gătit. Cand îţi spune să citeşti Scripturile, nu îţi dă lecţii de ebraică şi greacă şi nici măcar de gramatică englezească. Creştinismul nu a fost menit niciodată să înlocuiască sau să înlăture artele şi ştiinţele umane obişnuite; dimpotrivă, el este o călăuză care poate să le dea tuturor direcţia bună şi este o sursă de energie care poate să le dea tuturor viaţă nouă, dar numai dacă se pun la dispoziţia lui.

Oamenii spun: „Biserica ar trebui să ia conducerea”. Afirmaţia aceasta este adevărată, dacă ei înţeleg conceptul de Biserică în mod corect, dar este falsă dacă ei înţeleg conceptul de Biserică în mod greşit. Prin Biserică ei ar trebui să înţeleagă totalitatea celor care aplică Creştinismul. Cand ei spun că Biserica ar trebui să ia conducerea, ei ar trebui să aibă în gand faptul că unii creştini — care se întamplă să aibă înzestrările adecvate — ar trebui să fie economişti şi oameni de stat, şi că toţi economiştii şi oamenii de stat ar trebui să fie creştini, şi că toate eforturile lor în politică şi economie ar trebui direcţionate în sensul punerii în practică a principiului: „Fă altora ce vrei să-ţi facă ei ţie”. Dacă s-ar întamplă aşa şi dacă noi ceilalţi am fi gata să acceptăm lucrul acesta, atunci ar trebui să găsim foarte repede rezolvarea creştină a problemelor noastre sociale.

Dar, desigur, cand spun că Biserica ar trebui să preia conducerea, cei mai mulţi oameni se referă la faptul că ei vor ca clericii să elaboreze un program politic. Lucrul acesta este absurd. Clericii sunt persoanele acelea speciale din cadrul Bisericii care au fost pregătite în mod special şi care au fost puse deoparte ca să se îngrijească de lucrurile care ne privesc pe noi ca şi creaturi care vom trăi veşnic: iar noi le cerem să facă o slujbă cu totul diferită, pentru care ei nu au fost pregătiţi. Misiunea aceasta ne revine de fapt nouă, laicilor. Aplicarea principiilor creştine în organizaţiile profesionale sau în şcoli trebuie să vină de la creştinii care sunt conducători ai organizaţiilor şi directori de şcoli, la fel cum literatura creştină trebuie să vină de la romancieri şi dramaturgi creştini — nu de la un grup de episcopi care se adună laolaltă şi în timpul lor liber încearcă să scrie piese de teatru şi romane.

În acelaşi fel, Noul Testament, fără a intra în detalii, ne dă indicii clare cu privire la cum ar fi o societate deplin creştină. Poate că ne dă chiar mai mult decat putem primi. Ne spune că nu trebuie să fie oameni inactivi sau paraziţi: dacă cineva nu munceşte, ar trebui nici să nu mănance. Fiecare trebuie să lucreze cu mainile lui, ba mai mult, lucrul fiecăruia ar trebui să producă ceva bun: nu va mai fi nevoie o producţie de articole de lux stupide şi nici de reclame şi mai stupide, care să ne convingă să le cumpărăm. Nu trebuie să fie lăudăroşenie şi nimeni nu trebuie să-şi dea aere. In măsura aceasta, o societate creştină ar fi ceea ce numim noi acum „de stanga”. Pe de altă parte, Noul Testament insistă totdeauna asupra ascultării noastre reale (şi asupra formelor exterioare de respect) de toţi magistraţii instalaţi pe drept, asupra ascultării copiilor de părinţi şi (mă tem că lucrul acesta nu se va bucura de popularitate) asupra ascultării nevestelor de bărbaţi. În al treilea rand, trebuie să fie o societate veselă: plină de cantece şi de bucurie, o societate care socoteşte că îngrijorarea şi anxietatea sunt rele. Curtoazia este una dintre virtuţile creştine; de asemenea, Noul Testament nu îi agreează pe oamenii care se amestecă mereu în treburile altora.

