Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:
Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae, si cei
împreuna cu dânsul, Ermip şi Ermocrat
Sfânta Preacuvioasă Muceniţă Parascheva, din Roma
Cuvioasa Muceniţă Oreozila
Cuviosul Ignatie Stironitul
Sfântul Mucenic Apion
Sfânta Muceniţă Ierusalima
SUNETUL se corecteaza din ecranul aflat in josul paginii (acolo unde se deruleaza stirile zilelor
trecute). In zilele de post ortodoxe, ale saptamanii (respectiv: luni, miercuri si vineri), ori in posturi, muzica va fi exclusiv ortodoxa. Reluarea melodiilor se face, dand “play” pe acelasi
ecran de jos.
Ştire din “bătrâni” rămasă … pentru noi povaţă
Un frate l-a întrebat pe avva Iosif: „Vreau să
ies din chinovie şi să trăiesc în singurătate“. Bătrânul îi zice: „Aşază-te unde vezi că sufletul tău este liniştit şi nu se tulbură“. Fratele îi zice: „Eu sunt liniştit şi în chinovie,
şi în singurătate. Ce să fac?“. Bătrânul îi zice: „Dacă eşti liniştit şi în chinovie şi în singurătate, pune cele două gânduri ale tale ca într-o cumpănă, vezi care dintre ele îţi
foloseşte şi te atrage mai mult, şi împlineşte-l pe acela“.
(de
Tryanna)
Comunicat de
presă:
“Moaştele Sfântului Mucenic şi tămăduitor
Pantelimon, mare făcător de minuni, vor fi purtate în procesiune pe străzile Constanţei.
Cu această ocazie Înaltpreasfinţitul Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu soborul şi credincioşii constănţeni se vor ruga lui Dumnezeu pentru pacea lumii, pentru tămăduirea celor suferinzi şi pentru dragostea faţă de
semeni.
În fiecare an, în ziua de 27 iulie, Biserica
Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Cu această ocazie, începând de sâmbătă, ora 18.00, credincioşii constăneţeni vor participa la manifestările
religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului. În ajunul prăznuirii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va conduce o procesiune religioasă cu moaştele Sfântului. Se
care va porni de la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, pe următorul traseu: str. Revoluţiei, biserica „Schimbarea la Faţă” (popas de rugăciune), str. Mircea cel Bătrân, bd.
Mamaia, Spitalul Militar (popas de rugăciune), str. Nicolae Iorga, Capela Militară, Bd. Tomis, Primărie, Piaţa Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală.
Destinaţia finală va fi Spitalul Militar,
deoarece Sfântul Pantelimon este ocrotitorul medicilor şi totodată tămăduitor al bolnavilor. Procesiunea va fi urmată de slujba de priveghere
la Catedrala Arhiepiscopală.
Duminică, 27 iulie, începând cu ora 7.00, va avea
loc aghiasma mică, urmată de Sfânta Taină a Maslului, rugăciuni de dezlegare, iar la ora 9.00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie.
Moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon se află
la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din anul 1931, când au fost aduse din Orientul Apropiat şi donate bisericii episcopale (în acea vreme) de către preotul
Dimitrie Popescu. Au fost aşezate într-o raclă de argint, sub un baldachin, lângă Sfântul Altar.
Odată cu mutarea sediului episcopal la Galaţi, în
anul 1950, Preasfinţitul Chesarie Păunescu, Episcopul Dunării de Jos, a luat moaştele de la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa şi le-a dus la Galaţi.
Imediat după revoluţie a fost reînfiinţată
Arhiepiscopia Tomisului şi, pe data de 3 septembrie 1993, Înaltpreasfinţitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a readus moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la
Constanţa.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a
trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu şi era originar din cetatea Nicomidiei. Tatăl său era păgân, iar mama sa creştină. Va primi numele de Pantoleon care înseamnă cel în toate
puternic ca un leu. Iniţial a fost atras de învăţătura creştină, însă după moartea mamei începe studiul filozofic, devenind ucenic al unui mare doctor al vremii.
Dumnezeu îi redescoperă adevărul dreptei credinţe,
făcându-l să-şi dorească cu ardoare Botezul în Hristos. Din Pantoleon va primi în urma botezului, de la preotul Ermolae, numele de
Pantelimon, care înseamnă cel cu totul milostiv. Marele Pantelimon face minuni atât prin harul primit cât şi prin tratamentele pe care le dă celor bolnavi. Reuşeşte să-l aducă la dreapta
credinţă pe tatăl său, iar după moartea acestuia îşi împarte toată averea săracilor. Deoarece nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea el este numit „doctor fără de
arginţi”.
