Colinde TV
Publicat pe 27.03.2009

Slujbă arhierească la parohia Jidoştiţa – prima localitate atestată documentar din Oltenia

 

În duminica a patra din Post, a Sfântului Ioan Scăraru, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din parohia Jidoştiţa, protopopiatul Drobeta Turnu Severin Nord.

 

Situată în vestul judeţului Mehedinţi, Jidoştiţa este prima localitate atestată documentar din Oltenia şi între primele după Brăila şi Slatina din Ţara Românească, acest lucru fiind confirmat în hrisovul de danie din anul 1374 al lui Vladislav Voievod, menţionat ca ban de Severin, prin care dăruieşte mănăstirii Vodiţa printre altele şi satul Jidoştiţa.

 

Biserica a fost construită între anii 1880-1883, din piatră şi cărămidă pe temelia altei biserici de lemn care rămăsese în ruină.

 

Tradiţia spune că primul locaş de închinăciune ar fi fost construit tot din zid de Cuviosul Nicodim, întemeietorul mănăstirii de „peste deal”, Vodiţa şi tot de Cuviosul Nicodim a fost adunată piatră de râu, circa 2-3 stânjeni la acea vreme, undeva de la actuala biserică pe râu în sus la circa 2 km, pentru a se face acolo o mănăstire.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.