Oare, efecte ale celibatului impus?

De Ziua Mondiala a Tineretului, Papa Benedict al

XVI-lea si-a cerut scuze oficial, în premierã, în fata victimelor abuzurilor comise în Australia de catre cei 107 preoti catolici pedofili.

Dupa mai multe scuze acesta, a spus familiilor

victimelor (care initial iesisera in strada cerand judecarea de catre Biserica):

„Vã cer tuturor sã ne sprijiniti si sã-i ajutati pe episcopi sã lucreze împreunã, ca sã combatem acest rãu. Victimele ar trebui sã primeascã mai multã compasiune, iar cei

responsabili de aceste rele trebuie adusi în fata justitiei”

„Sunt doar vorbe, acelasi lucru pe care îl auzim de 13 ani. Sunt doar

scuze, nu existã nimic concret”, a declarat tatãl a douã fetite abuzate, dintre care una s-a si sinucis ca urmare a abuzului.

Broken Rites, presedintele unui grup care reprezintã victimele

abuzurilor acestor preoti în, afirmã cã numãrul real de asemenea abuzuri este mult mai mare decat 107.

In SUA, Biserica

Catolicã (69 de milioane de membri), a fost afectatã demai multe discutii pe aceasta tema, in special de când Arhiepiscopul de Boston a recunoscut cã

protejase un preot care a agresat sexual tineri catolici, urmand apoi enorm de multe alte plangeri, ajungandu-se pana azi la “peste 4000 de preoti acuzati în ultimii 50 de ani, din totalul de

45.000” ca au abuzat sexual de minori (raportul a fost comandat chiar de biserica).

Alte statistici:

– 660 milioane $

despagubiri din partea bisericii pentru victimele abuzurilor sexuale ale preotilor catolici din Los Angeles

Directorul organizatiei Supravietuitorilor, David Clohessy: „nicio întelegere si nicio sumã de bani nu va putea restabili încrederea… nu va putea readuce copilãriile furate, încrederea trãdatã a celor care au fost

molestati de preoti si de episcopii complici. Cu toate astea, întelegerea la care s-a ajuns reprezintã o victorie imensã pentru supravietuitorii care au gãsit în ei puterea de a reclama

abuzurile, de a cãuta ajutor în justitie si de a îndura o procedurã legalã lungã si istovitoare (…) Nu e nici o îndoialã cã sunt mai multe sanse ca în ziua de azi copiii sã reclame abuzurile si

mai multi oameni înclinã sã îi creadã. Pãrintii sunt mai înclinati sã sesizeze politia, care la rându-i e mai înclinatã sã ancheteze, iar procuratura e mai înclinatã sã punã sub acuzare. Din

punctul acesta de vedere, lucrurile s-au schimbat. Trebuie spus însã cã acest progres nu se datoreazã ierarhiei bisericesti, ci se petrece în pofida acesteia”.

Preotul Federico Lombardi, directorul Biroului de Presã al Vaticanului: „Întelegerea la care a ajuns Arhidieceza de Los Angeles pentru un numãr mare

de abuzuri sexuale comise de preoti, persoane consacrate si laici, ai Arhidiecezei, în ultimele decenii, reprezintã o stire care în mod evident a stârnit atentia lumii datoritã numãrului de

cazuri implicate, precum si datoritã sumei aflate în joc”.

– alte 37 de milioane $ pentru victimele abuzurilor din Iowa.

Martin Amos, episcop al diocezei Davenport: „Acest acord nu va pune însã capãt durerii victimelor si mã rog ca ele sã poatã începe sã îsi revinã, preotii care au abuzat de copii trãdand încrederea

oamenilor si Biserica”.

Papa Benedict al XVI-lea: „individualismul si relativismul societãtii americane, îi

face pe credinciosi sã devinã superficiali. Pentru cã religia nu le mai ghideazã viata de zi cu zi, multi aleg alte confesiuni. (…) Un simptom îngrijorãtor îl reprezintã faptul cã 24% dintre

americani sunt catolici, dar 10% sunt fosti catolici. Societatea americanã dãuneazã catolicismului, iar pedofilii vor fi exclusi din biserica noastra.”

Acuzatii grave de musamalizare. În obiectiv, Papa Benedict

Într-un documentar realizat de BBC în urmã cu doi ani, se fac dezvãluiri incendiare privind rolul Papei Benedict în acoperirea abuzurilor sexuale comise de

preoti. Potrivit documentarului, un document – Crimen Sollicitationis – ar fi fost elaborat la Vatican în 1962 si tinut sub cheie de episcopii catolici de pretutindeni. Potrivit documentului,

mai-marii Bisericii trebuie sã vegheze asupra intereselor Bisericii, mai presus de siguranta copiilor. Se pare cã actualul Papã, în vremea în care era doar cardinal, s-a ocupat de aceastã

problemã timp de peste 20 de ani, în calitate de conducãtor al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, care se ocupã de mentinerea disciplinei doctrinare. Mai mult, în urmã cu sapte ani,

Cardinalul Ratzinger a trimis episcopilor o versiune reactualizatã a Crimen Sollicitationis. Potrivit acesteia, episcopii nu trebuie sã raporteze abuzurile ci sã convingã martorii, victimele si

autorii acestora sã pãstreze tãcerea. Orice incident trebuie raportat numai Vaticanului.

