Publicat pe 13.03.2009

Idei de-nvatatura: “Cel mai subtil şi mai primejdios vrăjmaş pentru cei ce se află pe calea mântuirii este mândria duhovnicească”

 

 

 

Cei ce se trudesc în lucrarea mântuirii trebuie să aibă întotdeauna în vedere primejdia de a cădea în îngâmfare; de a avea o părere bună despre sine şi de a spune: noi nu suntem ca ceilalţi oameni. S-a întâmplat ca vrăjmaşul să semene acest păcat al mândriei şi în sufletele smerite ale asprilor nevoitori. Cu atât mai mult trebuie să ne păzim de această ispită noi, cei cărora ne place să căutăm pretutindeni pentru sine numai laude.

 

(…) Să vă păziţi să nu ajungeţi pe calea către mândrie şi să nu vă împotmoliţi pe ea.

 

Primul pas pe această cale este autoaprecierea, sentimentul ascuns că sunteţi cineva, nu un nimeni.

 

Al doilea pas este îngâmfarea – sentimentul că sunteţi nu numai cineva, ci cineva important, şi înaintea oamenilor, şi înaintea lui Dumnezeu.

 

Din acestea două se naşte apoi toată mulţimea gândurilor şi sentimentelor pline de mândrie, care sunt cele mai potrivnice lui Dumnezeu.

 

Când vine lauda de sine, să adunaţi atunci din viaţa dinainte tot ceea ce, conform conştiinţei, nu puteţi lăuda şi umpleţi cu acestea gândurile care vă vin (…)

 

Pentru înăbuşirea îngâmfării deprindeţi-vă, în primul rând, să-I atribuiţi Domnului tot binele, ca adevăratei cauze, şi să-I mulţumiţi(…)

 

Sfinţii Părinţi spun: nu te măsura. Cea mai bună măsură – nu ai nimic… Vrăjmaşul te duce până acolo încât să te masori, să se stârnească în tine îngâmfarea şi să strice toată lucrarea. întotdeauna să-ţi spui ţie: nu am nimic, nu are rost să mă măsor.

 

Apostolul spune: De se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşală pe sine însuşi (Gal. 6, 3) şi adevăr nu există în el.

 

Osteniţi-vă să aprofundaţi sentimentul că sunteţi un nimeni. Şi prin ce vi s-a năzărit să vă preamăriţi în deşert?! Prin lacrimi! Lacrimile sunt plânsul pentru păcate. Când vă vine slava deşartă datorată lacrimilor, mutaţi-vă privirea spre păcat… şi spuneţi-i sufletului dumneavoastră: vezi ce ai făcut? Există aici ceva prin care să te preamăreşti în deşert?! Dacă faceţi sincer acest lucru, în locul slavei deşarte vă însuşiţi căinţa amarnică, pe care întotdeauna vă străduiţi să o aveţi ca suport pentru lacrimi. Mi se pare că lacrimile vă menţin în autoapreciere.

 

Sfântul Teofan îi scrie unei persoane:

 

Faptele dumneavoastră sunt prin ele însele plăcute lui Dumnezeu, însă le puteţi face neplăcute lui Dumnezeu datorită acelor dispoziţii cu care le faceţi şi acelor sentimente pe care le nutriţi atunci când le faceţi. Acest lucru se întâmplă dacă le faceţi în văzul tuturor, spre a fi pe plac oamenilor, pentru slavă, şi dacă, luând seama la fapte, vă îngâmfaţi, dacă vă socotiţi o persoană deosebită şi dacă doriţi să auziţi din partea celorlalţi: „Vai, ce persoană bună!” – şi, auzind cuvintele acestea, vă desfătaţi cu ele şi aşa mai departe… Faceţi întotdeauna fapte cu conştiinţa datoriei şi, când le faceţi, spuneţi: „Nu eu, ci harul lui Dumnezeu a făcut acestea!”

 

Există fapte ale milei şi mila inimii. Primele îşi capătă valoarea din ultima, totuşi sunt posibile şi în lipsa ei, dar atunci nu au valoare adevărată. Apostolul are în vedere acest ultim caz. Dacă el vi se aplică şi vouă, vedeţi singuri. Nu e greu să vedeţi acest lucru. Dacă faptele voastre pleacă din inimă ori sunt săvârşite în urma unor porniri străine, conştiinţa voastră nu poate greşi în determinarea acestor lucruri.

 

Apoi vedeţi dacă mila voastră este o stare naturală sau provine din iubirea faţă de Dumnezeu şi din ascultarea faţă de voia Lui. Şi starea naturală bună a o satisface este un lucru plăcut lui Dumnezeu, deoarece ea este de la Dumnezeu, dar, dacă se călăuzeşte singură, atunci rânduiala aceasta a lucrurilor va fi mai puţin bună.

 

În mâna celui nevoiaş să vedeţi întotdeauna mâna Domnului însuşi întinsă către voi… Căci El a spus: „Ceea ce le veţi face lor, celor sărmani – Mie îmi veţi face”… Cei care au avuţie nu trebuie să creadă că sunt stăpâni, ci că sunt administratorii lui Dumnezeu. Iar administratorii ce lege au? Să împartă fiecăruia cât este nevoie… Vedeţi inscripţia de deasupra lor: în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor (Ps. 9, 34). Oricine vine la voi plângând, nu-l lăsaţi să plece fără să-i uscaţi acele lacrimi. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7)

 

– Dacă puteţi, pe cât puteţi, ascundeţi-vă faptele vieţii duhovniceşti şi nu le arătaţi nici în văzul tuturor, nici în discuţii, nici în alte purtări, ci lucraţi simplu… numai să evitaţi vorbăria deşartă…

 

Trudiţi-vă cu râvnă, dar să nu gândiţi că veţi izbuti singuri în ceva fără ajutorul deosebit al lui Dumnezeu.

 

– Îmi cereţi ajutor şi mă rugaţi stăruitor să vă spun cum să rupeţi din rădăcină slava deşartă. Slava deşartă trebuie să o rupeţi în interior, nu în exterior. Fără să faceţi lucrul acesta, chiar dacă veţi săpa o groapă adâncă până în inima pământului şi vă veţi încorda, slava deşartă şi acolo îşi va găsi hrană. Trebuie să vă măriţi frica de Dumnezeu şi să vă întăriţi umblarea înaintea Lui. Focul prezenţei lui Dumnezeu va arde slava deşartă.

 

– au fost folosite unele fragmente din Sf. Teofan Zăvorâtul – Sfaturi înţelepte: Despre rugăciune, Viaţa lumească, Mândria duhovnicească, Grija pentru copii, Nevoile familiei, Lupta cu patimile ” Editura Egumeniţa, Traducerea Cristea Florentina si din predica Preasfintului Petru, Episcop de Hancu

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.