Colinde TV
Publicat pe 09.04.2009

Rezoluția Adunării Eparhiale din Chicago și America Centrală

 

 

 

18/31 martie 2009 – Sf. Chiril al Ierusalimului

 

Noi, delegaţii Adunării Eparhiei de Chicago şi America Centrală, reuniţi în prezenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kursk, mulţumim lui Dumnezeu pentru pogorârea Harului Său la recentul Sinod al Bisericii Ruse în care a fost ales Prea Fericirea Sa, Patriarhul Kirill, pe care îl felicităm, şi pentru care ne rugăm din inimă ca Dumnezeu să-l întărească în preluarea datoriei veşnicului de pomenire patriarh Alexei II, în separarea cu dreptate a cuvântului de adevăr şi în păstrarea purităţii credinţei ortodoxe, cu fermitate.

 

De asemenea, mulţumim lui Dumnezeu pentru continua creştere şi consolidare a Eparhiei noastre sub conducerea Sfinţiei sale, Episcopul Petru şi prin rugăciunile Mitropolitului Ilarion şi ale Arhiepiscopului Alypy. Ne rugăm ca eparhia noastră să se dezvolte în continuare prin eforturile sale misionare, aşa cum şi noi încercăm, pe de o parte, să ajungem la aceia care nu au auzit de adevărul Ortodoxiei, iar pe de alta, la oile noastre care s-au depărtat de turmă, sperând întâi că Dumnezeu ne va acorda şi nouă o înnoire spirituală în timpul acestui Sfânt Post, pregătindu-ne să-l întâmpinăm pe Hristos cel Înviat.

 

Cerem episcopilor noştri îndrumare pastorală în mulţimea de schimbări morale contemporane cu care ne confruntăm şi, în special, sperăm că vor vorbi cu putere şi pentru turma noastră şi pentru lume, pe probleme de sfinţenie a căsătoriei şi de sfinţenie a vieţii, în opoziţie cu avortul, pruncuciderea, eutanasierea şi experimentele fetale – incluzând cercetarea celulelor stem embrionare umane – care cu blasfemie caută să uzurpe rolul Domnului şi Stăpânului vieţilor noastre.

 

Facem un apel la păstorii noştri, să încurajeze si sa se preocupe de vocaţiile clericale şi monahale.

 

Cerem ca, aceştia, pe care Dumnezeu îi cheama la datorie în rândul turmei noastre, să răspundă cu supunere. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru lucrarea Şcolii noastre pastorale eparhiale în oferirea unei căi pentru pregătirea clerului nostru. De asemenea, ne rugăm ca Dumnezeu să înfiinţeze în timp util o mănăstire de limbă engleză în eparhia noastră, atât pentru a oferi un cadru pentru surorile şi fiicele noastre care au fost chemate la viaţa monahală, cât şi pentru a fi ca o lumină călăuzitoare, spirituală, şi un loc de pelerinaj pentru cei din eparhie. Avem locaţia pentru a oferi terenul, dar îi cerem lui Dumnezeu să trimită lucrătorii care să lucreze în via Sa.

 

Dorim să subliniem importanţa educarii copiilor noştri întru credinţă, o responsabilitate ce aparţine în primul rând familiilor lor, dar şi nouă, fiecăruia, ca o familie parohială extinsă. Este important că şcolile bisericii noastre nu sunt tratate ca şi cum ar fi o caracteristică opţională a vieţii parohiale sau ca o chestiune de importanţă secundară, ci ca o cheie a păstrarii, consolidarii şi creşterii Bisericii noastre. În acest sens, am stabilit un comitet format în principal din profesorii şcolii bisericeşti, pentru a revizui ariile curriculare care există şi sperăm că vom fi capabili să lucrăm şi cu alte eparhii în aceste sens.

 

Facem un apel la credincioşi să susţină, după timpul lor, comorile şi avantajele parohiilor lor, ca dătătoare de bucurii şi chivernisitoare a ceea ce le-a dăruit Dumnezeu lor. În schimb, vom face apel la parohiile noastre pentru a susţine Eparhia şi Sinodul Episcopal, pentru ca episcopii noştri să se dedice mai bine „rugăciunii şi predicării cuvântului” (Fapte 6:4).

 

Facem un apel pentru dezvoltarea unui plan strategic, care sa expuna viziunea şi misiunea eparhiei noastre, alaturi de paşii, practici, necesari pentru atingerea acestor obiective. Mai mult, încurajăm fiecare parohie să actioneze in acelasi sens, la nivel de parohie.

 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi. Amin.

 

Adoptat în unanimitate de delegaţii participanţi la Adunarea Eparhială

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.