Publicat pe 13.08.2008

Preasfanta Stapana, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, pregateste-te…

 

 

Despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aflăm din Sfânta Tradiţie: Măicuţa Domnului a ştiut înainte cu trei zile

despre mutarea sa din viaţa pământescă spre viaţa cerească, de la un înger trimis să-i vestească aceasta.

Sfântul Arhanghel Gavriil, cel

care i-a vestit Fecioarei Maria că va purta în pântece pe Mântuitorul nostru (Biserica Ortodoxă a numit această zi „Buna Vestire” şi o serbăm cu toţii pe 25 martie) a fost trimis din nou

la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care a numit-o “Cea plina de dar”, să-i spună că peste trei zile va fi chemată la Fiul ei. Sfântul Arhanghel i-a dăruit o stâlpare de finic

strălucitoare şi i-a spus:

 

”Preasfântă Stăpână, Maica

Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, pregăteşte-te, că iată, însuşi Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care în braţe L-ai purtat, la

ceruri să te ridice. Bucură-te, că de acum vei petrece de-a pururea în Împărăţia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat stricăciunii, ci

va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta Lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotitoarea văduvelor,

povăţuitoare fecioarelor, bucuria necăjiţilor şi liman celor înviforaţi”.

 

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a dus imediat în Muntele Măslinilor, să se roage, apoi a început singură pregătirile

de înmormântare: a postit (în amintirea acestui post, creştinii ortodocşi postesc două săptămâni înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului), a împărţit săracilor toate câte le

avea, şi-a cerut iertare de la toţi, şi-a pregătit singură trupul, după rânduială, ungându-se cu mir, apoi s-a aşezat pe pat, rugându-se pentru oameni.

 

Toţi Apostolii Mântuitorului au fost aduşi, în chip minunat, pe nori, de oriunde se aflau, să

fie de faţă atunci când Pururea Fecioara Maria îşi dă sufletul în mâinile Fiului său şi Dumnezeului nostru, Iisus Hristos; numai Sfântul Apostol Toma a fost rânduit să lipsească la acest

moment, ca şi la arătarea Domnului Iisus Hristos după Înviere.

 

Văzându-i adunaţi pe Apostoli,

Măicuţa Domnului le-a spus:

 

“Astăzi, fraţilor, Fiul meu mă

cheamă la El. Gavriil, cel ce mi-a adus vestea naşterii, acela mi-a adus şi solia chemării la ceruri. Mulţumesc Fiului meu ca v-a adunat aici, de faţă, ca înainte de plecare să ne

mai putem vedea o dată”.

 

Sfântul Apostol Ioan, plângând, i-a

spus:

 

“Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,

Fiul tău cel iubit, mângâierea noastră, S-a suit la ceruri, lăsându-te pe tine alinare nouă. Acum ne laşi şi tu, dar cui ne laşi? Pe cine vom mai avea aici pe pământ dulce

povăţuitoare, noi fiii lacrimilor tale, ce suntem ocărâţi de oameni şi urâţi de popoarele pământului?”

 

Dar Preacurata

Fecioară i-a alinat:

 

“Nu vă mâhniţi, fiii mei, pentru mutarea mea, că

măcar de mă voi şi muta de pe pământ, de voi nu mă voi despărţi, nici de toţi cei ce mă vor chema în necazurile lor, ci voi fi neîncetat mijlocitoare înaintea Lui Dumnezeu pentru

neamul creştinesc. Nu plângeţi, ci mai degrabă bucuraţi-vă, pentru că, dacă până acum v-am mângâiat pe voi, de acum, din Împărăţia Fiului Meu, voi cuprinde în rugăciunile mele pe

toţi fiii pământului”.

 

Maica Domnului i-a binecuvântat pe cei de faţă (mulţi bolnavi s-au vindecat) şi şi-a dat sufletul în

mâinile Domnului.