Documentarul mai aratã cã cel putin sapte preoti acuzati „se adãpostesc” la Vatican. Unul dintre acestia, Joseph Henn, a fost inculpat în 13 cazuri de abuzuri asupra minorilor

în Statele Unite, dar Vaticanul a refuzat multã vreme extrãdarea. Dupa terminarea documentãrii la Vatican, Henn si-a pierdut sprijinul, superiorii sãi acceptând extrãdarea. Gestul a fost tardiv,

pentru cã acesta a reusit sã fugã…Concluziile documentarului: Patrick Wall, însãrcinat cu aplicarea Crimen Sollicitationis în SUA, a declarat: „Mi-am dat seama cã nu lucram pentru o institutie

sfântã, ci pentru o institutie preocupatã de imaginea sa si de protectie”. Pãrintele Tom Doyle, avocat al Vaticanului concediat din cauza criticilor aduse politicii de musamalizare a cazurilor de

abuz sexual, spune despre Crimen Sollicitationis cã este dovada clarã a faptului cã superiorii Bisericii Catolice „au ascuns aceste cazuri si au refuzat sã-i pedepseascã pe vinovati”: „Vaticanul

nici nu a investigat vreun astfel de caz, nici nu a pedepsit pe nimeni, doar i-a mutat pe preoti dintr-un loc în altul. Din punctul meu de vedere, asta dovedeste o indiferentã totalã fatã de

suferinta victimelor. Si se întâmplã peste tot în lume”, a încheiat pãrintele Tom Doyle.

Celibatul catolic, între scuza si datorie

Cel considerat de catolici ca fiind primul episcop (primul „papã”) – apostolul Petru – a fost cãsãtorit.

Istoria Bisericii aratã în cã si urmãtorii au fost cãsãtoriti si au avut familii. În secolele II-III, Biserica s-a luptat cu gnosticismul, iar materia (inclusiv trupul, implicit

sexul) reprezenta „întunericul”, în timp ce spiritul reprezenta „lumina”. Asa cã Biserica a hotãrât sã despartã lumina de întuneric: în secolul IV, un decret arãta cã un preot care întretine

relatii sexuale cu sotia sa în noaptea de dinaintea Misei trebuie sã-si piardã harul. La Conciliul de la Niceea (325 A.D.) s-a stabilit cã un preot nu se mai poate cãsãtori dupã hirotonisire. În

352, Conciliul de la Laodicea a stabilit cã femeile nu mai pot fi ordinate pentru slujbã, iar Papa Siricius si-a pãrãsit sotia pentru a putea fi numit ca papã.

Mai târziu, el a decretat cã preotii nu mai au voie sã întretinã relatii sexuale cu sotiile lor. Conciliul al II-lea de la Tours (567 A.D.) a adãugat cã orice cleric prins în

pat împreunã cu sotia sa va fi excomunicat pentru un an si retrimis în rândurile laicilor. Pe de altã parte, Papa Pelagius a II-lea (580 A.D.) nu a fost deranjat de faptul cã unii preoti erau

cãsãtoriti si aveau familii, atâta timp cât ei nu lãsau mostenire familiei lor averile bisericii.

În cadrul Primului Conciliu Lateran de la Roma (1123 A.D.), li se interzice preotilor, cãlugãrilor si diaconilor Bisericii sã se cãsãtoreascã sau sã aibã concubine. Al doilea

Conciliu Lateran întãreste prevederile primului. Cu toate acestea, în secolele urmãtoare mai sunt preoti cãsãtoriti si acceptati ca atare. În cele din urmã, la Conciliul de la Trent (între 1545 –

1563 A.D.) se stabileste clar cã celibatul si virginitatea sunt superioare cãsãtoriei.

Existã numeroase voci care pun homosexualitatea preotilor catolici,

ca si devierile de tip pedofilie, pe seama celibatului impus. De altfel, existã catolici care intrã în preotie când deja au familii. Pentru acestia, Biserica acordã destul de dificil dispense,

dar important este cã acestea se acordã.

Date si fragmente extrase

dintr-un reportaj MoroiuElla, Antena3 (“DINCOLO DE CREDINTÃ. PEDOFILIE SI ABUZURI SEXUALE ÎN RÂNDUL PREOTIMII”)