Minuni de astazi – Schitul Cetatuia Schimbarea la Fata, Magura – Buzau (partea 1)

Schitul Cetăţuia (scurt

istoric)

Pe coama de calcar cuprinsă între râul Buzău şi pârâul Nişcov, pe partea nord-vestică a Dealului Ciolanu, se înalţă vârful Cetăţuia (632 m), unde stă de veghe schitul cu

acelaşi nume, chivernisit de mânăstirea de la Ciolanu.

De aici, pe unghiul deschis privirii est-nord-vest, se desfăşoară într-o panoramă

emoţionantă, unduirile mărunte ale Munţilor Vrancei, Vârful Penteleu, Munţii Siriului, Ciucaşului, şi în depărtare, implantaţi parcă în orizont, monolitul Bucegilor. La poalele Cetăţuiei, pe

acelaşi unghi poţi admira minunata depresiune a Cislăului, cu albia liniştită a Buzăului. Spre sud, de la est până la vest, se deapănă, mărunţindu-se, dealurile Buzăului cu masiva spinare a

Istriţei la poalele căreia s-a găsit „Cloşca cu puii de aur” de la Pietroasa, totul nivelându-se în priveliştea mirifică a municipiului Buzău şi a câmpiei până departe spre bătrânul Istru.

La Cetăţuia, în ogorul din preajma masivului calcaros, încă de acum un veac, călugării au găsit „mulţime de hârburi, de vase de pământ, cărămizi

şi oase”. În ultimul deceniu, şi arheologii au găsit aici fragmente de vase lucrate fără roata olarului, aparţinând cultului Monteoru, datate de acum circa 1500 de ani î.Hr. şi probabil şi din

epoca migraţiei popoarelor, expuse acum la muzeul mânăstirii (Mircea Babeş, cercetător principal, Institutul de Arheologie – Bucureşti, însemnare în manuscris: „La Cetăţuia a existat în acea

vreme o întinsă aşezare cu locuinţe construite din lemn şi lut. În mijlocul ei se ridică Acropola întărită cu val şi şanţ de apărare, având o remarcabilă poziţie strategică deasupra văii

Buzăului. Unele din fragmentele ceramice descoperite ar putea să aparţină epocii migraţiei popoarelor.”)

Șanţurile

şi valurile din jurul pistei ovale, asemănătoare cu cele ale altor puncte strategice şi sanctuare geto-dacice, ne duc la concluzia că aici a existat o cetate dacică şi un sanctuar de jertfă, în

jurul ei locuind personalul de slujire şi de îngrijire.

Urmele şanţului se pun şi pe seama soţiei voevodului Mihnea, Doamna Neaga, care ar

fi pus să sape un şanţ în jurul palatului ei drept refugiu, în cazul invaziilor turceşti. Palatul a putut fi construit şi de Matei Basarab, după cum consideră N. Iorga.

Ceea ce se constată şi astăzi cu toată certitudinea este că poziţia acestui vârf face din el punctul cu multiple deschideri ale privirii spre

munte, deal şi câmpie, şi de aceea, fără îndoială, o cetate contra invaziilor, va fi existat în acest loc.

La 1000 m mai jos de Cetăţuia, pe versantul dinspre pârâul Nişcov, într-o poiană

întinsă şi puţin înclinată, cu un guler de dealuri îmbrăcate în stejari, fagi şi livezi, cu deschidere spre sud-vest, cu Dealul Istriţa în depărtare, se află Mânăstirea de la Ciolanu, lăcaş de

jertfă, de rugăciune, de izbăvire, ca o continuatoare a vechiului aşezământ de jertfă, rugăciune şi scut al vieţii străbune, singura mânăstire viabilă până astăzi din cele 22 aşezări călugăreşti

din judeţul Buzău, atestate documentar în veacul al XVI-lea.

