Frumuseti ortodoxe in Mtsketa, vechea capitala a Georgiei

“Mtsketa este vechea capitală a Georgiei, acum un mic sat situat în partea de nord a Tbilisi. Acesta este locul care găzduieşte mai multe sit-uri religioase de mare importanţă pentru Georgia, şi care funcţionează astăzi ca o inimă a spiritualitatii georgiene”, apreciaza pentru Aol, Alex Roberson, într-un articol recent, informeaza serviciul de presa LONews al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Mtsketa este şi poarta prin care Georgia a adoptat Creştinismul, în secolul al patrulea. Astăzi, oraşul se bucură de un aflux continuu de turişti, din ţară şi din străinătate, şi găzduieşte o serie de evenimente ale Bisericii Ortodoxe Georgiene. Sit-urile sale istorice sunt parte a Patrimoniului mondial UNESCO.

Există mai multe locuri din Mtsketa care ar trebui să fie incluse în cadrul unui pelerinaj în zona Tbilisi. Unul ar fi Biserica Manastirii Jvari, de fapt situată cu mult deasupra oraşului, pe un deal, deasupra confluenţa râurilor Aragvi şi Mtkvari. În zilele de duminică şi de sărbători, Biserica din secolul 6 se umple cu o mulţime de credincioşi şi de turişti, care par sa se simta in intimitatea lor, ca acasă.

Un al doilea mare sit, interesant, este Biserica Antioki, situată de-a lungul malului Mtskheta. Biserica, care este de-a dreptul incredibilă, datează din secolul al patrulea. Este mai degrabă o capelă mică, simplă şi frumoasă, înconjurată de iarbă şi de flori. Pereţii interiori sunt decoraţi cu picturi murale luminoase.

Atracţia de frunte, însă, în Mtsketa o reprezintă Catedrala Svetitskoveli, o biserică enormă, construită iniţial în secolul al patrulea şi reconstruită în secolul al 11-lea. Tronul Arhieresc destinat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Georgiene se află situat în mijlocul bisericii. Regii georgieni sunt îngropaţi aici, deşi Catedrala este cunoscută, pentru Cămaşa lui Hristos, adusă în Mtsketa, din Ierusalim, după Răstignirea Mantuitorului, si îngropată sub Catedrală.

Intrarea în toate sit-urile amintite mai sus este gratuită. Transportul în Mtsketa este, de asemenea, ieftin. O “marşrutka” (microbuz) din Tbilisi costând aproximativ 60 de cenţi. Un taxi din Tbilisi la Biserica Jvari şi apoi la Mtsketa (cu şoferul în aşteptare la Biserica Jvari, timp de o jumătate de oră) a costat în jur de 18 $). Un taxi care face întreaga cursă Tbilisi-Jvari Mtskheta-Tbilisi nu ar trebui deci să coste mai mult de 30 $ (Preţul e întotdeauna negociabil).

– traducere si interpretare Jurn. Dimitriu Daniela

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.