Interviu cu Mitropolitul Ilarion, acordat ziarului sarbesc Politic

– traducere integrala, pentru Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe, de contributor: Ing. Catalin Ion

Într-un interviu publicat în data de 31 august 2011 de ziarul sârbesc “Politica”, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, a evocat diverse probleme care aduc atingere relaţiilor inter-ortodoxe şi intercreştine, mărturisirii Bisericii în lumea contemporană şi situaţiei din regiunea Kosovo.

– Ce soluţii sugeraţi pentru rezolvarea problemelor care înveninează relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi guvernul muntenegrean?

– Rolul Ortodoxiei în viaţa societăţii din Muntenegru a fost întotdeauna unul foarte important. Astăzi, Muntenegru este un stat independent, cu 80% din cetăţeni ortodocşi.

Biserica Ortodoxă din Muntenegru este strâns legată de Patriarhia Ortodoxă istorică din Pec, în sânul căreia era reprezentată de Mitropolia de Zica. Ea reprezintă şi astăzi o parte importantă a Bisericii Ortodoxe Sârbe, al cărui teritoriu canonic acoperă mai multe state independente. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în Patriarhia de Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Moscova. Patriarhia Alexandriei, de exemplu, acoperă practic întregul continent african.

Este de la sine înţeles că problemele acumulate în relaţiile dintre Biserică şi Statul din Muntenegru ar trebui să fie rezolvate printr-un dialog răbdător, atent şi respectuos între Statul suveran al Muntenegrului şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Sârbe. Rezolvarea acestor probleme este una de neconceput dacă nu se va avea în vedere un studiu serios al fundamentelor canonice ale Bisericii Ortodoxe, vechi de secole, care să reflecte natura sa spirituală şi să corespundă vocaţiei sale. În plus, structura canonică a Bisericii Ortodoxe este suficient de flexibilă şi permite, în cazul în care există bunăvoinţă, găsirea unor soluţii de compromis chiar şi la problemele cele mai sensibile.

În cursul întâlnirilor mele recente cu reprezentanţii Statului muntenegrean, de multe ori am auzit că crearea unei Biserici Ortodoxe Muntenegrene unite nu implică intervenţii în materie de drept canonic. Trebuie însă recunoscut faptul că nu se poate obţine un adevărat succes în punerea în aplicare a acestui tip de reformă, fără să se ţină cont de avizul Bisericii Ortodoxe Sârbe, de competenţa căreia depinde în mod istoric organizarea vieţii ecleziale a creştinilor-ortodocşi din Muntenegru.

– După vizita dumneavoastră în Serbia, la începutul lunii aprilie a acestui an, presa sârbă a scris că, în cadrul întâlnirilor dumneavoastră, aţi atras atenţia asupra faptului că Biserica Ortodoxă Rusă dezaprobă o posibilă vizită a Papei în Serbia, în 2013. Aţi abordat această problemă, cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Sârbe?

– Aceasta temă nu a fost în mod deliberat tratată în cursul întalnirilor mele cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe. Este o problemă internă a Patriarhiei Serbiei. Din cate stiu eu, din mass-media, Episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe au păreri împărţite vizavi de problema invitaţiei Papei. Pentru moment, punctul central al festivităţilor ocazionate de împlinirea a 1700 de ani de la Edictul din Milano rămâne unul foarte clar: mărturisirea importanţei acestei aniversări istorice pentru reprezentanţii diferitelor confesiuni creştine, unde aceştia vor avea posibilitatea să-şi exprime dorinţa de frăţietate şi unitate a Bisericilor Ortodoxe locale.

– Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi ai Bisericii Catolice şi-au exprimat de multe ori teama că Europa şi-a pierdut dimensiunea sa creştină. Dumneavoastră aţi subliniat faptul că ortodocşii şi catolicii ar trebui să apere valorile creştine tradiţionale în Europa. Cum pot două Biserici creştine să realizeze acest lucru? Nu credeţi că această colaborare poate avea consecinţe negative pentru oricare dintre cele două Biserici, după cum se tem chiar şi unele cercuri ecleziale care văd în acest dialog o încercare de unire?

– Necesitatea colaborării între ortodocşi şi catolici, în apărarea valorilor tradiţionale creştine în societatea contemporană secularizată, devine una tot mai acută, în timpurile actuale. Poziţiile Bisericilor noastre sunt apropiate, pe temele provocărilor pe care lumea le lansează asupra creştinismului: procesul de secularizare liberală, globalizarea, erodarea valorilor familiei, deteriorarea normelor morale tradiţionale. Bisericile noastre iau poziţie împreună împotriva avortului, eutanasiei, experimentelor medico-biologice incompatibile cu principiul moral al respectului faţă de persoana umană, şi aşa mai departe.

