(FOTO) Hramul unei biserici “carata in spate” de sateni – Jupanesti 2011

Bucuria sărbătoririi Sf. Cuvioase Parascheva a adunat toată suflarea din satul mehedinţean Jupâneşti la slujba de hram săvârşită în biserica satului de către preacucernicul preot Nicolae Gigină, informeaza pentru Serviciul de presa LONews al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, contributor din zona, jurnalist Catalin Cernatescu.

Deşi acest sat numără doar 19 familii, fiind unul dintre cele 4 sate ale comunei Cireşu, frecvenţa este destul de ridicată, la fiecare Sfântă Liturghie participând cel puţin 30 de credincioşi.

Nici anul acesta la slujba hramului nu au lipsit dreptmăritorii creştini de pe aceste meleaguri mehedinţene, ci au venit în număr mare dis-de-dimineaţă pentru a da împreună răspunsurile la prima binecuvântare a slujbei oficiate de către părintele Nicolae Gigină.

La sfârşitul slujbei a fost făcută rânduiala parastasului pentru toţi cei adormiţi în Domnul, precum şi pentru ctitorii sfântului lăcaş de închinare, preacucernicul părinte punând apoi cuvânt de învăţătură la inima credincioşilor prezenţi, cu care a dezvoltat o relaţie pastorală deosebită, de unde şi prezenţa numeroasă în Casa Domnului la sfintele slujbe.

Ca act notabil trebuie precizat că biserica cu hramul Sf. Cuv. Parascheva din satul Jupâneşti a fost ridicată literalmente cu spatele de către sătenii care au cărat toate materialele de construcţie în acest mod, fiind sfinţită în anul 1964 de către Înaltpreasfinţitul Firmilian, pe atunci Mitropolit al Olteniei.

Ultima restaurare a exteriorului lăcaşului de cult a fost realizată anul trecut prin strădania şi purtarea de grijă a părintelui Nicolae Gigină, tot dumnealui îngrijind şi de îmbrăcarea şi împodobirea stranelor şi iconostaselor mici.

Celelalte odoare cu care este împodobită biserica au fost salvate din biserica de la Vârciorova, când, cu mulţi ani în urmă, a avut loc o inundaţie şi populaţia a fost strămutată.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.