Colinde TV
Publicat pe 11.04.2009

A apărut revista „Credinţa străbună” pe luna aprilie

 

A apărut numărul 4 al revistei „Credinţa străbună” editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, pentru luna aprilie 2009. În acest număr puteţi citi cuvântul ierarhului nostru, a IPS Andrei al Alba Iuliei, intitulat „Între ziua Învierii şi noaptea de colindă” – pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului în care Înalt Preasfinţitul Andrei prezintă viaţa creştinului care are un ritm liturgic desfăşurându-se între Paşti şi Crăciun.

 

Cităm „Marile praznice sunt repere esenţiale, în funcţie de care creştinul îşi orânduieşte pelerinajul terestru la vieţii. Pentru aceste praznice se pregăteşte cu rigurozitate, purificându-se prin rugăciune, post şi nevoinţa, curăţindu-şi sufletul printr-o bună spovedanie”- spune IPS în cuvântul pastoral de Paşti.

 

Pe lângă rubrica permanentă dedicată tâlcuirii pericopelor evanghelice din duminicile a 5-a şi a 6-a din post şi a duminicii a 2 după Paşti articol semnat de părintele Iosif Zoica, mai puteţi citi în acest număr cronica la pelerinajul din Ucraina. Revista „Credinţa străbună” din această lună mai cuprinde prezentarea cărţii cu titlul „Contemporanii mei” semnata de doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi apărută la Editura Niculescu din Bucureşti.

 

Vă recomandăm acest ultim număr al revistei „Credinţa străbună” pe luna februarie, pe care o puteţi găsi la magazinul de obiecte bisericeşti sau la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.