INTEGRAL (revenire): Adresa Episcopului Hilarion al Vienei şi Austriei, Reprezentant al Patriarhiei Moscovei, către organizaţiile europene internaţionale

Adresa Episcopului Hilarion al Vienei şi Austriei, Reprezentant al Patriarhatul Moscovei, către organizaţiile europene internaţionale

Preasfinţiile Voastre,

Venerabili Arhipăstori şi Păstori,

Distinşi participanţi la conferinţă:

IPS Patriarhul Chiril al Moscovei şi Rusiei – citind declaraţia Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe bulgare făcută la 24 ianuarie şi scrisoarea din partea IPS Patriarhul Bulgariei, trimisă la 30 ianuarie – a luat în considerare, cu frăţească compasiune, dificultăţile pe care le au de înfruntat ortodocşii bulgari din nou, datorită deciziei curţii de la Strasbourg din 22 ianuarie, 2009. În timpul discuţiilor sale cu delegaţia ortodoxă bulgară venită la întronizarea sa, cat şi cu preşedintele bulgar Georgi Painov, el şi-a exprimat sprijinul pentru biserica bulgară şi statul bulgar în apărarea ortodoxiei canonice şi în căutarea căilor de depăşire a schismei. Participarea delegaţiei ortodoxe ruse la această conferinţă este o expresie a dorinţei noastre de a ajuta biserica soră în depăşirea problemelor.

IPS Patriarhul Chiril continuă politica de sprijin faţă de ortodoxia canonică din Bulgaria, pe care o urmează încă de la începutul schismei, din anii 1990, sub fostul Patriarh, Alexei. Cunoscând, din proprie experienţă, durerea produsă de schismă şi pe cea a tulburărilor din biserică, Patriarhul Moscovei a susţinut, invariabil, păstrarea unităţii în Biserica bulgară. Inainte de aceasta, ghidată de aceleaşi principii, Biserica rusă a luat parte la Conferinţa tuturor ortodocşilor, in 1998. În mod regretabil, rana produsă de schismă nu a fost vindecată complet şi a continuat să sângereze, rănind atât trupul Bisericii cât şi al societăţii bulgare. Legea adoptată în 2002 cu scopul de a stabili statutul Bisericii ortodoxe canonice bulgare a ajutat la stabilizarea situaţiei în viaţa religioasă şi socială şi a fost bine primită în întreaga lume ortodoxă.

În lumea de azi, a globalizării, în special în Europa, unde integrarea intensivă este în desfăşurare, Curtea Europeană pentru drepturile omului a dat o dispoziţie în privinţa schismei bulgare cu o implicatie deosebita. Ideea nu este că o curte conduce relaţia dintre un stat anume şi un anume corp religios. Mai degrabă, această decizie formulează o normă care să devină o bază pentru alte probleme similare legate de relaţiile dintre stat şi biserică. Aceasta înseamnă că această normă poate fi aplicată în orice comunitate religioasă tradiţională din Europa. Creează un teren propice pentru ca preocuparea să existe nu doar din partea fiecarei biserici ortodoxe ci şi din partea organizaţiei religioase tradiţionale. Ar trebui să ne gândim cum sa ajutam biserica soră,;trebuie să luăm serios în considerare substanţa normei relaţiilor publico-religioase pe care această decizie le prezintă.

Decizia CEDO a arătat în mod clar că relaţiile dintre organizaţia religioasă şi statul naţional au starnit apariţia unui alt subiect in voga, care nu a existat in trecut. Mă refer la factorul organizaţiilor internaţionale cărora statul le-a acordat unele din puterile sale. Aşa cum s-a demonstrat în practică, chiar şi statele s-au dovedit a fi dependente de deciziile venite din afară. Aceasta este o provocare serioasă pentru vechiul sistem de drept naţional şi internaţional, de când procesul de dezvoltare al acestuia se află tot mai mult în mâinile structurilor birocratice internaţionale, imune la influenţele directe ale naţiunilor. În această situaţie, este important, în mod special, să se evalueze poziţiile conceptuale de pe care acţionează organizaţiile internaţionale precum şi acordul acestora privind supravegherea cetăţenilor.

