Sarbatoarea Invierii: “aprindem un rug, facem un şaşlâc şi tragem o beţie… mai chemăm nişte fete”

Pentru mulţi tineri de la noi Sărbătoarea Învierii Domnului este un bun prilej de a vizita cluburile de distracţii şi desfrâu. Iată ce zice în acest sens Episcopul Petru (Manastirea Hancu – Republica Moldova):

“M-am hotărât să scriu acest articol după ce mi-am adus aminte că acum câţiva ani în urmă nişte tineri au murit seceraţi de o maşină chiar în noaptea de Paşti. În timp ce creştinii cântau împreună cu preoţii în biserici „Hristos a înviat!”, acei tineri îşi încheiau viaţa fără de veste, într-un mod trist şi nepregătiţi pentru viaţa cea veşnică. Da, este cât se poate de tragic pentru că o astfel de întâmplare nu mai poate fi reparată. Singurul lucru pe care îl poate face Biserica este să se roage pentru iertarea lor şi primirea acelor suflete în Împărăţia Cerurilor.

Poate ar fi fost mai bine dacă aş fi pus acest titlu: unde să mergem de Paşti: la moarte sau la viaţă? Căci refuzul de a merge la Biserică este tot una cu refuzul de a vedea lumina soarelui, sau cu refuzul de a trăi chiar în sensul propriu-zis al cuvântului. Căci depărtarea de Biserică înseamnă depărtarea de Dumnezeu care este izvorul vieţii (Ieremia 2, 13; Ioan 4, 14; Luca10, 16).

Întrebarea care constitue titlul articolului de faţă este pe undeva înrudită, dacă aş putea să mă exprim astfel, cu cuvântul pe care l-a spus Dumnezeu evreilor prin Moise: „Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov că îl va da lor” (Deuteronom 30, 19-20).

Soarta omului numai Dumnezeu o cunoaşte şi de asemenea şi căile în care se poate mântui fiecare om, fie el mai tânăr sau mai în vârstă. Dar, Dumnezeu nu predestinează soarta nimănui. Fiecare este liber să facă ce vrea, momentul morţii însă fiecare şi-l poate determina prin lipsa pocăinţei şi a unei legături vii cu Dumnezeu. Să ne amintim de pilda pe care o dă Mântuitorul cu galileienii şi cu cei optsprezece inşi peste care s-a surpat turnul Siloam şi cu măslinul neroditor:

„Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 2).

Este îmbucurător să vezi venind la biserică tineri, băieţi şi fete care vor să trăiască după poruncile lui Dumnezeu, care vor să asculte de glasul Lui, care caută viaţa cea veşnică, dar este la fel de trist să auzi de tineri care în ziua Paştelui se îmbată, merg al discotecă, se aruncă în bătăi, apoi unii dintre ei cad şi în accidente, iar alţii ajung să-şi sfârşească şi viaţa.

„Unde eşti Doamne?” – aşa se întreabă ei atunci, uitând că de fapt că nu Dumnezeu a uitat de ei, ci ei au uitat de Dumnezeu.

Ce-ar fi spus un tânăr la cuvinetele spuse de mine mai sus? „Ei.., şi aista iar bate capu, că eu îs moşneag ca să mă duc la biserică de Paşti! Mai bine mă duc cu băieţii pe câmp, aprindem un rug, facem un şaşlâc şi tragem o beţie… mai chemăm nişte fete, ş.a.m.d.”.

E foarte limpede că majoritatea tinerilor astăzi cam aşa gândesc.

Un cleric creştin (romano-catolic) după ce a cercetat mai mulţi tineri ce se aflau prin închisori a ajuns la concluzia că majoritatea tinerilor care au ajuns acolo au avut o legătură slabă cu Hristos. Majoritatea tinerilor care ajung în colonii de reeducare sau în închisori nu au avut o legătură viabilă cu Dumnezeu, nu au avut puterea de a crede în El. Ceea ce denotă încă un motiv de a trăi greşit această viaţă.

Cine poate să ne spună ce viaţă îi aşteaptă pe tinerii care nu vor să meargă la Biserică nici măcar de Paşti?

Paştile este ziua în care suntem chemaţi de Dumnezeu în casa Lui, suntem chemaţi la masa cea dumnezeiască, la Sfânta Împărtăşanie! Iar în capul mesei stă Hristos cel Înviat din morţi! (Matei 22, 8)

Discoteca îţi propune desfrâul, ţigara, drogurile, violenţa şi îngâmfarea, iar Biserica îţi propune curăţenia, viaţa întru Duhul Sfânt, rugăciunea – care este sabia duhului şi care este singura cale de a dobândi acea fericire pe care o râvnesc toţi tinerii.

Discoteca nu te poate scăpa din acea nelinişte sufletească care te frământă pentru faptele murdare pe care le-ai săvârşit, iar Biserica te cheamă în ziua de Paşti să te întâlneşti cu Hristos cel Înviat din morţi care are puterea de a-ţi învia sufletul tău şi de a-ţi schimba viaţa.

