
Ieri, 12 martie 2009, s-a întrunit Comitetul Director al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR) din Craiova pentru a stabili programul activităţilor misionar-caritabile şi culturale din perioada Postului Mare.
După cum ne-a spud d-na Adriana Bursuc, preşedinta SONFR Craiova, în această perioadă vor continua vizitele obişnuite efectuate de doamnele din societate, în special la căminele de bătrâni şi la penitenciarele din Craiova. Cu sprijinul preoţilor din aceste unităţi şi a celor de la parohia “Sfântul Nicolae”, va fi săvârşită slujba Sfântului Maslu în fiecare din aceste cămine şi penitenciare.
De asemenea, Grupul vocal “Renaşterea”, împreună cu micuţii de la Grădiniţa “Sfânta Ana”, patronată de SONFR Craiova, vor susţine un spectacol de muzică şi poezie închinat praznicului Învierii Mântuitorului la Căminul de bătrâni din cartierul Craioviţa Nouă. În programul acţtivităţilor mai figurează pelerinaje la mânăstirile Magalvit şi Brâncoveni şi, de asemenea, vor fi pregătite pachete cu alimente şi îmbrăcăminte pentru a fi distribuite persoanelor nevoiaşe de sărbătoarea Învierii Domnului.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