Critica nu este făcută cu intenţia de a chema la luptă împotriva organizaţiile internaţionale. Rolul lor crescut, în special în Europa, implică nevoia de a dezvolta un dialog între acestea şi organizaţiile religioase. Este relevant pentru bisericile ortodoxe că tradiţiile pe care ele le preţuiesc sunt încă puţin cunoscute şi reprezentate neadecvat în instituţiile internaţionale. Orice cooperare sporita intre biserici şi organizaţii este imposibilă fără o mai mare coordonare a lucrării dintre bisericile ortodoxe şi naţiuni. În ciuda motivului de îngrijorare pentru această conferinţă, doresc să mulţumesc sfintei biserici bulgare pentru a fi convocat reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe locale din Sofia astfel încât lumea ortodoxă să îşi poată uni eforturile în apărarea intereselor proprii. Ca rezultat al acţiunilor noastre comune am putea prezenta lumii clar şi precis caracteristicile modelului de relaţie religios-publică ce s-a modelat în ţările cu tradiţie ortodoxă şi care este capabilă, în ciuda specificităţilor, să asigure drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor în sfera religioasă.

În observaţiile mele aş dori să insist asupra a două aspecte principale ale abordării relaţiilor biserică-stat, care au fost prezentate în decizia curţii de la Strasbourg şi care ar trebui să fie luate în considerare. O analiză mai detaliată a acestei decizii va fi oferita ulterior de alţi membri ai delegaţiei noastre.

Decizia curţii de la Strasbourg este demnă de atenţie mai întâi pentru dorinţa sa de a afirma un model universal al relaţiilor de tip public-religios, prevalent în statele europene. În paragrafele 81, 146, 157 curtea critică legea bulgară din 2002 şi o recunoaşte ca fiind neconforma cu standardele Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) din moment ce garantează un statut special Bisericii ortodoxe şi acceptă poziţia ortodoxiei canonice.

În Europa modernă există o mare diversitate de modele in relaţiile religie-public. Multe dintre ele iau în considerare un echilibru interreligios aşa cum a fost el stabilit intr-o anumita tara si caută să îl sprijine oferind oportunităţi speciale corpurilor religioase tradiţionale pentru a fi folosit în sfera publică, respectând, în acelaşi timp, libertatea celorlalţi cetăţeni. Convingerea mea este că legea nu poate contrazice realitatea şi nu se poate baza exclusiv pe noţiuni teoretice. Sarcina sa este să interpreteze valorile universale în situaţiile istorice specifice.

Curtea se mai referă la datoria unui stat de a fi neutru – ceea ce este o interpretare arbitrară a art.9 din CEDO, care a fost dezvoltată de curând şi aplicată în mod selectiv de către curte. Statele semnatare ale Convenţiei nu au garantat că vor fi neutre în relaţiile lor cu organizaţiile religioase din moment ce acest lucru contrazice modelul existent de relaţie biserică-stat în diferite ţări. Există deja o încercare de a se introduce o nouă normă internaţională fără acordul statelor.

Adevărat, organizaţiile religioase ar trebui să fie neutre în lupta politică din societatea modernă, la alegeri, de exemplu. Schisma din Bulgaria a început după căderea regimurilor comuniste. La acea vreme câştigul a fost urmare a sprijinului venit din partea forţelor politice aflate la putere. Ori de câte ori aceste forţe preiau conducerea, aşa cum au făcut în trecut în Bulgaria, începe o nouă rundă a schismei. Asta întăreşte principiul care spune că Biserica ortodoxă nu ar trebui să participe în lupta politică pentru putere şi să rămână o forţă, unind oamenii în vremurile tulburi. Acest lucru este demonstrat şi de experienţa istorică a Bisericii ortodoxe ruse. Din acest motiv toate înţelegerile la care s-a ajuns în timpul Consiliului tuturor ortodocşilor din 1998, au încetat să mai fie respectate de structurile statale din Bulgaria, două luni mai târziu, când a avut loc un consiliu al oamenilor din biserica schismatică, cu sprijinul guvernului format de Uniunea forţelor democratice. Situaţia a început să intre în normal doar după ce a fost adoptată legea din 2002.

Autorităţile nu pot rămâne neutre faţă de sfera religioasă din alte motive. Mai întâi, structurile de putere sunt numite pentru a menţine pacea publică, iar o schismă presupune o diviziune în societate, cel puţin aparitia a două grupări opuse. În al doilea rând, este necesar să se aibă multă grijă faţă de tradiţia culturală şi spirituală a oamenilor. Ortodoxia în Bulgaria este credinţa şi tradiţie, care au o influenţă imensă asupra formării publicului şi instituţiilor sociale. Schisma distruge această fundaţie construită cu ani în urmă. În construirea unui sistem de interacţiune cu organizaţiile religioase, un stat ar trebui să ia în considerare toţi aceşti factori, ceea ce înseamnă că nu poate rămâne complet neutru.

