Pe Stapanul si Arhiereul nostru, Doamne…

$După cum afirmam în ştirile Lăcaşuri Ortodoxe,

salariile Arhiereilor Bisericii noastre au fost mărite de curând. Încă din pagina de ştiri ale zilei respective, remarcam că nu putem privi decât cu bucurie, ca ortodocşi, faptul că prin această

lege, Biserica Ortodoxă Română primeşte noi fonduri practic, din partea Statului Român. Reacţiile din presă au demonstrat însă lipsa exerciţiului credinţei, fiind total neortodoxe şi acuzând

conducerea Bisericii, în mod gratuit, de înavuţire şi desconsiderare faţă de preoţii de parohie. Se vede clar astfel, că valorile ortodoxe, pentru care de cele mai multe ori chiar aceşti

“comentatori” se bat cu pumnul în piept cum că le-ar apăra ca “mucenici”, sunt înlocuite de o afişare a invidiei proprii.

Şi totuşi, nu ne-au surprins

reacţiile din presă, întrucât suntem obişnuiţi cu acestea. Cu adevarat, cel mai suprinzător fapt este însă acela că, de fiecare dată când se iveşte o astfel de problemă, vis-à-vis de judecarea

greşită a Arhiereilor, preoţii ar putea da o mână de ajutor în înţelegerea corectă a faptelor sau evenimentelor (în particular a acestei creşteri de salarii), însă aceştia nu o fac. De

ce?

Am încercat să-i antrenăm în

discuţii şi luări de poziţie corespunzătoare, în sprijinul dreptei judecăţi, însă majoritatea s-au eschivat, jubilând întrucâtva, de undeva din

spatele mascaradei şi bucurându-se că altcineva (presa laică, sau alţi “credicioşi” autodeclaraţi “mucenici”) o face în numele lor. E clar deci… deja binecunoscuta şi generalizata judecare a

“avantajelor” patronului, de către veşnic nemulţumitul şi nerecunoscătorul angajat.

Patriarhia ar trebui să fie mult mai atentă

asupra acestui fapt, întrucât această laşitate poate sminti mult mai tare decât cuvintele ce apar în presă, oricum cunoscută ca fiind în majoritate atee.

Şi atunci, poate că devine normal

să te intrebi: oare plecăciunile şi sarutările de mâini, ori rugămintea binecuvântării Arhiereşti, nu mai este sinceră decât atunci când vine din partea credincioşilor mireni? La hramurile mari,

ori în general, la fiecare slujbă oficiată de episcopi, poţi vedea oameni alergând după binecuvântări, cu ochii în lacrimi. Unii se întorc cu chipurile luminate de bucuria reuşitei unei atingeri personale, printr-un cuvânt întremător, iar alţii întristaţi, atribuindu-şi vina eşecului prin cuvintele: ”ce să fac?…dacă nu-s

vrednic!”. Cum poţi înţelege, altfel decât într-un mod smintitor, faptul că exact aceşti oameni, atunci când se vor întoarce la casele lor, vor reuşi să rămână pasivi, urmărind telenovela unui

oarecare atac pornit asupra celui după a carui binecuvântare împărtăşită alergau? În plus, chiar jubilând întrucâtva…

Dar cât de smintitor poate deveni

acest lucru, atunci când “actorul” unui astfel de spectacol, este chiar preotul care, cu câteva ore înainte (şi cu fiecare ocazie de după), aşterne covoraşe şi întinde mese cu zâmbete şi discuţii

pline de curtoazie, pentru primirea Arhiereului?

“Pe Stăpânul şi Arhiereul nostru, Doamne îl păzeşte!…Doamne… “

Evidenţe de tot

felul:

1.Rugăminţi

personale

4 “Părinte, haideţi vă rog, să scriem un cuvânt despre aceste mult discutate salarii, explicaţi-le

dumneavoastră, ca preot, cum este cu averea unui călugăr… Demonstraţi-le dumnevoastră că Biserica are de câştigat… Uitaţi ce zice presa… Vuieşte net-ul…”

”Pr.: “Aş vrea, dar ştiţi, chiar mă gândeam… am vazut acel “top” al maşinilor puse la dispoziţia întâistătătorilor noştri

şi… parcă ziariştii cam au dreptate.”

4 ”Părinte, vă rog, un cuvânt despre rezultatul Sinodului în legătura cu problema împărtăşirii la catolici… Uitaţi, toţi

vorbesc doar de această hotărâre, însă nimeni nu vorbeşte despre cea a canonizării de noi sfinţi. E sminteală mare… Gata, au recunoscut şi înfierat păcatul şi au iertat “păcătosul”. Ce mai

vor?”

