Pelerin la Mănăstirea Valaam

Originile Mănăstirii Valaam nu sunt cunoscute cu certitudine. Situată la frontiera civilizaţiei, mănăstirea a fost atacată şi arsă adesea, zona fiind disputată atât de suedezi, cât şi de ruşi. Deoarece mănăstirea nu este menţionată în documente anterioare secolului al XVI-lea, au fost propuse diferite date de înfiinţare, situate între secolele al X-lea şi al XV-lea. În tradiţia Bisericii, înfiinţarea Mănăstirii Valaam a Schimbării la Faţă este atribuită Sfinţilor Serghie şi Gherman, care au fost printre primii misionari trimişi în oraşul Novgorod în secolul al X-lea şi care au înfiinţat această mănăstire pe Insula Valaam din Lacul Ladoga, la nord de Novgorod.

În secolul al XVI-lea, Karelia a devenit zona de luptă dintre armatele suedeze şi ruseşti pe măsură ce suedezi îşi extindeau teritoriile spre est. Situată în Lacul Ladoga, Mănăstirea Valaam a fost în mijlocul acestor lupte. În 1578, călugării şi novicii au fost bătuţi până la moarte de (pe atunci) suedezii luterani. După un alt atac, mănăstirea a fost părăsită între anii 1611 şi 1715. Clădirile au fost distruse complet iar graniţa kareliană dintre ruşi şi suedezi a fost trasată prin lac. De-a lungul secolului al XVIII-lea mănăstirea şi-a revenit. Au fost restaurate clădirile şi reconstruite pe măsură ce mănăstirea prospera. La începutul secolului al XX-lea, mănăstirea a devenit foarte înstărită având vreo douăzeci de schituri mici sub controlul ei.

În 1793, stareţul Mănăstirii Valaam, Nazarie, a fost însărcinat de Ecaterina a II-a să recruteze misionari pentru coloniile ruseşti din Alaska. A fost format un grup de opt călugări care au plecat din Valaam în 25 decembrie 1793 spre Alaska.

În 1809, Suedia a cedat Rusiei Finlanda, care a devenit Mare Ducat autonom. Deoarece mănăstirea era situată în acest ducat, atunci când Finlanda şi-a câştigat independenţa în 1917, Valaam a devenit parte a Bisericii Finlandei, biserică autonomă, parte integrantă a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. În timpul Războiului de Iarnă dintre Finlanda şi Uniunea Sovietică din 1940, călugării mănăstirii au fost evacuaţi în Heinavesi, Finlanda. La sfârşitul războiului frontiera a fost mutată spre apus astfel încât Lacul Ladoga a intrat în componenţa Uniunii Sovietice. Călugării evacuaţi, fiind lipsiţi acum de posibilitatea de reîntoarcere, au format Mănăstirea Noul Valaam în Heinavesi.

Odată cu pierderea comunităţii monahale şi cu includerea Lacului Ladoga în Uniunea Sovietică, clădirile mănăstirii iniţiale au rămas nefolosite odată cu popularea insulei cu populaţie seculară. Cu timpul, insula a devenit bază militară sovietică. Odată cu slăbirea restricţiilor impuse Bisericii Ortodoxe din Uniunea Sovietică odată cu anii 1980, mănăstirea iniţială a fost reactivată în 1989 iar clădirile restaurate de-a lungul anilor care au urmat.

Spre sfârşitul anilor 1990, Mănăstirea Valaam a câştigat putere legală din ce în ce mai importantă în insulă sub Patriarhul Alexei al II-lea. În încercarea de a reîntorce insula la starea de izolare spirituală şi ispitită de posibilitatea monopolizării industriei turistice în insulă, mănăstirea i-a obligat pe mulţi rezidenţi să se mute pe continent. După ani de proceduri legale eşuate, mulţi rezidenţi ai insulei au ales să plece decât să continue lupta, astfel încât au mai rămas doar câţiva, până în prezent.

Mănăstirea Valaam a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, cunoscută popular sub numele de Mănăstirea Valaam este o mănăstire din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, situată în Karelia din nord-vestul Rusiei, pe insula Valaam din Lacul Ladoga.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru prima oară (pe data de 2 iunie 2009) a călcat pe acest pământ binecuvântat, fiind întâmpinat de către PS Pankratie, vicarul Patriarhiei, care administrează această mănăstire stavropighială.

Delegaţia moldovenească a vizitat schiturile mănăstirii, închinându-se la sfinţeniile de aici şi participând la serviciile divine. Bucurii alese au fost trăite la bisericuţa unde se află moaştele şi mormântul Sfântului Antipa de la Calapodeşti. Egumenul schitului Părintele Pankratie a povestitit din viaţa acestui sfânt, precum şi a schitului închinat sfântului moldovean. Părintele Pankratie a mulţumit Mitropolitului Vladimir pentru primirea de la Chişinău, când au fost transmise Mănăstirii Suruceni o parte din moaştele Sf. Antipa.

Ierarhul nostru a avut şi o întâlnire cu nevoitorii mănăstirii, care la zi sunt circa 150, împărtăşindu-şi impresiile şi povestind din viaţa Bisericii din Moldova.