INTEGRAL: Mesajul Patriarhului Chiril al Rusiei, de sprijinire a crestinilor copti

"Biserica Ortodoxă Rusă a urmărit evoluţiile din Egipt cu îngrijorare şi cu amărăciune. Din nou a curs sânge şi din nou bisericile creştine au fost distruse – o altă manifestare a intoleranţei, în creştere, faţă de creştini şi de vulnerabilitatea acestora, fizică şi juridică, în societatea egipteană.

Biserica noastră cunoaşte, din istoria ei recentă, ce înseamnă suferinţa unor oameni nevinovaţi şi distrugerea bisericilor. Ne facem auzit glasul, în susţinerea şi apărarea fraţilor noştri credincioşi egipteni şi facem apel la comunitatea mondială să nu fie indiferentă la această fărădelege. Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi principalele puteri ale lumii, capabile să influenţeze politica autorităţilor noi din Egipt, ar trebui să ia poziţie, fără echivoc, împotriva persecuţiei creştinilor, şi să facă totul pentru a ajuta la stabilirea păcii interreligioase şi a securităţii în regiune.

Încercările tragice la care sunt supuşi creştinii egipteni acum, sunt încă o verigă dintr-un şir lung care a adus deja la un nou val – cel mai mare – de emigrare. Egiptul este o ţară în care comunităţile creştine şi musulmane au trăit împreună timp de secole. Agresiunea împotriva creştinilor ţine de conştiinţa forţelor distructive radicale, ale căror motive nu sunt deloc religioase. Facem apel la liderii lumii islamice, să îsi exprime condamnarea clară a violenţei împotriva creştinilor, să respecte dreptul acestora de a-şi mărturisi deschis credinţa lor şi de a-şi păstra tradiţiile lor religioase şi culturale. Într-un moment în care viitorul dialogului creştinilor cu musulmanii este grav ameninţat, liderii religioşi ar trebui să demonstreze prin fapte angajamentul lor pentru pace şi înţelegere reciprocă.

Am făcut apel la autorităţile egiptene să pună capăt imediat violenţelor împotriva vechilor comunităţi copte, uciderii creştinilor, pângăririi bisericilor şi altarelor. Este insuficient doar să se declare angajamentul faţă de principiile dreptăţii şi de drepturile omului, deci mai degrabă este necesar să se asigure respectarea reală a libertăţii de conştiinţă în ţară. Comunitate istorică creştină din Egipt trebuie să aibă dreptul să-şi mărturisească credinţa în mod liber şi în condiţii de siguranţă, şi să-şi păstreze bisericile sale vechi şi să construiască altele noi.

Biserica Rusă îşi exprimă încă o dată sprijinul pentru fraţii egipteni întru Hristos, care suferă, cerându-le să-şi păstreze spiritul de pace, să sfideze provocările, să fie credincioşi Mântuitorului nostru, în suferinţa lor.

+ Kirill
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii
,

– traducere pentru Serviciul de presă LONews al Agenţiei de ştiri Lacasuri Ortodoxe: Ing. Catalin Ion

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.