”“Aş vrea, însă Corneanu nu prea şi-a cerut scuze… şi, dacă stau să mă gândesc (cu mult mai corect decât

un Sinod ajuns în imaginaţia “credincioşilor” drept o “adunare populară”), ce, la mine ar fi sărit cineva să-mi ţină partea? M-ar fi iertat cineva?…se acoperă între ei.

2.Plângeri

impersonale

” “O ducem greu, ca preoţi de parohie mică!” …dar munca e

aceeaşi cu cea de la Episcopie sau din parohiile mari?

”“Nu avem decât câteva slujbe pe lună, ceva botezuri şi înmormântări… Lume puţină”

… dar slujbele le face preotul. Oare Dumnezeu să nu-i mai asculte decât pe cei cu parohie mare? Iniţiativele lipsesc, iar comoditatea satului mic devine în scurt

timp un convenabil obicei.

” “Suntem

trataţi de sus, de la Episcopie!” … dar face cineva ceva să se ridice?

” Unul mai în glumă: “Nu-mi place, că au ajuns călugării să aibă maşină mai “tare “ ca a mea, şi pe degeaba, că eu

am “muncit” pentru OPEL-ul şi vila asta, numai eu ştiu cât am tras să fiu în rândul lumii…”

” “Fonduri nu ni se dau, ba dincontră, ni se impun taxe”…

doar-doar cineva se va mobiliza şi va înjgheba vreo fundaţie ori vreo acţiune de revitalizare a parohiei. Dar cine? Că din ce în ce mai des aud vorbindu-se despre ierarhi care schimbă prize, sapă

gradiniţa de flori din Mânăstire ori pun mese pentru săraci… şi tot din ce în ce mai des întâlnesc preoţi care-mi răspund la propunerea de a ne apuca împreună, la nevoie, de o treabă prin curtea

Bisericii: “păi da, dar cine eu? Nu ştiţi ca preotul nu trebuie să se murdărească pe mâini? Scrie peste tot…”. Atunci doctorul dintr-un spital are voie? Atunci eu, ca inginer, am

voie?

”“Noi suntem de mir… nu suntem mânăstire. Lumea ne vede murdari şi respectul scade.” … aha, deci episcopul este din mânăstire, model al întregii vieţi mânăstireşti chiar,… şi ar lucra în locul dvs, dar nu face faţă, că are multe parohii în eparhie?

Înseamnă, tot din ceea ce spuneţi, că un ieromonah sau ieroschimonah, un stareţ de mânăstire, nu este respectat de săteni ori de către oamenii care îl surprind muncind, rânind la animale, săpând

în grădină, mergând cu tractorul…? Dar, aşa fac rost Sfinţiile lor, de cele trebuincioase… tocmai, ca să nu ceară tot timpul altora. Au şi slujbe mai dese, nu au nici parohie, nici cimitire în

administrare, cu perspectiva unui contraserviciu… ciudat.

(foto: staretul protos Iov – Manastirea Halmyris link)

3. Bucuria normalităţii

%“A, păi mi-am facut fundaţia asta şi avem un mic atelier de mobilă. Comenzi… de nu facem faţă şi ne e

ruşine înaintea Lui Dumnezeu că am ajuns să refuzăm. Lucrează mulţi din sat şi oamenii sunt mulţumiţi. Înainte plecau prin alte oraşe…”

%“Noi punem masa după fiecare Sfânta Liturghie şi stim deja, se adună mulţi rău şi îi vedem… îi ştim pe

toţi care stau şi la slujbă, unii chiar sunt pe stil vechi sau altă confesiune, ori nu cred nicio iotă, dar vin la masă, săracii, păi ce, astea sunt vremuri de judecat sărăcia?… Îi mulţumim Lui

Dumnezeu că avem 7 vaci de muls seara şi mai şi plouă Dumnealui, Bunuţul, din când în când, că ce, parcă noi le creştem? Ne dă tocmai pentru sărmanii ăştia. Iar noi muncim, că aşa a lăsat Domnul

de la Adam şi Eva. Ştiu preoţi de parohie care au serviciu în paralel, păi nu e rău. Mai vin pe aici pe la noi să se spovedească şi unii se mai plâng, de regula exact cei care nu muncesc. Cei cu

serviciu sunt bucuroşi că reuşesc ceva… Eu ştiu şi de la noi…”

%“Pe şantier, ne-au dat ăştia şi la televizor. Am format echipe şi ridicam case parohiale, că suntem

oameni de bună credinţă şi toţi au încredere în noi când semnăm contracte. Acum am timp şi am şi posibilitatea să avansez cu Biserica mea. Oamenii au sărit să mă ajute, toţi. Ei zic că mi-e greu

tare şi că nu se cade, dar că parcă s-a luminat satul… Nu ştiu eu asta, dar Dumnezeu a fost Bun mereu cu noi. Exact ca o familie… Mereu mi-am spus… că mulţi ziceau cum că trebuie să am drepturi

şi ca… nu ştiu de la cine(?): nu m-am născut să deranjez, ci ca să fiu deranjat!”

