Hramul Bisericii de pe Calea Targu Jiului – 2011 – Drobeta

Credincioşii din municipiul Drobeta Turnu Severin au avut parte duminica aceasta de o mare bucurie duhovnicească, prilejuită de serbarea Sf. Ioan Gură de Aur în cetatea lor, informeaza pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, jurnalist Catalin Cernatescu.

Încă de dimineaţă, Biserica de pe Calea Târgu Jiului, al cărei ocrotitor a fost prăznuit, s-a umplut de mulţimea sufletelor care au venit să înalţe rugăciune sfântului pentru bunăstarea casei şi buna înţelegere în familie.

Deşi este încă în construcţie, subsolul bisericii care serveşte ca Paraclis, a răsunat de glasurile credincioşilor, uniţi într-un gând şi într-un cuget la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită de către părintele paroh Adrian Căpitănescu, împreună cu un sobor de preoţi.

Răspunsurile la strană au fost date de către grupul psaltic al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

La finalul serviciului divin a fost săvârşită slujba parastasului pentru mântuirea şi iertarea păcatelor tuturor celor mutaţi la Domnul, părinţi şi fraţi creştini.

În cuvântul de învăţătură, preacucernicul părinte Adrian Căpitănescu a evidenţiat actualitatea învăţăturilor şi scrierilor Sf. Ioan, cel numit Hrisostom sau Gură de Aur, care pătrund în inimile credincioşilor ca un ecou în eternitate, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

– un articol de: contributor Jurnalist Cătălin Cernătescu

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.