Fericitul Pantelimon, prin credinţa şi harul primit
de la Dumnezeu reuşeşte să vindece un orb din naştere. Din această cauză este adus în faţa împăratului închinător la idoli, i se cere lepădarea de credinţa adevărată, dar ca un bun
creştin nu se lasă înspăimântat de bătăile cumplite şi de foc. Împăratul văzând că nu se leapădă porunceşte să fie aruncat în plumb topit,
apoi este aruncat în mare şi în cuşca fiarelor, este legat de o roată cu colţi de fier apoi aruncat de pe un loc înalt. Oricât de grele sunt chinurile pricinuite de împăratul
necredincios, el rămâne nevătămat. Pentru a-l convinge să se lepede de Hristos, Maximian dă poruncă să fie ucis şi preotul Ermolae şi doi ucenici ai săi prin tăierea capului cu sabia.
Împăratul înfuriat, văzând puterea credinţei lui Pantelimon, porunceşte să i se taie capul. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Fericitul
a rodit. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca sfântul şi măslinul să fie arse. Credincioşi au scos din cenuşă trupul neatins de foc şi l-au îngropat cu mare cinste, în anul 303 după
Hristos. Moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor au fost păstrate ca odoare de mare preţ.
Înaintea manifestărilor dedicate Sfântului Mucenic
Pantelimon, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi o biserică pentru locuitorii unui grup social înfiinţat în perioada comunistă.
Sâmbătă, 26 iulie 2008, la ora 7.00,
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va târnosi biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Nicolae Bălcescu, jud. Constanţa. Pentru că grupul social a fost înfiinţat în
vremea regimului comunist, din dorinţa de a fi cât mai aprope de Dumnezeu, timp de un an, locuitori au transformat o fostă locuinţă în locaş de închinăciune. Acum, bisericuţa în formă de
navă are o turlă deasupra altarului şi urmează să fie pictată. Preotul Gheorghe Zgură, parohul celor 40 de familii de la fostul IAS Nicolae Bălcescu, va putea oficia aici, începând de
mâine, sfintele slujbe.
După sfinţirea bisericii Ierarhul Tomisului va pleca
la Bucureşti pentru a lua parte la slujba de pomenire a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist. (Biroul de Comunicare şi Relaţii Mass-media – Arhiepiscopia
Tomisului)
“Botezul” Ortodox al Rusiei, in
Ucraina…religie, politica si pareri
Imnuri solemne si rugaciuni rasuna în catedralele
ortodoxe din întreaga Ucraina, incepand de ieri, 25.07.2008, pentru a marca cei 1020 de ani de cand aceasta regiune s-a convertit la crestinism.
Unele voci afirma insa, ca toate aceste clopote ce bat acum, pot anunta si o apriga lupta politica.
Ucraineenii
sunt determinati să se foloseasca de eveniment pentru a face lobby in castigarea autonomiei locale a bisericii, în timp ce Patriarhia de la Moscova va lupta pentru a-si păstra influenţa
asupra acestei ţari ortodoxe.
“Ucraina este un stat independent, asemanator Bulgariei sau Georgiei, şi este normal ca el să aibă propria biserica”, a
spus Anatolii Kolodnii, şeful departamentului de studii religioase, din cadrul Academiei Nationale de Stiinte. “Prin urmare, nu este nimic ciudat în asta.”
Patriarhul Bartolomeu I, lider spiritual al Bisericii Ortodoxe din intreaga lume, va participa la ceremonii, existand
posibilitatea sa sprijine autonomia bisericii ucraineene, în ciuda Patriarhului Ortodox rus,
Alexei al II-lea.
Andrei Zolotov, redactor şef al revistei Profil Rusia, expert pe probleme bisericesti, a spus:
“Daca va fi luata această decizie astăzi, urmarindu-se acest scenariu, ea ar duce, cu siguranta, la o alta schisma in biserica.
Recunoaşterea independenţei Bisericii
ucraineene ar putea, de asemenea, sa rupa drastic cele mai vechi legături existente intre aceste doua tari vecine.
