
În ziua de 20 aprilie 2009, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a aniversat împlinirea vârstei de 40 de ani.
Preasfinţia Sa s-a născut la data de 20 aprilie 1969 în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova. Închinoviat la Schitul Crasna, Prahova, în anul 1990, a fost tuns în monahism în anul 1991, primind numele Ambrozie şi hirotonit ieromonah în anul 1992. În anul 1996 a fost numit, prin decizie patriarhală, stareţ al Schitului Darvari din Bucureşti. Între anii 1992-1996, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Marina” din Bucureşti, elaborând o teză de licenţă despre isihasm. În anul 1999, a primit rangul de Protosinghel şi a început studiile de doctorat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Salonic, Grecia, pe care le-a încheiat în anul 2005, iar în ziua de 2 martie, acelaşi an, primeşte titlul de „Doctor în Teologie”.
În ziua de 4 octombrie 2000, a fost ales în funcţia de episcop vicar patriarhal de către Sfântul Sinod, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000. În această calitate, a coordonat şi îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relaţii Externe Bisericeşti, Comunităţi Externe, Învăţământ, Biserica şi Societatea, Diaconia, Biroul de Presă şi Biroul de Pelerinaje. A desfăşurat o intensă activitate de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române în ţară şi peste hotare, cu prilejul unor manifestări culturale şi religioase.
În ziua de 8 februarie 2006, a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc şi întronizat în Duminica a V-a din Postul Mare – 9 aprilie 2006, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”. Vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, înconjurat de numeroşi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de preoţi, de diaconi, monahi, monahii şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească cu prilejul întronizării Preasfinţiei Sale în scaunul de Episcop al Giurgiului.
În demnitatea de Episcop al Giurgiului, Preasfinţia Sa desfăşoară o activitate deosebită în plan pastoral, cultural şi social-filantropic, slujind „cu timp şi fără timp” lui Dumnezeu şi oamenilor, având în minte şi în inimă, bucuria slujirii, bucurie care izvorăşte din iubire pentru Domnul nostru Iisus Hristos, care a adus în lume lumina, viaţa şi bucuria împăcării omului cu Dumnezeu prin slăvita Sa Înviere.
Cu prilejul împlinirii celor 40 de ani de viaţă, clerul şi credincioşii Episcopiei Giurgiului se roagă Domnului nostru Iisus Hristos să dăruiască îndelungată arhipăstorire, cu sănătate deplină, sporite puteri, bucurii duhovniceşti şi alese împliniri, Preasfinţitului Părinte AMBROZIE.
„ÎNTRU MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI, PREASFINŢITE STĂPÂNE!”






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
