Centrul de pelerinaj “Sfântul Apostol Pavel” al Patriarhiei Române a pregatit pentru perioada sărbătorilor pascale, două pelerinaje în străinătate, în Ţara Sfântă şi în Grecia. Cei care vor opta pentru Israel, pelerinaj care va fi organizat în perioada 16 – 23 aprilie, vor avea prilejul să asiste la minunea venirii Sfintei Lumini în Biserica Învierii Domnului din Ierusalim. În traseu sunt incluse şi Nazaretul, Cana Galileii sau Grădina Ghetsimani.
Pentru cei care doresc să petreacă Sfintele Paşti în Grecia, Centrul de pelerinaj al Patriarhiei Române organizează o deplasare în această ţară în perioada 14 -23 aprilie. Pelerinii vor putea să participe la slujba de Înviere la biserica Sfântul Spiridon din insula Corfu.
Mai multe informaţii se pot obţine atât de pe site-ul www.pelerinaj.ro cât şi de la sediile Biroului de Pelerinaj din Bucureşti aflate în Calea Victoriei nr. 45 şi în Bulevardul Corneliu Coposu nr. 1.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