Preşedintele Viktor Iuscenko, un devotat credincios ortodox, a sprijinit Biserica Ortodoxa intitulata Patriarhia Kievului,
participand in mod repetat, la slujbele ei religioase, cu familia şi cu cei apropiati.
Un alt scenariu ar fi acela ca Patriarhia Ecumenica sa recunoasca autonomia
bisericilor schismatice, ca mai apoi ele sa fie asimilate de aceasta.
Suna tentant pentru Patriarhul Bartolomeu, care este dornic să îşi sporească numarul de credinciosi, slabind in acelasi timp
si influenţa puternica a Patriarhiei Moscovei – in prezent, cea mai mare biserica ortodoxa din lume, numarand 95 de milioane de
credincioşi.
Biblioteca Papei este inchisa, insa, pe
Internet, este mai deschisa ca oricand
Datorita marilor lucrari de restaurare, accesul in Biblioteca Apostolică a Vaticanului (se pare, cea mai valoroasa biblioteca din lume)este interzis de
aproape un an, pentru o perioadă toatal de trei ani. În schimb, a fost creat un nou site web, care sa ofere mai multe imagini ale celebrelor manuscrise aflate in ea.
In biblioteca pot fi gasite peste 150 000 de volume manuscrise, peste un milion de cărţi tipărite, peste 300 000 de monede
şi de medalii şi mai mult de 70 000 de stampe şi gravuri.
Site-ul cel nou al bibliotecii a fost lansat de curand, in limbile italiană şi engleză: Biblioteca Apostolica Vaticana
http://www.vaticanlibrary.va/
Sfânta Muceniţă Paraschevi
“În fiecare an, la Istanbul, în ziua de 26 Iulie, creştinii ortodocşi români şi greci se închină Sfintei Muceniţe Paraschevi-tămăduitoarea de boli oculare, în
Biserica Sf. Mc. Paraschevi- Prichidion, din Arhiepiscopia de Constantinopol, o frumoasă şi veche biserică bizantină, rectitorita de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu la anul
1692.
Biserica este cunoscută pentru harisma sfintelor sale icoane şi pentru moaştele Sfintei Neomartire Arghira.
În acest an, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Ghenadie de Sasima, care
păstoreşte eparhia Tataulon, situată pe partea răsăriteană a golfului Cornul de Aur, împreună cu preotul Prodromu, al comunităţii elene şi preot Silviu State, care păstoreşte românii
ortodocşi din Constantinopol.” (Basilica)
Odata cu apropierea sarbatorii religioase de la KIEV, in aceasta saptamana tensiunile dintre Rusia si Ucraina au crescut. Ambele părţi s-au criticat reciproc
Patriarhul Alexei al Moscovei a fost acuzat ca a
solicitat altor lideri ortodocsi să nu participe la festivităţile de la Kiev.
Ambele părţi pot fi acuzate insa, clar, de amestecul religiei cu politica. La
alegerile politice, de regula, preotii se amesteca si vorbesc despre candidati, influentand masele de alegatori. Patriarhia Moscovei a
insistat, la o procesiune ce a avut loc chiar recent, ca poporul sa se roage pentru neacceptarea Ucrainei in NATO.
Majoritatea experţilor ucraineeni cred că Biserica Ortodoxă Ucraineeana poate fi
independenta, intr-un mod asemanator bisericilor ortodoxe din celelalte ţări predominant ortodoxe.
În perspectivă istorică, Biserica Ortodoxă
Ucraineană trebuie să isi câştige autocefalia – o deplină independenţă canonica – întrebarea este insa, când şi cum se va întâmpla acest lucru?”, a incheiat Zolotov. Kiev-Ucraina AP.
Parastas pentru martiri, în Bucureşti (comunicat)
Duminica, 27 iulie 2008, dupa Sfanta Liturghie (ora 13), slujba
de pomenire la Biserica Sapientei (Bucuresti – Str Sapientei, zona Izvor, in spatele Bisericii Mihai Voda).
Parastasul este inchinat sfintilor, martirilor si eroilor (inca necanonizati ai) neamului romanesc, luptatori intru adevar
si credinta, personalitati romanesti, adormiti in decursul vremii in luna iulie.
