Colinde TV
Publicat pe 25.04.2009

Sfinţire de sediu la Protopopiatul Băile-Herculane

 

Miercuri 22 aprilie 2009, în a patra zi a Sfintelor Paşti, în oraşul Băile-Herculane s-a sfinţit şi inaugurat noul sediu al protopopiatului de aici.

Protopopiatul Băile-Herculane a fost înfiinţat în anul 1995, la un an după reactivarea Episcopiei de Caransebeş. Urmând tradiţia istorică, acest protopopiat continuă activitatea administrativ-bisericească a protopopiatului Mehadiei, care, vreme de secole, a îndrumat vieţuirea creştinească a credincioşilor din teritoriile străjuite de Dunăre şi Munţii Cernei. De la înfiinţare, protopopiatul Băile-Herculane a avut mai multe sedii. Anul acesta, cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, prin strădaniile părintelui protopop Nicolae Pereş şi cu ajutorul preoţilor şi al credincioşilor din protopopiat s-a amenajat un nou sediu al protopopiatului, în centrul oraşului, alături de biserică. Noul sediu corespunde ca spaţiu şi utilitate nevoilor administrative ale Bisericii. Pe lângă birourile angajaţilor, are şi o modernă sală de conferinţe unde se vor organiza întâlnirile şi conferinţele preoţeşti.

 

 

Sfinţirea a început la ora 17,00 şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian în prezenţa părinţilor protopopi din eparhie, a preoţilor din protopopiatul Băile-Herculane şi a oficialităţilor judeţene şi locale. După sfinţire au urmat discursurile oficiale şi o agapă creştinească.

 

Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a arătat necesitatea amenajării unui sediu de protopopiat în Băile-Herculane şi a felicitat protopopul şi preoţii protopopiatului pentru ducerea la bun sfârşit a lucrărilor de amenajare.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.