Dacă ar exista în prezent o asemenea societate şi dacă am vizita-o, cred că ne-am întoarce de acolo cu o impresie ciudată. Ar trebui să avem sentimentul că viaţa ei economică este foarte socialistă şi, în sensul acela, „avansată”, dar că viaţa de familie şi codul de maniere sunt mai degrabă de modă veche — poate chiar ceremonioase şi aristocrate. Fiecăruia dintre noi i-ar place anumite lucruri, dar mă tem că la foarte puţini dintre noi le-ar placea societatea aceea în totalitatea ei. Tocmai la aceasta ne-am aştepta dacă Creştinismul ar fi planul complet pentru maşinăria umană. Noi toţi ne-am îndepărtat de planul acela complet în diferite moduri, şi fiecare dintre noi vrea să susţină că modificările pe care le-a adus el planului originar sunt de fapt adevăratul plan. Veţi descoperi lucrul acesta mereu, mereu, cu privire la tot ceea ce este cu adevărat creştin: orice persoană este atrasă de anumite elemente ale lui şi ar vrea să aleagă acele elemente şi să lase la o pare restul. Acesta este motivul pentru care nu putem ajunge prea departe, şi acesta este motivul pentru care oamenii care se luptă pentru lucruri cu totul opuse pot spune că se luptă pentru Creştinism.

Încă un lucru. Există un sfat pe care ni-l dau grecii păgîni din antichitate, evreii din Vechiul Testament şi marii învăţători creştini din Evul Mediu, sfat pe care sistemul economic modern l-a nesocotit complet. Toţi oamenii aceştia ne-au spus să nu împrumutăm bani cu dobandă: dar împrumutarea banilor cu dobandă — ceea ce noi numim „investiţie” — este la baza întregului nostru sistem. Poate că de aici nu rezultă în mod absolut că noi greşim. Unii oameni spun că atunci cand Moise şi Aristotel şi creştinii au fost de acord cu interzicerea împrumutării banilor cu dobandă (sau „camătă” cum o numeau ei), ei nu şi-au putut imagina companiile pe acţiuni şi se gandeau doar la persoanele individuale care dădeau bani cu împrumut şi că, prin urmare, noi nu trebuie să luăm seama la ce au spus ei. Aceasta este o problemă în privinţa căreia eu nu pot decide. Eu nu sunt economist şi nu ştiu dacă sistemul de investiţii este răspunzător pentru starea de lucruri în care ne aflăm. Tocmai acesta este motivul pentru care avem nevoie de un economist creştin. Eu am simţit că nu aş fi fost cinstit dacă nu v-aş fi spus că trei mari civilizaţii au fost de acord (sau cel puţin aşa pare la prima vedere) în ceea ce priveşte condamnarea unui lucru pe care noi ne-am bazat întreaga viaţă.

