Publicat pe 11.03.2009

Muzeul în aer liber, motiv de pelerinaj

 

 

 

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra” este centrul cultural românesc, care depășește condiția de muzeu, conservă expresia identitații poporului român și face legătura dintre trecutul și viitorul spiritualității românești, în contextul european.

 

Muzeul in aer liber este răspunsul la întrebarea pusă de către Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, Antonie Plămădeală, aflat în vizită aici, unde civilizația românească este bine conservată:

 

„Ce simți când pășești într-o împrejmuire unde sunt cuprinse, deopotrivă, biserici și arbori, pridvoare și porți, civilizația unui popor concentrată într-un petec de frumusețe năzuind spre sublim?”

 

Satul românesc ilustrat aici demonstrează spiritul ecumenist, de unitate , de viață socială prin modul de păstrare a valorilor autentice și tradiționale, prin monumente, adevărate giuvaere, puse la dispoziția pelerinului precum Bisericile din Dretea (jud. Cluj având pictura datată din 1672), o adevărată Capelă Sixtină și cea din Bezded (jud Sălaj, datată la jum sec XVIII) fiindu-le redate funcțiile slujitoare , prin slujbele duminicale sau speciale, ocazionate de obiceiurile și sărbătorile de peste an. Apartenența religioasă a poporului român este profund întărită și de existența troițelor din jud. Vrancea, Vâlcea și Sibiu, sculptate în piatră, lemn sau pictate, datate din sec XVIII și XIX, care prin scenele biblice pe care le prezintă, demonstrează credința neamului nostru. Totodată, interioarele monumentelor din „satul românesc sunt oglinda sufletului a celor care le-au locuit.

 

Întreg cadrul peisagistic al satului este completat de serviciile cultural-turistice care sunt puse la dispoziția pelerinului: posibilitatea cazării în incinta Muzeului în aer liber datorită celor 70 de locuri pe care Vila Diana le are în dotare, servirea mesei cu bucate tradiționale la Cârciuma din Bătrâni și Hanul Veștem, vizită diurnă sau nocturnă, ghidată, în trăsură sau cu sania, în funcție de anotimp și petrecerea timpului prin practicarea tradiționalului joc de popice la Popicăria transferată di stațiunea Păltiniș.

 

Valorificarea tradițiilor și meșteșugurilor artistice este ilustrată la Galeriile de Artă Populară, expoziție cu vânzare, unde varietatea produselor autentice formează universul satului și al caselor tradiționale din România. Vechile Bisericuțe din lemn (cea din Bezded și cea din Dretea), pictate cu har de mari zugravi, oferă posibilitatea celebrarii cununiilor religioase, botezuri, slujbelor de pomenire și slujbelor religioase la duminici și sărbători. Pe lacul care patronează intreaga suprafață a Muzeului, în care se oglindesc morile de vânt plutitoare, poduri și bacuri, gospodăriile de pescari din Delta Dunării, a fost amplasată scena acoperită cu un amfiteatru modern de 3000 de locuri, ideală pentru spectacolele folclorice.

 

 

Sălile de conferință ale Muzeului din Dumbrava Sibiului vin în întâmpinarea organizatorului de evenimente cu un număr de 60 (în Pavilionul Central) respectiv 120( la Vila Diana) de locuri.

 

Muzeul în aer liber, motiv de pelerinaj în satul românesc spiritual, cultural și tradițional, este un Obiectiv Autentic al identității românești, care nu poate lipsi de pe harta traseelor pelerinilor din țară și străinătate, fiind punctul de plecare în descoperirea valorii spirituale și culturale ale poporului nostru.

 

De aceea dorința noastră este ca pelerinul din țara întreagă să intre în contact cu autenticitatea într-un loc renumit din punct de vedere spiritual, istoric și cultural precum Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra”.

 

Raluca Iliut Centrul de Informare Turistica „Astra”centruldeinformare@muzeulastra.roinfo_astra@sibiu-turism.rowww.muzeulastra.rowww.muzeulastra.comwww.muzeulinaerliber.ro tel +40269252976

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.