Colinde TV
Publicat pe 27.03.2009

Expoziţie organizată de Asociaţia Vasiliada la Penitenciarul “Pelendava” din Craiova

 

Asociaţia Vasiliada, patronată de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu Penitenciarul “Pelendava” şi Centrul de Formare Profesională al Adulţilor Dolj au organizat astăzi, de la ora 11.00, expoziţia intitulată generic “Din mâna unui tâmplar rom”.

 

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Penitenciarului Pelendava – şoseaua Caracal km 8 – şi se înscrie în activităţile Proiectul “Trans-Formare Socio-Profesională pentru deţinuţi”, finanţat prin Programul – PHARE 2006 – Măsuri de Incluziune Socială, implementat de Asociaţia Vasiliada în parteneriat cu Penitenciarul Pelendava Craiova şi Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Dolj.

 

Cu ocazia evenimentului au fost expuse obiecte realizate de persoanele private de libertate de la Penitenciarului Pelendava care au fost calificate în domeniul tâmplăriei universale. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost decernate absolvenţilor cursului de tâmplărie, diplomele privind atestarea profesională în meseria de tâmplar universal.

 

Asociaţia Vasiliada sprijină persoanelor private de libertate custodiate de Penitenciarul Pelendava prin acordarea serviciilor de consiliere socială şi mediere socio-profesională.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.