Idei de-nvatatura: Despre post, păzit ca măsură religioasă, morală şi igienică

1. Iar a posti va să zică a se reţine cineva, mai mult ori mai puţin, de mâncare şi băutură, cu scopul de a se împăca cu Dumnezeu şi a împlini porunca a II bisericească. Marea lege şi poruncă a postului, ne-a fost dată de Mântuitorul cu pilda sa, când a postit 40 de zile şi 40 de nopţi. Postul însă să fie însoţit de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de umilinţă, de întristare, şi de milostenie. El să nu fie făcut cu mândrie, căci atunci este lepădat de Dumnezeu.

(…)Biserica a înfiinţat şi a păstrat posturile pentru aducerea aminte de acele evenimente şi pentru curăţirea firii noastre de păcate.

Postul înfrânează poftele rele, împuţinează şi nimiceşte materia netrebuincioasă din corpul omului, pocăieşte trupul şi sufletul, apoi înalţă mintea noastră la privirea bunurilor suprafireşti. El este o faptă bine plăcută lui Dumnezeu, şi foarte potrivit firii noastre.

Dar postul în creştinism nu este tot de un fel, ci este şi el ca şi faptele religioase şi morale de felurite grade de asprime şi bunătate. Deci postul ori ajunarea, înfrânarea şi asceza în alimente se reduce la reţinerea de mâncare şi băutură spirtoasă în general, şi la diferite trepte de răbdare. Dar mult mai aspru este postul când cineva nu mănâncă nimic, adică se lipseşte de ori ce hrană sau băutură pe un timp scurt sau mai îndelungat, ori mănâncă hrană uscată, ceea ce va să zică pâine şi apă, odată pe zi la ceasul 9 (la noi 15:00 după amiază). Mai îngăduitor este postul, când piosul mănâncă hrană îndulcită cu untdelemn, ori cu peşte şi bea vin. Adevăratul post este însă înfrânarea totală sau mâncarea uscată; iar cel cu untdelemn şi cu peşte se cheamă «dezlegarea postului».

Postul se numeste «general», când este ţinut de toată lumea creştină precum sunt cele patru posturi mari ale anului şi cele două ori trei zile din timpul săptămânii; un post mai poate fi păstrat numai de pioşii unei localităţi din cauza unor nenorociri; si se mai zice „particular” când este ţinut de un om pentru a lui pietate şi făgăduinţă. Posturile aşezate de Biserica Ortodoxă sunt de mai multe zile şi de o zi. Cele de mai multe zile sunt: al Naşterii Domnului, al Patruzecimii, al Sfinţilor Apostoli şi al Adormirii Maicii Domnului. La cele de o zi se numără: Lunea, Mercurea şi Vinerea a fie cărei săptămâni, afară de unele săptămâni care se vor arăta la rândul lor; apoi ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, ziua Inălţării Sfintei Cruci şi ajunul înainte de Botezul Domnului.

2. Dar postul este folositor nu numai pentru curăţirea trupului şi a sufletului de păcate, ci este şi cea mai aleasă măsură igienica folositoare fiinţei noastre. Cu toate acestea lumea învăţată de astăzi se desparte în două tabere pe chestiunea hranei omului:

a) Unii şi anume „carnivorii” numiţi de vegetarieni şi „mâncători de cadavre animalice”, se ridică cu iuţime împotriva posturilor bisericeşi învaţă că omul are nevoe de energie, dezvoltare, înmulţirea rasei, apoi de forţă şi căldură trupească. Omul, zic ei, are o nesfârşită trebuinţă, ca să fie în corpul său 2500 calorii, pe care şi-o procură cu vreo 600 grame de carne mâncată pe fiece zi. Irlandezii, Indienii, popoarele africane, poartă jugul cel greu, din cauza slăbirii forţelor vitale, izvorâte din traiul rău şi hrana vegetală. Ţăranul român pentru aceea este şi el în descreştere, slab, bolnav şi pipernicit, fiindcă păzeşte cu asprime şi prea multă pietate posturile religioase,

b) Alţii şi adică „vegetarienii” sau mâncătorii de plante şi legume vegetale se luptă cu carnivorii, cărora le dovedesc ştiinţific că aceasta carne este izvorul tuturor relelor corporale. Carnea sau cadavrele animalelor, zic vegetarienii, trebuie să putrezească şi să nu se descompună în corpul omului, schimbat acum în mormântul acelui cadavru. Gazele, miasmele şi tot felul de vapori infecţi, ieşiţi din carnea descompusă, au cel mai nenorocit efect asupra plăpândului nostru organism. Şi cu cât aceste cadavre vor fi în mai mare cantitate introduse, sub orice formă înşelătoare în corpul omenesc, cu atât se grăbeşte mai mult distrugerea fiinţei noastre. Sub îmboldirea revoluţiilor ivite în corpul omenesc din cauza cărnii, suntem cruzi, răzbunători, violenţi şi nerăbdători, ori mai târziu răsar şi aceste boli: reumatismul, paralizia, diabetul şi bolile de rinichi. Nu întîrzie a sosi şi bolile de cord, rahitismul, migrena, astmul, nevralgiile, bolile de piele, ş. a. Omul primitiv cu statura lui uriaşă, Emimii şi Babilonenii cei voinici, Bomanii cei mândrii, Arabii, Turcii, Scoţienii, Irlandezii, Elveţienii, Bavarezii cu figurile şi corpurile lor ‘puternice, găsesc hrana lor în fructe şi multe vegetal Ţăranul român, rus, suedez, italian, spaniol, apoi muncitorii mexicani, chinezi, japonezi, ş. a., nu mănâncă de cât legume, lapte, fructe şi totuşi sunt puternici, frumoşi şi trăesc mult în toată puterea minţei. Apoi bolnavii de azi se vindecă numai cu diete aspre vegetariene. Chiar şi animalele cele mai frumoase, blânde, curate, sănătoase, puternice, şi atât de folositoare omului d. e. oaia, calul, boul. asinul, catârul, se hrănesc numai cu iarbă. înşişi dinţii şi structura omului stau în legătură şi potriveală cu hrana vegetală. Acestea sunt teoriile vegetarienilor.

3. Biserica ortodoxă însă, nu împărtăşeşte nici teoria carnivorilor, nici pe aceea a vegetarienilor, ci ne pune înainte învăţătura Domnului:

“Şi când postiţi nu fiţi ca făţarnicii, trişti şi smoliţi cu feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevăr zic vouă, că îşi iau plata lor”. Deci, Biserica porunceşte ca fiul ei drept credincios, să fie „omnivor” (omnis voro, omnivagus) adică să mănânce de toate: carne, lapte, ouă, brânză, peşte, vietăţi din mare şi râuri care sunt îngăduite, vietăţi din aer, apoi să bea vin şi să laude pe Domnul. Şi lui Petru i s-a poruncit de sus când era în Iopi şi flămânzise, ca să junghie şi să mănânce din tot felul de vietăţi care erau înaintea lui. Dar tot Biserica ne porunceşte ca în zilele rânduite de ea pentru postire, să ne înfrânăm şi cu sufletul, şi să nu mâncăm decât pâine, verdeţuri şi fructe; iar altă dată, dacă putem, să nu mâncăm nici de acestea pe un timp de o zi, două sau şi trei. Iar monahii şi schivnicii care de bună voie şi-au luat jugul cel greu, să fie în postire în toată viaţa lor.

(fragment)