Colinde TV
Publicat pe 15.04.2009

Papa Benedict XVI: Învierea lui Hristos, un eveniment “real”, nu un “mit”

 

Papa Benedict XVI a subliniat faptul că învierea lui Hristos este “un adevărat eveniment, istoric,” în timpul audienţei generale de astăzi din Piaţa Sfântul Petru, la Vatican.

 

Benedict al XVI-lea şi-a exprimat regretul că “în timpul nostru, sunt mulţi care caută, refuzând istoricitatea, să reducă Evanghelia la mit prin preluarea (…) şi prezentarea unor mai vechi teorii, deja folosite.”

 

“Este fundamentală pentru credinţa noastră creştină mărturia noastră şi vestirea Învierii lui Iisus din Nazaret, ca un eveniment real, istoric, atestat de numeroşi martori”, a spus Papa.

 

Paştele este cea mai importantă sărbătoare a creştinismului şi celebrează moartea pe cruce şi învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu coborât pe pământ.

 

Benedict al XVI-lea a subliniat ca această Înviere nu a fost pentru Hristos “o simplă întoarcere la viaţa sa pământească, anterioară”, ci “o trecere la o nouă dimensiune profundă a vieţii, care şi pe noi ne interesează, care atinge familia umană, întreaga istorie, întregul univers”.

 

“Învierea lui Iisus stă la baza vieţii noastre şi pelerinajului nostru pământesc, şi ne ajută să înţelegem enigma umană a suferinţei şi a morţii.”

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.