Despre Muzeul National al Taranului Roman

MTR sigla La 17 octombrie 1906, în urma numeroaselor strădanii ale unor personalităţi din acea vreme, este înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială cu sediul în clădirea fostei Monetării. Director al acestei instituţii a fost numit Alexandru Tzigara – Samurcaş, care îi va conferi un statut ştiinţific şi cultural prestigios. În 1912 se punea piatra de temelie a edificiului care avea să adăpostească Muzeul de Artă Naţională – după cum a fost redenumit muzeul. Proiectul şi conducerea lucrărilor au fost încredinţate arhitectului Nicolae Ghika – Budeşti, informeaza Serviciul de Presa LONews.

Timp de 40 de ani cât a deţinut funcţia de director, Alexandru Tzigara – Samurcaş a reuşit, pe plan cultural, să dezvolte neîntrerupt muzeul şi muzeologia etnografică românească, menţinându-le în avangarda mişcării de idei europene. Este perioada în care se pun bazele marilor colecţii etnografice, provenite în special din cercetările de teren desfăşurate în toate provinciile româneşti, urmate de achiziţii masive, vizând cvasi-totalitatea artelor tradiţionale. Presa cotidiană ca şi publicaţiile de specialitate ale timpului salutau în termeni elogioşi fiecare apariţie expoziţională a muzeului; Alexandru Tzigara – Samurcaş, cunoscut istoric de artă, a construit şi modelat contexte inspirate şi conexiuni în care obiectele de artă ţărănească, strămutate din mediul lor natural, căpătau sensuri noi. Expoziţia de artă ţărănească, inaugurată în 1931 a fost considerată ca o importantă contribuţie la dezvoltarea generală a teoriei şi practicii expunerii etnografice. Pentru prima dată, Alexandru Tzigara – Samurcaş a experimentat instalarea în incinta muzeului a unei case ţărăneşti – cea a meşterului Antonie Mogoş din Ceauru (Gorj) – şi a introdus în expunere spaţiul activ – pereţi coloraţi, pentru a crea un nou context obiectelor prezentate.

În anii regimului comunist având un statut profesional incert, confruntaţi permanent cu „indicaţii” şi programe impuse de forurile politice, specialiştii muzeului aflaţi atunci sub îndrumarea directorului Tancred Bănăţeanu – un remarcabil etnograf – au fost obligaţi să renunţe la prezentarea în expunere a spiritualităţii creştine a satului tradiţional. Au reuşit în schimb, spre lauda lor, să ducă mai departe opera de întregire a patrimoniului muzeal colecţionând şi tezaurizând un număr impresionant de obiecte de artă ţărănească şi înmulţind aproape de trei ori colecţiile preluate de la Alexandru Tzigara – Samurcaş. Anul 1978 aducea însă muzeului o nouă schimbare forţată a sediului şi a denumirii: el a devenit Muzeul Satului şi de Artă Populară, prin comasarea cu muzeul în aer liber, înființat în 1936. În cei 12 ani de coabitare, Muzeul participă la peste 60 de expoziţii organizate în ţară şi în străinătate. Lipsa spaţiului de expunere adecvat, asociată cu lipsa spaţiilor de depozitare, au dus la risipirea colecţiilor în mai multe clădiri, adesea, improprii. În sfârşit, la 5 februarie 1990, muzeul, sub actuala denumire, a revenit în propria-i casă.

Beneficiind de un colectiv de specialişti în alcătuire multidisciplinară, condus de directorul Horia Bernea – cunoscut pictor şi foarte bun cunoscător al satului –, muzeul îşi vindecă rănile îndelungatului său periplu şi devine un important segment al memoriei naţionale.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român deţine în prezent cea mai bogată colecţie de obiecte ţărăneşti. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său sunt tot atâţia martori ai spiritualităţii satului. Acest tezaur de interes naţional şi internaţional este depozitat şi conservat după riguroase criterii ştiinţifice şi beneficiază, încă de la constituirea colecţiei, de cataloage sistematice şi de un complex de fişiere ştiinţifice. Raţiuni practice, asociate cu cerinţele legislative moderne de protejare a patrimoniului au condus la structurarea colecţiilor în mai multe categorii: costum, ceramică, ţesături de interior, obiecte din lemn, obiecte religioase, dar şi o arhivă vizuală de aproape 60.000 de bunuri, cuprinzând plăci de sticlă (negative şi diapozitive), fotografii vechi, clişee (diapozitive şi negative pe film), grafică (stampe, xilogravuri ţărăneşti, relevee), filme video.

Expunerea permanentă a Muzeului Ţăranului Român a fost structurată tematic pe două segmente:

1. Legea creştinească 

2. Rânduiala vieţii.

1. Săli se expunere – Parter: CRUCEA – POMUL VIEŢII

PUTEREA CRUCII

ICOANE I

ICOANE II

FRUMUSEŢEA CRUCII

FAST

RECULEGERE

MOAŞTE

FERESTRE

TIMP

CIUMA – Instalaţie politică

2. Săli de expunere – Etaj: TRIUMF – Salon de artă ţărănească

LOCUIRE

TIPOLOGII – CAHLE

CASA ÎN CASĂ

HRANA

HAINA

MUNCA – FOCUL

MUNCA – APA, VÂNTUL

LAOLALTĂ

Muzeul dispune, totodată, de spații ample pentru expoziții temporare (atât la sediul din București, cât și în casa Udriște Năsturel, din Herești, județul Giurgiu) de o sală de spectacole și conferințe, care găzduiește și Noul Cinematograf al Regizorului Român, de o librărie administrată de lanțul de librării Cărturești, de un restaurant (Clubul Țăranului), un magazin (galerie de artă țărănească), un cinematograf în aer liber și de spații în care sunt organizate, periodic, târguri de profil.

Muzeul administrează, de asemenea, o biserică din lemn, monument istoric, adusă în curtea instituției din satul Blejani, județul Hunedoara, precum și alte patru biserici din lemn, monumente istorice, care sunt conservate in situ, în satele Lunca Moților (județul Hunedoara), Groșii Noi, Julița și Troaș (județul Arad).

   Incepand din anul 2010, Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Muzeului Taranului Roman.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.