Cel mai confuz lucru este opinia curţii prin care aceasta califică statutul părţilor şi al acţiunilor acestora ca fiind organizaţii religioase reprezentând tradiţia ortodoxă. Curtea nu se îndoieşte de legitimitatea IPS Patriarhul Maxim, nici nu îşi propune să stabilească legitimitatea Mitropoliţilor Pimen şi Inochentie. Ar trebui menţionat că acceptarea unei plângeri a aşa-numitului „sinod al Bisericii ortodoxe bulgare” constituie, indirect, sprijinirea dreptului de a vorbi în numele întregii Biserici ortodoxe canonice bulgare. Aceasta arată că într-o dispută internă a bisericii, curtea sprijină una din părţi. O posibilă acţiune a CEDO, de a judeca imparţial situaţia, ar fi procesarea plângerilor ca venind din partea indivizilor şi nu din partea unei organizaţii.

Din nefericire, realităţile vremurilor prezente ne arată că problemele interne ale unei biserici ortodoxe sunt deseori judecate de oameni din afară. Ştim că toate problemele care apar, conform spuselor Sf. Apostol Pavel, ar trebui rezolvate în Biserică (1 Corinteni 6:1-7). Însuşi faptul că un grup schismatic a apelat la o curte secularizată în loc să accepte rezultatele Consiliului tuturor ortodocşilor din 1998 este dovada faptului că şi-a pierdut natura bisericească şi, automat, dreptul de a reprezenta tradiţia ortodoxă.

Într-adevăr, bisericile ortodoxe trebuie să facă faţă situaţiilor în care un grup de oameni insistă că ei reprezintă tradiţia ortodoxă şi apelează la o curte secularizată pentru a le fi luate în considerare plângerile. În astfel de situaţii, bisericile ortodoxe trebuie să îşi prezinte cu competenţă şi inteligibilitate poziţia canonică în faţa lumii exterioare. În viziunea ortodoxă, tradiţia ortodoxă poate fi prezentată de către orice persoană care cere acest drept. De fapt, această abordare s-a moştenit, printr-o oarecare tradiţie legală, din învăţăturile protestante asupra libertăţii individului de a defini norma de credinţă şi de a fonda o organizaţie bisericească. Dar trebuie, oare, o curte secularizată, să construiască pe aceeaşi baza interpretarea libertăţii religioase?

Imaginaţi-vă că mâine fiecare individ va dori să îşi folosească dreptul şi va cere drept de conducere în Biserica ortodoxă precum şi propria sa înţelegere a ortodoxiei. Apoi lumea ortodoxă va cădea într-un abis al dezordinii şi vom vedea apariţia a multor auto-proclamate biserici, în mod asemănător cu ceea ce vedem în lumea protestantă.

Nu este pentru prima dată în istorie când Biserica lui Hristos se găseşte în situaţia în care trebuie să hotărască cine reprezintă adevărata biserică şi cine este schismatic sau eretic. Făcând astfel, biserica a elaborat criterii clare, loialitate faţă de învăţăturile a şapte consilii ecumenice şi tradiţii patristice şi recunoaşterea succesiunii canonice a ierarhiei. Acestea sunt lucrurile despre care Sf. Photius, în binecunoscuta sa scrisoare, l-a instruit pe nou-botezatul Prinţul Boris al Bulgariei.

Conform tradiţiei ortodoxe, participarea autorităţilor secularizate la afacerile religioase nu este exclusă. În aceeaşi scrisoare, IPS Patriarhul Constantinopolului a scris că „este potrivit pentru un prinţ să fie zelos nu doar pentru propria sa salvare ci şi pentru poporul pe care îl conduce spre aceeaşi perfecţiune a cunoaşterii lui Dumnezeu”. În rezoluţia sa, CEDO recunoaşte competenţa statului in a interveni în procesul de depăşire a schismei din Biserica bulgară. Totuşi, admite ca intervenţia statului în disputa internă a bisericii a fost disproporţionată, cu toate că statul a avut motive să se îngrijoreze (Par.159). Curtea susţine că „expulzarea extra-judiciară a sutelor de credincioşi şi clerici din sediile ocupate de ei este disproporţionată”, dar nu observă faptul că ţelul acestor măsuri a fost de restabilire a justiţiei. În acelaşi timp, decizia nu se referă la orice criteriu de proporţionalitate. Cred că aceasta este o problemă la care conferinţa noastră ar trebui să dea o explicaţie şi să contureze participarea admisibilă a statului în afacerile bisericii.