Intre aceste pilde vii amintim:
Ciprian Porumbescu – † 1883
Nicolae Paulescu – † 1931
Nicoleta Nicolescu – † 1939
Alexandru Bassarab – † 1941
Grupul Stefan Zavoianu – † 1941
Traian Braileanu – † 1947
Grupul Spiru Blanaru – † 1949
Gogu Puiu – † 1949
Constantin Oprisan – † 1958
Grupul Toma Arnautoiu – † 1959
Vasile Militaru – † 1959
Protos. Nicodim Mandita – † 1975
Radu Mironivici – † 1979
Lucia Trandafir – † 1980
Horia Agarici – † 1982
Pr. Ilie Lacatusu – † 1983
Nicu Iancu Paltinisanu – † 1984
Prea Fericitul Iustin Moisescu – † 1986
Zaharia Marineasa – † 1997
Prea Fericitul Teoctist Arapasu – † 2007
Sute de detinuti politici asasinati, executati sau morti
in temnite, lagare, colonii de munca fortata si inchisori
Vesnica pomenire!(Asociatia PREZENT!)
– Cezarina Barzoi – 0726.384.375; Costel Condurache – 0726.314.475
Ionut Baias – 0722.636.847; asociatiaprezent@yahoo.com
Biroul de presă al Patriarhiei Române
“Duminică, 27 iulie 2008, între orele 9:00 – 13:30, Patriarhia
Română, prin postul de televiziune TRINITAS TV, oferă cu titlu gratuit şi fără obligaţii contractuale imagini în direct de la Sfânta Liturghie oficiată în catedrala mitropolitană din
Craiova şi de la ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Irineu Popa, noul mitropolit al Olteniei.
Posturile de televiziune din România interesate de acest
eveniment vor putea prelua transmisiunea directă a televiziunii TRINITAS TV prin satelit, parametrii de recepţie fiind următorii:
Satelit: Eutelsat W2 16° E
Frecvenţa: 11.055.5 MHz
Polarizare: H
Simbol Rate: 3327
Frecvenţa (FEQ): 5/6 sau automat
Menţionăm că transmisiunea în direct va acoperi integral evenimentul, fără comentariu şi fără intercalarea de alte materiale documentare.”
Mitropolitului Chiril face apel la unitate, cu ocazia aniversarii Botezului Rus
Cu ocazia implinirii a 1020 ani de la botezul Rusiei, Mitropolitul Chiril, preşedinte al Departamentului de Afaceri Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, a
tinut un cuvant, lansand un apel la unitate si amintind ca regreta recentele amestecuri politice în problemele Bisericii din Ucraina.
La invitaţia Mitropolitului Vladimir al Kievului si al intregii Ucraine, Mitropolitul Chiril a participat la sesiunea largita a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucraineene, singura Biserica Ortodoxa
canonica din Ucraina, recunoscută de către toate celelalte biserici ortodoxe.
Deplângând amestecurile autoritatilor politice în Biserica, Mitropolitul Chiril a spus că “aniversarea din aceasta perioada în niciun chip nu ar trebui
să devină un pretext pentru a mări numarul de fractiuni ortodoxe, slabind astfel prezenţa Ortodoxiei pe teritoriul istoric al Sfintei Rusii. Este o mare bucurie sa vedem că episcopii din
Biserica Ortodoxă Ucraineană sunt pe deplin conştienti de cat de importanta este menţinerea unitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, nefiind de acord cu aceasta fragmentare.”
Intr-o scrisoare din 23 iulie, adresata Patriarhului de la Constantinopol, acesta facea
referire la intalnirile ce au avut loc, sub auspiciile presedintelui ucraineean, Iuscenko, între reprezentanţii Patriarhiei de la Constantinopol şi reprezentanţi ai “structurilor care nu
sunt recunoscute de către Biserica ortodoxa (Biserica Patriarhala a Kievului” si “Biserica autocefala”), Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucraineene avertizand ca “trebuie sa ne ferim
de intruziunea factorilor non-ecclesiali, inclusiv a statului sau a diferitelor forte politice in problema bisericii ortodoxe din Ucraina. Credem că vindecarea schismei este o problemă
internă a Bisericii. Daca schisma există, atunci ea trebuie tratata în conformitate cu procedurile propuse de către dogmele canonice şi de tradiţia Bisericii Ortodoxe. […] Suntem
încrezători că Biserica ortodoxă ucraineană poate rezolva propriile probleme interne “.
Referindu-se la negocierile dintre reprezentanţii Patriarhiei de la Constantinopol
cu structurile eclesiale non-canonice, declaraţia subliniază că “Ajutorul altor biserici locale nu ar trebui să se transforme în imixtiuni în afacerile interne ale Bisericii noastre.
