Publicat pe 02.10.2011

Intalnirea Papei cu responsabilul pe probleme ecumenice al Ortodoxiei Ruse

 

 

 

Conform informaţiilor primite de la abonaţi aflaţi în Roma, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu Mitropolitul Ilarion, şef pe probleme ecumenice al Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

Întâlnirea, conform declaraţiilor ulterioare ale lui Ilarion, ar putea fi un semn al apropierii primei întâlniri între Papa Benedict al XVI-lea şi Patriarhul Bisericii Ruse, Kirill.

 

Reuniunea a avut loc la reşedinta de vară a Papei, Castel Gandolfo, rezultat al unei vizite de două zile, în timpul căreia au avut loc întâlniri cu oficiali de top ai Vaticanului, printre care s-a aflat şi Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, mai informeaza serviciul de presă LONews.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.