În poiana dintre poalele Cetăţuiei şi incinta mânăstirii, se află „Muzeul în aer

liber de sculptură contemporană”, unde renumita Tabără de sculptură de la Măgura, încă din 1970, prin măiestritele lucrări anuale de artă, vrea parcă să revigoreze la temperatura epocii noastre,

trecutul geto-dac, valah, al acestor meleaguri.

Biserica Schimbarea la Faţă a Schitului de la Cetăţuia

Aşa cum cetatea geto-dacă de pe vârful Cetăţuia avea înăuntrul ei un sanctuar de jertfă şi

rugăciune, trebuie să considerăm că şi cetatea de apărare a Doamnei Neaga şi apoi a lui Matei Basarab, ca toate celelalte cetăţi ale voevozilor noştri, va fi avut în incinta ei un lăcaş creştin

de jertfă. Aşezarea cetăţii direct pe masivul de piatră, mult aproape de suprafaţă, timp îndelungat, dar şi părăsirea acestei cetăţi după o vreme, au şters, se pare, urmele ei exterioare,

păstrându-se la arătare numai valurile de apărare.

Înainte de construirea bisericii din piatră, doi călugări, Agaton duhovnicul şi Iosif Singhelul, au ridicat la 1849 o cruce mare din piatră cu

inscripţie, aceşti doi monahi bucurându-se de unele privilegii duhovniceşti la mânăstire („Aşezământul episcopului Chesarie” privind pe aceşti călugări spune ca să fie lăsaţi a trăi fără supărare

în chiliile făcute de ei, nefiind chemaţi la ascultări sau supăraţi, în orice timp, întrucât ei nu deranjează mânăstirea cu nimic, ba mai mult, ierodiaconul Iosif a ajutat mânăstirea cu 4000 de

taleri).

Pisania bisericii spune că în 1845

singhelul Iosif cu ucenicii săi, ieromonahii Eftimie şi Isidor, ajutaţi de episcopul Filotei al Buzăului şi de mai mulţi credincioşi, construiesc această biserică numai din piatră, cioplită de

ei. Sfinţirea se face în 1862, iar zugrăvirea, în 1868, cu cheltuiala domnitorului Carol I, numai că această zugrăvire nu a ţinut, din cauza umezelii pereţilor, fiind nevoie de una nouă. Ordinul

episcopului Filotei din 17 ian. 1856, prin care admonestează pe stareţul de la Ciolanu, că nu sprijină ridicarea bisericii Cetăţuia, este în contradicţie cu pisania (P. Georgian: „atât din partea

soborului, ca şi a cuvioşiei sale se vede o răceală…, şi o împotrivire la săvârşirea acestei întreprinderi – zidirea bisericii Cetăţuia… că s-a făcut vorbă multă în lume pentru ridicarea

acelei biserici şi unii oameni porniţi din dragoste au contribuit şi nu se mai poate a rămâne jos facerea ei. De aceea, să i se însemne un loc unde să pui sfânta biserică, curticica şi o grădină

pentru legume şi să fie ajutaţi cu de ale mâncării pentru oameni, cu lemnele trebuincioase ce-i va mai trebui, peste cele ce va căpăta şi pentru darea unui loc ca un pogor, tot acolo aproape, a

face o grădiniţă pentru legume…”).

Ordinul precizează că nici nu se însemnase locul bisericii în ianuarie 1856, iar pisania, că s-a construit în 1854. Considerăm că pisania a avut în

vedere momentul când a început să fie pregătit materialul, mai ales piatra şi cioplirea ei. Ridicarea bisericii este meritul în primul rând al episcopului Filotei, care a sprijinit energic

acţiunea călugărilor ctitori. (G.T.Bulat, „Din corespondenţa fostului episcop de Râmnic, Kalinic”, în „Luminătorul”: Episcopul Filotei dă singhelului Iosif „sprijin material, făgăduindu-i 500

galbeni din care până la moarte i-a dat 200, restul 300 au fost daţi de Minister din averea răposatului episcop, la intervenţia episcopului Dionisie Romano şi moralmente îi susţine pe la alte

eparhii, pentru ajutoare, precum se vede din corespondenţa către episcopul Calinic.)