Toate acţiunile acestea pot duce nu numai la creşterea gradului de confruntare intre confesiuni, dar pot si constitui o amenintare grava la adresa Ortodoxiei universale. Credem că orice
iniţiativă pentru rezolvarea schismei din biserica Ucrainei trebuie să aiba acordul Bisericii noastre, deoarece biserica noastra este singura Biserica Ortodoxa din Ucraina, recunoscută de
toate Bisericile locale.” a spus Mitroplolitul Chiril. – Ria
Novosti
Benedict al XVI-lea l-a primit pe primul ministru irakian, Nouri al-Maliki
Discutiile s-au desfasurat pe tema comunitatilor crestine din Irak, precizandu-se
rolul Vaticanului in ceea ce priveste pacea si buna intelegere in zona, punand ca baze solidaritatea si demnitatea umana. In ciuda promisiunilor anterioare ale primului-ministru din Irak,
soarta creştinilor a devenit mai grea, iar in prezent, mulţi speră ca aceasta întâlnire cu Papa sa-l incurajeze pe Nouri al-Maliki pentru a lua măsurile care se impun in zona.
Rusia acuza Ucraina de incalcarea acordurilor dintre cele doua tari
RIA
Novosti: Ministerul rus al afacerilor externe a acuzat Ucraina de incalcarea acordurilor dintre cele două ţări, din cauza interdicţiei de intrare în tara, indreptata împotriva unui
deputat al Dumei, Konstantin Zatoulin.
Dl Zatoulin a fost arestat joi, pe aeroportul din Simferopol,(vezi
stirile de ieri) interzicandu-i-se intrarea pe teritoriul Ucrainei, la cererea serviciului de securitate.
“Exprimam nemulţumirea noastră in mod oficial, fata de tratamentul dusmanos fata de un
om politic, membru al parlamentului rus”, a declarat ministrul adjunct rus de Externe, Andrei Denisov.
“Poziţia autorităţilor ucraineene ne face sa ramanem uimiti, mai ales ca au fost incheiete acorduri care vizează
eliminarea listelor negre”, a spus Denisov.
“Cuvintele nici nu pot exprima uimirea fata de gestul colegilor noştri. Acest puzzled”, a încheiat ministrul rus
adjunct.
Pe acest motiv, Ambasadorul Ucrainei la Rusia,
Konstantin Grichtchenko, a fost convocat la Ministerul rus al Afacerilor Externe (MID), ieri 25.07.2008 12:00 GMT.
Un Nou Mitropolit in Coreea
La 20 iulie, la Seul, în Catedrala Sfântul Nicolae, a avut loc intronizarea Episcopului Ambrozie (Aristotelis
Zographos), ales în data de 27 mai de catre Sfantul Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, in fruntea Mitropoliei Coreene, inlocuindu-l pe Mitropolitul Sotirios, care se retrage
din motive de sănătate, după mai mult de 30 de ani de slujire în Coreea de Sud. Reamintim
ca, in data de 05.03.2007 Mitropolitul Sotirios a avut bucuria sa oficieze pentru prima oara Sf. Liturghie in biserica noua din capitala Pyongyang, cu hramul “Prea Sfanta Treime”. Dupa ce a
primit o aprobare oficiala din partea sefului statului, Kim Jong II, mitropolitul Sotirios a vizitat regiunea si a inceput sa stranga materialele necesare pentru zidirea acesteia. Desi
inaugurata in ianuarie 2007, mica biserica din capitala nord-coreeana, nu a putut fi deschisa din cauza crizei din relatiile Coreei de Nord cu cea de Sud.
Întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Popa, noul Mitropolit al Olteniei
După cum vă anunţam, în Catedrala
Mitropolitană din Craiova, având hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, va avea loc duminică, 27 iulie, Întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Popa, noul
Mitropolit al Olteniei, ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 8-9 iulie 2008.
La ceremonie vor participa, alături de Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel, membri ai Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Craiovei, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice locale, preoţi,
monahi şi credincioşi.
Participanţii la conferinţa de la Lambeth, evită
discutarea problemelor legate de minorităţile sexuale
Observatorul Patriarhiei de la Moscova, Episcopul Ilarion de Viena şi Austria, la conferinţa anglicanilor de la Lambeth, ce
s-a desfăşurat în aceste zile în Marea Britanie, a declarat către Interfax, că participanţii evită să discute problemele cheie.
