Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, în perioada 04 -10 aprilie 2008, la biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Vaslui se află moaştele Sf. Nectarie din Eghina.
Acestea au fost aduse din municipiul Iaşi din biserica cu hramul „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Iaşi, biserica aflată în cartierul Alexandru cel Bun.
În aceste zile, biserica are un program duhovnicesc special. Astfel, începând cu orele 9 dimineaţa, se citeste acatistul Sfântului Nectarie, apoi la ora 17,30 se oficiază taina Sfântului Maslu.
Programul de închinare, rugăciunile de dezlegare, taina Sfintei Spovedanii, acatistele si paraclisul Sfântului vor fi oficiate până vineri, 10 aprilie, la ora 18.30, când Sfintele Moaşte vor pleca din Vaslui. Pentru un articol amplu, pe aceasta tema, dati click pe banner:






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