La un an după venirea la cârma Principatelor Unite, domnitorul Carol vizitează această mânăstire şi Cetăţuia, în căutarea

unui loc pitoresc pentru castel, dar din lipsa de apă, acesta nu a putut fi făcut la Cetăţuia. Spre amintirea acestei vizite, domnitorul dăruieşte banii necesari pictării bisericii de la

Cetăţuia, pe care o execută pictorul Gh. M. Tattarescu.

(P. Georgian, op. cit.: Prin adresa nr. 11348 din 7 ian. 1866, Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice constată că „lucrarea picturii bisericii Cetăţuia este înaintată” şi trimite mânăstirii 3172 lei vechi, în 58 napoleoni, dată de Măria Sa Domnitorul, spre a fi încredinţate

d-lui Pictor…”. Prin adresa nr. 701 din 29 ian. 1869, acelaşi Minister spune că „domnului pictor însărcinat cu zugrăvirea bisericii Cetăţuia” i s-a eliberat şi a treia parte din bani, în sumă

de una sută galbeni, de către dl. Mareşal al palatului…. Din altă adresă de la 26 iunie 1869, de la acelaşi Minister, aflăm că „lucrarea de zugrăvire a bisericii Cetăţuia” a fost încredinţată

d-lui pictor G. M. Tattarescu şi că s-a efectuat întocmai după contractul încheiat.)

Părinţii au imortalizat acest nobil gest, pictând în pronaos chipul tânărului domnitor.

Dar peste scurt timp, pictura s-a degradat şi a fost nevoie să se facă o nouă pictură, în parte pe plăci de zinc, de către pictorul ciolănean Eftimie Obrocea, cu cheltuiala a doi pioşi creştini

din Bucureşti, Ion şi Smaranda Pencovici. Catapeteasma este sculptată tot de călugări meşteşugari din această obşte.

În urma seismului din 1940, turla numai din piatră ameninţa să cadă. În 1946, sub stareţul Nil Beleţ, se repară biserica şi se reconstruieşte turla,

consolidându-se cu beton armat, lucrare făcută majoritar din fondurile mânăstirii. În 1977, biserica nu a suferit nimic.

INVITATIE

Cu ocazia hramului Bisericii Vechi a Schitului Schimbarea la Faţă, Lacasuri Ortodoxe, alături de Maica Stareţă

Olimpiada, ale carei rugaciuni inchinate în faţa Icoanei cu adevarat Facatoare de Minuni a Maicuţei Domnului (pict. Tattarascu, aflata in

această Biserică) ne-au fost drept ajutor in permanenţă, vă cheamă pe 6 august, la slujba Sfintei Liturghii.

Pentru

continuare, partea a doua, dati click aici:.

Informatii si date suplimentare gasiti si in stirile de aici: .

Incercăm astfel, din

răsputeri, cu ajutorul lui Dumnezeu, (atat cat timpul ne permite) ca site-ul Lacasuri Ortodoxe sa aduca date si materiale suplimentare (cu referire la acest Schit Minunat), in partea a doua

a rubricii “MINUNI DE ASTAZI”, asa cum credem noi ca trebuie mărturisită Slava si Puterea lui Dumnezeu.

Invitatie si prezentare realizata cu sprijinul Monahiei Olimpiada, stareţă a schitului cu hramul “Schimbarea la Faţă”, Cetaţuia – Magura, Buzau

(Foto: KSLCatalin)

(Parte din material reprezinta un extras din „Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor”, sub

îngrijirea dr. Antonie Plămădeală, ediţia 1983, vol. II)

(conform unui proiect inregistrat “Lacasuri Ortodoxe”

)