STIRI din Washington, 4 iunie 2009 – Statele Unite ale Americii

Ministrul Justiţiei US, Eric Holder, a promis ieri, joi 4 iunie, după discursul preşedintelui Barack Obama adresat lumii musulmane, că “prioritatea” ministerului său este „protejarea” drepturilor musulmanilor din America.
“Promisiunea preşedintelui, de reînnoire a relaţiilor dintre Statele Unite şi a comunităţile musulmane începe de aici, de la Ministerul Justiţiei, unde ne preocupam de respectarea legilor care protejează drepturile civile (…) pentru a îi proteja pe musulmanii americani”, scrie Eric Holder.
“O prioritate a Departamentului Justiţiei este revenirea la o mai puternică apărare a drepturilor civile, religioase, şi a libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor noştri, indiferent că ne referim la locul de muncă, la proprietatea imobiliară, la şcoli sau la cabina de vot”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Preşedintele Obama a susţinut joi, la Cairo, începutul unei noi ere în relaţiile dintre Statele Unite şi lumea musulmană, invitându-i la întreruperea lanţului de “neîncredere şi discordie.”






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