 

Casa se umplu de lumină şi coruri de îngeri cântau cântece de preamărire Lui Dumnezeu. În mijlocul luminii, Hristos,

îmbrăcat în slavă, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi, primi sufletul Preaiubitei Sale Maici.

 

Sfântul Apostol Petru a început cântarea de îngropare şi Sfântul

trup a fost purtat, înconjurat de lumânări şi ramuri de finic aduse de îngeri, spre mormântul din satul Ghetsimani.

 

Văzând slăvirile ce se aduceau Maicii Domnului şi mulţimea de creştini ce se adunase, unii iudei au

venit să-i ucidă pe Sfinţii Apostoli şi să ia trupul Fecioarei. Atunci, un nor alb înconjură ceata Apostolilor şi creştinilor, iar cântece de îngeri se auzeau alături de cele ale

Apostolilor. Mulţi din cei care huleau pe Maica Domnului au orbit, alţii îşi spărgeau capetele de zidurile

cetăţii.

 

Afoniu, unul din

hulitorii Maicii Domnului s-a prins cu mâinile de patul pe care era trupul Fecioarei, să-l răstoarne. Atunci i s-au retezat mâinile, iar hulitorii, înspăimântaţi,

plângeau:

 

“Robi ai Lui

Hristos, miluiţi-ne pe noi!”

 

Sfântul Apostol Petru le-a răspuns:

 

“Fraţilor, noi nu

vă putem face nimic, ci numai Cel răstignit de voi. Credeţi în El, iar pe Sfânta Sa Maică cinstiţi-o ca pe Născătoare de

Dumnezeu”.

 

Mâinile lui Afoniu, cel pedepsit de Înger că a atins, cu gânduri necurate, patul pe care era trupul

Fecioarei, s-au lipit la loc şi mulţi iudei au crezut şi şi-au dat seama că Cel ce murise pe cruce cu ocară, fusese cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu.

 

După trei zile a sosit, tot pe nori, şi Sfântul Apostol Toma, foarte

întristat că nu şi-a putut lua rămas bun de la Maica Dumnezeului nostru, dar mirat de vedenia pe care a avut-o, pe nori fiind, şi anume trupul Maicii Domnului înălţându-se la ceruri.

Atunci Sfinţii Apostoli au hotărât să deschidă mormântul pentru ca şi Sfântul Apostol Toma să-şi ia rămas bun de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, numai că în mormânt era doar

omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, lăsat Sfântului Apostol Toma ca mărturie pentru mutarea sa, cu trup cu tot, în Împărăţia Lui Dumnezeu. Măicuţa Domnului a fost

purtată de Îngeri la ceruri, unde se roagă pururea pentru noi.

 

Obiceiuri populare la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

 

Pentru ţăranii români, Adormirea Maicii Domnului, numită şi „Sântămaria Mare” era considerată un nou început:

 

– Se deschidea un nou sezon de nunţi, până la postul Naşterii Domnului;

 

– Se băteau nucii;

 

– Se păzeau viile de hoţi şi de păsări;

 

– Se semănau câmpurile (semănăturile de toamnă ţineau până la Sântămaria Mica – 8

septembrie)

 

– La munte se încheia văratul oilor;

 

– Se adunau ultimele plante de leac.

 

În unele zone, se

spune că Maica Domnului, înainte de Judecată, va da cu năvodul de trei ori prin iad, ca sufletele de acolo să se prindă de el, şi să se mântuiască de păcate. Dracii, rămaşi fără sufletele

oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne nici unul.

 

În această zi este

Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana marinarilor.

 

În Moldova Sântămaria Mare este

considerată “a morţilor” fiind pomeniţi toţi cei ce poartă numele Preacuratei Fecioare, iar la Sântămaria Mică sunt sărbătoriţi cei vii care poartă acest nume.

 

Ţăranii culeg flori

şi le pun la Icoana Maicii Domnului, fiind apoi bune de leac.

 

– conf. unui proiect “Lacasuri Ortodoxe” @ KSLCatalin/2008

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.