“Conferinţa este organizată într-un mod în care să se evite discutarea problemelor cruciale, cum ar fi atitudinea faţă de
minorităţile sexuale, în timp ce diferenţele de opinii cu privire la aceste probleme, din cadrul Bisericii Anglicane, au adus această biserică în pragul divizării”,a declarat către
Interfax reprezentantul bisericii ruse la instituţiile europene, Episcopul Ilarion de Viena şi Austria. El a amintit că peste 200 de episcopi anglicani au boicotat conferinţa, pentru a
protesta împotriva instalării, în funcţia de Episcop, a homosexualului Gene Robinson.
”Robinson nu a fost invitat să participe la Conferinţa de la Lambeth, dar predică în continuare, iar la conferinţă, pliante în sprijinul lui au fost răspândite în rândul participanţilor,
în fiecare zi”, a mai spus Episcopul Ilarion.
Ieri, la 10:00 am, Patriarhul Bartolomeu a sosit la Kiev
Securitatea delegaţiei Patriarhiei Ecumenice este asigurată de 7 mii de ofiţeri ai legii. Traficul in zona aeroportului si
in centrul capitalei a fost restricţionat.
Patriarhul Bartolomeu I a rostit un cuvant de salut, catre presedintele Ucrainei:
“Am venit, împreună cu delegatia noastra, ca reprezentanti ai Bisericii, pe locul unde se nastea in urma cu 1020 de ani,
Sfanta si Marea Biserica a lui Hristos, din dragostea fiilor ei. Am venit ca pelerini si ca admiratori ai sfinteniei eterne a Ucrainei”, a
spus Patriarhul Bartolomeu I.
El a spus că delegaţia a sosit de la Constantinopol “pentru a cere binecuvantari Sfantului Vladimir, precum şi
nenumăratilor alti sfinti, asceti, duhovnici ai acestei ţari, in onorarea memoriei celor care au fost martirizati în timpul greilor ani de regim de ateist. Am venit să se ne plecam
capetele, în fata celor ce au suferit tragedia Holodomor-ului (vezi stiri, click) “.
Patriarhul Bartolomeu asigură că scopul vizitei sale urmareste si “unificarea tuturor cetatenilor ortodocsi din Ucraina,
intr-o singura Biserica: Biserica poporului dvs., Biserica tarii dumneavoastra!”.
“Am venit ca îngeri ai pacii si propovaduitori ai unitatii si reconcilierii.”
Patriarhul de asemenea, s-a adresat si credinciosilor prezenti: “Ne pare bine să va vedem aici pe toti. Ne rugăm ca Dumnezeu sa vă
protejeze si sa aduca pace si prosperitate in tara dumneavostra.”, binecuvantandu-i.
Apoi Preşedintele Ucrainei, impreuna cu Patriarhul Ecumenic s-au deplasat la Lavra Pecerska – Kiev, unde au luat parte la
ceremonia de de depunere de flori la monumentul Printesei Olga, la Sfintii Chiril şi Metodiu, Apostolul Andrei, intaiul-chemat şi Sfântul Print Vladimir. La orele 18.00 a avut loc vecernia
la Catedrala Sfanta Sofia.
Festivalul „Udine
Solidale”
Festivalul multietnic de anul acesta, ce se
desfasoara intre 25 şi 27 iulie, la Friuli, este dedicat României.
În cadrul festivalului, organizat de catre Asociaţia
muncitorilor imigranţi din Friuli Venezia Giulia, alaturi de Primaria Udine, vor fi expuse obiecte tradiţionale româneşti si vor concerta
formatii de muzica ale emigrantilor.
Mănăstirea Oaşa, din eparhia Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba, îşi va sărbători duminică, cel de-al doilea hram, Sfântul Mare
Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, primul hram al Mănăstirii fiind praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august). Stareţul obştii monahale de la Mănăstirea Oaşa este Părintele Iustin
Miron.
Un nou administrator a fost numit la catedrala mitropolitană din Timisoara
Potrivit deciziei Chiriarhului, Părintele Dumitru
Vana a fost înlocuit, în funcţia de administrator al Catedralei Mitropolitane, începând din 20 iulie, de către Părintele Victor Miţiga, slujitor la acest Sfânt Lăcaş din anul
1969.
Continuare: Pentru pagina a 2-a de stiri:26.07.2008,
click aici