Răspunzând invitaţiei Parohiei „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Ghiroda Veche şi Primăriei din localitate, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale LUCIAN, Episcopul Caransebeşului, grupul „Strana Strămoşească” de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” din Reşiţa, a fost oaspete în parohia timişană, pentru a participa la festivalul coral „Cântările Învierii”, aflat la a VII-a ediţie.

Festivalul este parte a unui proiect mai mare al Arhiepiscopiei Timişoarei, numit „Secole de Ortodoxie în Banat”, ce se desfăşoară cu implicarea Consiliului Judeţean Timiş, a Centrului de cultură şi artă al aceluiaş judeţ, precum şi a primăriei Ghiroda.

În dimineaţa zilei de prăznuire a „Izvorului Tămăduirii”, am săvârşit slujba de „Sfinţire a apei” după tipicul special al Săptămânii Luminate, împreună cu Prea Onoratul părinte Petru Drăghicescu, protopopul de Toracu Mare – Serbia, cu Prea Cuviosul arhimandrit Longhin Muncean, eclesiarhul Catedralei episcopale din Vârşeţ, cu pr.Ioan Jurj din Făget, pr. Ioan Carebia din Buziaş, pr. Ioan Mermeze şi pr. Ionel Cristea din Ghiroda, precum şi cu diaconul Emil Varga de la parohia noastră din Reşiţa. Cântările de strană au fost susţinute, cum era şi firesc de „Strana Strămoşească”.
După slujbă… (continuare dand click pe banner)






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