Din perspectivă ortodoxă, sarcina autorităţilor secularizate a fost să ofere bisericii o ocazie de a lua o decizie liberă în ceea ce priveşte viaţa proprie şi să facă din această decizie un punct de plecare pentru propriile acţiuni privitoare la biserică. După cum bine se ştie, acest principiu a fost violat atunci când statul s-a identificat cu schismaticii, în anii 1990, curtea căutand să evalueze progresele din viaţa internă a bisericii bulgare, din perspectiva propriilor sale criterii. Astfel, privind rezultatele Consiliului tuturor ortodocşilor din 1998, curtea a descris în mod repetat schisma din biserica bulgară ca fiind profundă şi a menţinut că fiecare conducere a pus în faţă argumente canonice pentru cazul lor (Decizia Par.136). Pe lângă aceasta, curtea nu menţionează dacă acţiunea schismaticilor era în conformitate cu statutul Bisericii ortodoxe bulgare din acel moment şi nu ia în considerare legitimitatea acţiunilor schismaticilor de a-şi adopta propriile documente. Aş dori să adaug faptul că multe fapte din istoria Bisericii ortodoxe canonice bulgare din perioada de dinaintea schismei, nu au fost luate în considerare de către curte. Printre acestea este absenţa oricărui protest din partea viitorilor schismatici împotriva Patriarhului Maxim în perioada 1971-1989.

Un lucru pozitiv a fost faptul că s-a recunoscut de către curte dreptul statului de a interveni într-o situaţie de conflict dacă desfăşurarea sa este o ameninţare pentru ordinea publică. În acelaşi pasaj curtea critică Legea 2002, neglijând faptul că aceasta fusese adoptată pentru a rectifica consecinţele intervenirii statului sub altă conducere politică, la începutul anilor 1990. În telegrama sa către prim ministrul bulgar Philip Dimitrov, IPS Patriarhul Alexei a evaluat acţiunile celor zece lideri bulgari de la acea vreme, spunând,“am primit rapoarte despre identificarea Curţii constituţionale bulgare cu separatiştii în ciuda faptului că poziţia lor se afla în contradicţie clară cu normele canonice ale Bisericii ortodoxe”. Decizia CEDO nu evaluează rolul schismaticilor în organizarea tulburărilor şi în confiscarea bisericilor prin violenţă, momente în care mulţi oameni au fost răniţi. De asemenea, nu analizează situaţia curentă care reflectă limitele până la care schismaticii au guvernat, cu adevărat, Biserica. Situaţiile în care mulţi oameni s-au întors din proprie voinţă în sânul bisericii mame au fost omise. Aceste fapte trebuie să fie fixate şi prezentate curţii.

De altfel, există alte puncte problematice în decizia CEDO. Pentru a le putea rezolva, o curte trebuie să aibă o opinie informată despre viaţa bisericii. În particular, schismaticii nu au folosit niciuna dintre ocaziile legitime oferite de statutul bisericii ortodoxe bulgare, activ pe atunci, de a schimba conducătorii bisericii care nu erau agreaţi. Au încercat să stabilească o organizaţie religioasă separată şi astfel au deţinut în mod ilegal proprietatea care aparţinea bisericii canonice prin lege. CEDO nu a luat în considerare procedurile prin care au fost înregistrate biserica canonică şi organizaţia schismatică. Curtea nu a stabilit dacă s-a înregistrat conducerea de către Patriarhul Maxim înainte de 1989 şi a reconfirmat faptul că organizaţia schismatică nu a fost legal înregistrată ca şi conducătoare legitimă a Bisericii ortodoxe bulgare (Par.135), însă nu a menţionat acest lucru în decizia sa. Pe scurt, sunt numeroase realităţi şi fapte care nu au fost luate în considerare de către curte şi multora dintre ele li s-au dat interpretări eronate. Cred că putem umple aceste goluri împreună.

În concluzie, aş dori să îmi exprim speranţa că această conferinţă va clarifica decizia CEDO în cazul aşa-numitului „sinod al Bisericii ortodoxe bulgare”. Sper că documentele finale ale conferinţei noastre vor ajuta atât la normalizarea situaţiei din ortodoxia bulgară precum şi la promovarea unui model de armonizare a principiului de libertate religioasă cu tradiţiile religioase în dreptul naţional şi internaţional. Acesta trebuie să fie un model bun pentru alte biserici care s-ar afla în aceeaşi situaţie. Sunt sigur că va fi o contribuţie reală a naţiunilor ortodoxe în construirea unei societăţi multiculturale pe continentul european.

(Address by Bishop Hilarion of Viena and Austria Moscow Patriarchate Representative to European international organizations)