Problema cristianofobiei, încălcarea drepturilor creştinilor din cauza afilierii lor religioase, devine din ce în mai actuala. Vedem astăzi, din păcate, în mod deschis evenimente anti-religioase în Europa, acolo unde anumite forţe politice încearcă să scoată religia din sfera publică, limitând-o doar la sfera individuală. Poziţia concordantă a celor două Biserici poate fi foarte importantă aici.

Colaborarea dintre catolici şi ortodocşi se poate dezvolta în diferite forme. Aceasta poate include proiecte culturale comune, acţiuni publice, cooperare activă la nivelul reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale. Există deja exemple pozitive de colaborare. Graţie acţiunii concertate şi coerente a ortodocşilor şi catolicilor a fost posibilă, de exemplu, obţinerea unei rezoluţii pozitive a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul “Lautsi contra Italiei”, al afişarii crucifixului în şcolile publice italiene.

Teama de o uniune care ar favoriza o astfel de cooperare este total nefondată. Uniunea este o reuniune pe baza compromisurilor în domeniul credinţei. În timp ce colaborarea de care vorbesc eu nu atinge sfera doctrinară. Bisericile Ortodoxă şi Romano-Catolică, fără a fi pe deplin unite doctrinar şi canonic, pot lucra în domeniul social, întrucât poziţiile celor două Biserici sunt foarte apropiate pe acest punct.

– Lupta pentru supravieţuire, a Bisericii Sârbe din Kosovo, nu a încetat, iar misiunea sa este încă în pericol. Aţi formulat ideea trimiterii de călugări ai Bisericii Ortodoxe Ruse în mănăstirile din Kosovo şi Metohija, pentru a consolida prezenţa ortodoxă în regiune. Cum decurge acest proiect?

– Acesta este în prezent în faza de studiu, iar decizia finală va depinde de dorinţele şi nevoile fraţilor noştri din Serbia. Cu binecuvântarea conducerii Bisericii Ortodoxe Sârbe, vom discuta despre un posibil ajutor, cu Teodosie, Episcopul de Ras-Prizren. Suntem, de asemenea, încântaţi că statul rus, în spiritul participării sale la programele UNESCO, oferă un sprijin financiar substanţial pentru restaurarea sit-urilor ortodoxe sfinte din regiunea Kosovo.

– Un decret al Sfântului Sinod, din data de 5 mai 2003, v-a numit reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse în rândul organizaţiilorinternaţionale europene la Bruxelles. Aţi deţinut această funcţie până în anul 2009. De ce este important faptul ca ortodocşii să aibă reprezentanţii lor în aceste structuri, şi cum beficiază Biserica Ortodoxă Rusă?

– Am început să reprezint Biserica Ortodoxă Rusă pe lângă organizaţiile internaţionale europene, în iulie 2002, printr-o decizie a Sfântului Sinod, şi mi-am păstrat funcţia până la numirea mea în calitate de preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, în 2009. În această perioadă, de reprezentare, am lucrat activ cu instituţiile Uniunii Europene, participând la un spectru larg de discuţii privind aspecte de interes pentru creştinii din Europa. Astfel, s-a reluat tradiţia întâlnirilor anuale ale liderilor religioşi din Europa cu guvernanţii Uniunii Europene. Aceste întâlniri au devenit o formă de dialog productiv între comunităţile religioase, formând practic o uniune, pentru a reprezenta interesele credincioşilor la cel mai înalt nivel politic. Dialogul cu Uniunea Europeană demonstrează, printre altele, importanţa funcţionării reprezentanţelor Bisericii Ortodoxe Ruse în străinătate.

În ceea ce priveşte conţinutul activităţii ecleziastico-diplomatice, ea se bazează, la fel cum se întâmpla cu secole în urmă, în primul rând pe mărturisirea Adevărului lui Hristos. Expresia acestei misiuni în zilele noastre o reprezintă preocuparea pentru păstrarea busolei morale, prin colaborare internaţională. Este un lucru deosebit de important în dialogul cu organizaţiile internaţionale care lucrează pentru drepturile omului şi pentru dialogul intercultural. Biserica, prin furnizarea de soluţii privind problemele sociale, bazându-se pe experienţa de veacuri a umanităţii, precum şi pe moştenirea spirituală a Europei, îi asigură omului o linie pentru o viaţă virtuoasă. Pentru majoritatea popoarelor din Europa, aceste lucruri sunt de neconceput în afara credinţei creştine, a idealurilor pe care le mărturisim în toate lucrările noastre eceziastice.

– traducere integrala, pentru Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe, de contributor: Ing. Catalin Ion, dupa un interviu de Elena Tchalia (Politica – Serbia)