Încă un lucru şi apoi voi încheia. În pasajul în care Noul Testament spune că fiecare trebuie să lucreze, ne este dat şi un motiv: „Ca să aibă ce să dea celui lipsit”. Caritatea — dăruirea pentru cei săraci — este o componentă esenţială a moralităţii creştine: în înfricoşătoarea pildă cu oile şi cu caprele, se pare că acesta este elementul de care depinde totul. Unii oameni din zilele noastre spun că această caritate ar trebui să fie nenecesară şi că în loc să dăruim săracilor, noi ar trebui să creăm o societate în care să nu mai fie săraci cărora să trebuiască să le dăm. S-ar putea ca ei să aibă dreptate cand spun că ar trebui să creăm o asemenea societate. Dar dacă cineva crede că, drept consecinţă a acestui fapt, poate înceta să dăruiască, persoana aceea a rupt-o cu moralitatea creştină. Eu nu cred că cineva poate stabili o regulă cu privire la cat ar trebui să dăruim. Mă tem că singura regulă potrivită ar fi să dăruim mai mult decat avem în plus. Cu alte cuvinte, dacă cheltuielile noastre pentru confort, articole de lux, distracţii etc. sunt la acelaşi nivel cu ale celor care au acelaşi venit cu noi, probabil că Creştinismul ar fi planul complet pentru maşinăria umană. Noi toţi ne-am îndepărtat de planul acela complet în diferite moduri, şi fiecare dintre noi vrea să susţină că modificările pe care le-a adus el planului originar sunt de fapt adevăratul plan. Veţi descoperi lucrul acesta mereu, mereu, cu privire la tot ce este cu adevărat creştin: orice persoană este atrasă de anumite elemente ale lui şi ar vrea să aleagă acele elemente şi să lase la o pare restul. Acesta este motivul pentru care nu putem ajunge prea departe, şi acesta este motivul pentru care oamenii care se luptă pentru lucruri cu totul opuse pot spune că se luptă pentru Creştinism. Dăruim prea puţin. Dacă donaţiile nu ne fac să strangem deloc cureaua, mă tem că sunt prea mici. Ar trebui să fie lucruri pe care am vrea să le facem, dar nu le putem face deoarece donaţiile noastre caritabile le exclud. Vorbesc acum despre „donaţii caritabile” în sensul obişnuit. Anumite cazuri speciale de nevoi pe care le au rudele, prietenii, vecinii sau subalternii tăi, cazuri pe care Dumnezeu te obligă să le observi, pot necesita mult mai mult: îţi pot cere să mergi chiar pană la punerea în pericol a propriei tale poziţii. Pentru mulţi dintre noi, marele obstacol în calea dăruirii caritabile nu este traiul luxos sau dorinţa după mai mulţi bani, ci teama noastră — teama de nesiguranţă. Aceasta trebuie să fie recunoscută deseori ca o ispită. Uneori mandria noastră ne împiedică să fim darnici; suntem ispitiţi să cheltuim mai mult decat ar trebui, pe forme spectaculoase de generozitate (bacşişuri, ospitalitate) şi, mai puţin decat ar trebui, pentru aceia care au cu adevărat nevoie de ajutorul nostru.

Şi, acum, înainte de a încheia, voi încerca să ghicesc cum v-a afectat secţiunea aceasta pe voi, cei care aţi citit-o. Probabil că sunt printre voi unii cu idei de stanga care sunt foarte supăraţi că nu am mers suficient de departe în direcţia aceasta, şi sunt unii cu ideologie opusă, care sunt foarte supăraţi pentru că ei cred că am mers mult prea departe. Dacă este aşa, faptul acesta ne aduce la adevăratul obstacol în elaborarea planului pentru o societate creştină. Cei mai mulţi dintre noi nu abordează subiectul ca să nu afle ce spune Creştinismul: noi îl abordăm cu speranţa să găsim sprijin din partea Creştinismului pentru ideile partidului nostru. Noi căutăm un aliat acolo unde ni se oferă fie un Stăpîn, fie un Judecător. Şi eu sunt la fel ca şi ceilalţi. În secţiunea aceasta sunt fragmente pe care am vrut să le las deoparte. Şi tocmai acesta este motivul pentru care nu va rezulta nimic din aceste prelegeri decat dacă vom face un mare ocol. O societate creştină nu se va instala decat atunci cand cei mai mulţi dintre noi o vom dori cu adevărat: şi noi nu o vom dori cu adevărat pană cand nu vom deveni pe deplin creştini. Pot spune: „Fă altora ce vrei să-ţi facă ei ţie”, pană mă fac vanăt la faţă, dar nu pot împlini ce spun decat atunci cand îl iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi: şi nu pot învăţa să-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi decat după ce am învăţat să-L iubesc pe Dumnezeu; şi nu pot învăţa să-L iubesc pe Dumnezeu decat dacă învăţ să ascult de El. Aşadar, cum v-am spus, suntem împinşi spre ceva mai profund — suntem împinşi să trecem de la problemele sociale la problemele religioase. Căci calea cea mai ocolită este cea mai scurtă cale spre casă.

– un articol, pentru Lacasuri Ortodoxe, de contributor: Pr. Daniel Ivan

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.