Publicat pe 12.03.2009

Varşovia – Episcopii catolici polonezi întorc definitiv pagina in cazul colaborarii preotilor cu securitatea

 

Episcopii polonezi au anunţat miercuri, printr-un comunicat al Conferinţei episcopale, că au decis să întoarcă definitiv pagina şi să nu se mai ocupe de cazurile de colaborare a preoţilor cu fosta poliţie secretă comunistă SB.

 

„Dorind a se consacra lucrării pastorale, Conferinţa episcopală poloneză nu va mai lua poziţie în viitor în ceea ce priveşte documentele de acest fel”, în cazurile de eventuală colaborare cu SB, conform comunicatului.

 

Această decizie intervine în urma unei scrisori a Secretarului de Stat de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone, adresată Bisericii poloneze, constatându-se că nu există motive de acuzare a membrilor episcopatului de colaborare cu poliţia secretă, după cum aflăm din acelaşi comunicat.

 

Vaticanul a luat această decizie după citirea unui raport pregătit de Episcopatul polonez însuşi asupra arhivelor SB privitoare la colaborarea preoţilor cu regimul comunist.

 

La începutul anului 2007 Stanislaw Wielgus, proaspăt ales arhiepiscop al Varşoviei, a fost demis din postul său de către Vatican după ce a fost acuzat de colaborare cu SB, provocând o criză profundă în Biserica poloneză.

 

În urma acestei afaceri care a bulversat Polonia, Episcopatul a constituit o comisie care să examineze trecutul tuturor episcopilor, dar rezultatele nu au fost niciodată publicate. Mai multe cazuri de colaborare ale preoţilor au fost dezvăluite însă de istorici şi de media, astfel incat Biserica refuză să se mai ocupe de această problemă.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.