%“Stau cu oamenii după slujbe… vin din zone îndepărtate mulţi, să-i vedeţi… că nu ajungea predica de

după Sfânta Liturghie şi mă intrebau, dar nici eu nu mă las… că-mi place tare să-i văd. Mereu le zic: aşa mi-ar plăcea să mă mai întrebaţi, că ne folosim duhovniceşte unii de altii, fiindcă şi eu

când vă zic, mă învăţ pe mine. Şi ne ajută Dumnezeu, credinţă să ai şi nu pretenţii, că El e singurul care poate ajuta, dar să Îl tragi de mânecă, fiindcă tu n-ai…?”

%“Fără ajutorul Episcopiei, nu ştiu cum mă descurcam…”

%“Preasfinţitul nostru ţine nişte predici, de te ia plânsul…”

%“Domne, ce-nseamnă Harul…”

%“Peste tot este, nu aş putea să fac faţă tuturor. Toţi îi cerem, săracul de el, şi trebuie să facă faţă

tuturor. Şi dintre noi, sunt prea puţini care să-şi vadă de treabă… se duc, vorbesc prin toate părţile: că face, că drege, că e aşa şi pe dincolo… dar nimeni nu munceşte şi nici slujbele nu le

ţin după rânduială. E chiar o rivalitate, cumva, între preotul de mir şi cel din mânăstire… e diferenţă la canoanele de spovedanie ţinute… sunt acuzaţii prin dos, la toate nivelele. Ştii, tată,

cum a fost şi cu Hristos… azi îi vindeca, mâine îl biciuiau. Asta e de atunci… şi cât o fi lumea, că mai bună nu va fi, fără credinţă. Să umbli în permanenţă îmbrăcat în preot? Păi şi la

spectacol şi la mare? Te vede lumea… Ne dezbrăcăm pe fiecare zi de tot ce-i sfânt…”

(fragmente din discuţiile avute

cu parinţi prin parohii şi pe la mânăstiri)

În loc de

încheiere: La ce declaraţii a fost nevoită să ajungă Patriarhia

Comunicat: “Nu invidie sterilă, ci ajutorare efectivă”

& “După cum reiese din conţinutul unor articole de

opinie, se constată că unii oameni mici la suflet suferă de complexul salariilor mari ale ierarhilor ortodocşi români; doar ale lor, nu şi ale celor de alte confesiuni ale căror salarii, după cum

se cunoaşte, sunt egale cu cele ale ortodocşilor.

În semn

de recunoaştere şi apreciere a contribuţiei cultelor religioase la viaţa spirituală, culturală şi socială a României, Statul roman acordă salarii conducătorilor Cultelor religioase din România,

prin analogie cu cele ale demnitarilor de stat, fără ca aceste salarii să provină din veniturile parohiilor şi mănăstirilor.

La prima vedere, salariile ierarhilor români sunt mai mari decât salariile

preoţilor, care beneficiază nu doar de o contribuţie de la bugetul de stat, ci şi de ajutorul credincioşilor. (…)

Cu alte

cuvinte, Patriarhul României – asemenea şi altor ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – nu adună, ci dăruieşte bani.

“(…)Considerăm necesară această lămurire pentru ca, atât unii laici ortodocşi, cât şi unii clerici să nu cadă pradă ispitei de a invidia şi a judeca pe proprii lor arhipăstori.

Soluţia pentru rezolvarea problemei de fond este o susţinere mai intensă şi mai directă a parohiilor şi mănăstirilor sărace, atât prin subvenţii de la bugetul de Stat, cât şi prin sponsorizări

substanţiale şi constante ale ortodocşilor cu suflet mare şi cu inimă bună.”

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Comunicatul integral poate fi gasit aici:.

INVITATIE

Cu ocazia hramului Bisericii Vechi a Schitului Schimbarea la Faţă, Lacasuri Ortodoxe, alături de Maica Stareţă

Olimpiada, ale carei rugaciuni inchinate în faţa Icoanei cu adevarat Facatoare de Minuni a Maicuţei Domnului (pict. Tattarascu, aflata in

această Biserică) ne-au fost drept ajutor in permanenţă, vă cheamă miercuri 06.08.2008 la slujba Sfintei Liturghii.

Informatii si date suplimentare gasiti la aceasta pagina, realizata cu ajutorul Maicii Starete: .

un articol semnat KSLCatalin.