Discoteca este şi o şcoală a curviei, iar curvia pustieşte casa şi ostenenile tale ajung să fie moştenite de străini (Is. Sirah 16, 5). Biserica lui Hristos te învaţă să urmezi învăţăturilor Mântuitorului şi să-ţi păstrezi curăţenia chiar şi în gânduri, pentru că numai astfel vei putea să înţelegi taina învăţăturii lui Hristos: îndumnezeirea.

A trăi viaţa fără Biserică, fără Hristos înseamnă a iubi păcatul şi a de depărta de Hristos, şi îndrăznesc să zic, a te face duşman al lui Dumnezeu (Iacob 4, 4).

În acest sens Sf. Vasile cel Mare spune câteva cuvinte care merită ascultate cu luare aminte:

„Dacă păcatul este un lucru bun păstrează-l până la sfârşit, dar dacă este păgubitor pentru ce-l săvârşeşti, pentru ce stărui în cele ce te pierd?

Corabia stă pe linia de plutire până la o anumită încărcătură de mărfuri; la o greutate mai mare se scufundă. Teme-te ca şi tu să nu păţeşti la fel; şi, făcând păcate mai mari decât iertarea să nu naufragiezi înainte de a ajunge în porturile pe care le nădăjduieşti. Dumnezeu nu-ţi vede oare faptele sau nu ştie El gândurile tale sau crezi că lucrează împreună cu tine la fărădelegi? „gândit-ai nelegiuire, spune Scriptura, că voi fi asemenea ţie” (Psalm 49, 22).

Tu când vrei să legi prietenie cu un muritor, ţi-l tragi prin facere de bine, spunând şi făcând acele lucruri care ştii că-i fac plăcere; când însă este vremea să te împrieteneşti cu Dumnezeu şi nădăjduieşti să fii primit ca fiu, dar săvârşeşti cele potrivnice lui Dumnezeu, iar prin călcarea legii Îl necinsteşti, nădăjduieşti oare să ţi-L faci prieten tocmai prin acela prin care mai ales Îl superi?

Vezi ca nu cumva în nădejdea răscumpărării, adunându-ţi mulţime de răutăţi să-ţi înmulţeşti păcatul şi să pierzi iertarea! „Dumnezeu nu se lasă batjocorit!”. Nu te târgiu cu harul! Să nu spui: „Bună este legea, dar mai plăcut păcatul!”. Plăcerea este o undiţă a diavolului, care te trage spre pieire. Plăcerea este mama păcatului, iar păcatul este boldul morţii. Plăcerea hrăneşte viermele cel veşnic, care la început încântă pe cel care se desfătează, dar mai pe urmă plăcerile ajung mai amare decât fierea ” (Sf. Vasile cel Mare, Cuvant catre tineri, XIII, V, P.S.B. 17, p. 494).

În Sfânta Evanghelie se istoriseşte că un tânăr s-a apropiat de Mântuitorul întrebându-l: „Bunule învăţător ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” (Matei 19) Dar fac cei care nu merg la Biserică nici măcar la Paşti? Ei nu numai că nu vor să-L cunoască pe Hristos, ci cu adevărat fug de Dumnezeu, fug de lumină, fug la întunericul cel fără de Dumnezeu care există în iad.

A trata cu indiferenţă faptul învierii lui Hristos este tot una cu necredinţa. Iar necredinţa este păcat mare, păcat împotriva Duhului Sfânt.

Ce-ar fi spus un tânăr contemporan la cuvinetele de mai sus? „Ei.., şi aista iar bate capu, că eu îs moşneag ca să mă duc la biserică de Paşti! Mai bine mă duc cu băieţii pe câmp, aprindem un rug, facem un şaşlâc şi tragem o beţie… mai chemăm nişte fete, ş.a.m.d.”.

Şi iată ce-i răspund eu: Vezi suflete că nu se ştie dacă vei ajunge la bătrâneţe devreme te lepezi de Izvorul Vieţii: Hristos. Vezi suflete ca rugul pe care vrei tu să-l aprinzi împreună cu băieţii pe câmp să nu-ţi fie o prevestire a chinurilor iadului care te aşteaptă în curând! Vezi suflete că beţia aduce în grabă după sine curvia, iar acestea amândouă sunt două mâni ale iadului prin care acesta îi trage mai ales pe cei tineri îngura sa.

Aşadar să fim înţelepţi şi să venim la Biserică, ca să ne împărtăşim cu toţii, de la mic până la mare de lumina Învierii lui Hristos. Să nu fim neînţelepţi, ci înţelepţi căci pentru aceasta a venit Hristos în lume, pentru aceasta S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi: pentru tine tinere, pentru tine creştine pe care te chem să vii la Biserică şi să te împărtăşeşti şi tu din lumina cea necreată şi veşnică pe care o avem ca pe o arvună a vieţii celei veşnice şi ca pe o mângâiere a Duhului Sfânt.

Să ne luminăm viaţa, să iertăm tuturor toate şi să venim la Dumnezeu, să ne bucurăm de învierea Lui şi să-L chemăm pe El în viaţa noastră, în casele noastre, în gândurile noastre! Hristos a înviat!

Iar în ceea ce prieveşte distracţiile, în sensul bun al cuvântului, în Sfânta Scriptură se spune: „Pentru toate este timp; este timp pentru orice lucru” (Eclesiast 8,6).”

+ Petru, Episcop de Hâncu