Despre Sfantul Profet Ilie Tezviteanul – minunea puterii dumnezeiesti

Sfântul şi marele Profet Ilie, acest înger întrupat ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi de a închide cerurile, era de origine din Tesvi (Galaad), fiind preot din

tribul lui Aaron (trad. Apocrifa).

Atunci când Profetul Ilie se năştea, tatăl său, Sovac, a văzut

oameni îmbrăcaţi în alb, învelindu-l în scutece de foc şi dându-i să mănânce o flacără. Simbolistica acestei vedenii, a fost desluşită mai apoi tatălui, de către unul din preoţii de la

Ierusalim, înainte văzător:

”Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul

tău, dar să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui fiind bineplăcute

lui Dumnezeu; va judeca pe Israil cu sabie şi cu foc”.

Apoi, incă de copil, Proorocul Ilie asculta cu stricteţe poruncile Legii, ţinând post neîncetat, feciorie indiferentă şi rugăciune arzătoare, sufletul său fiind ca

focul.

În acele timpuri, Ahab care domnea în Regatul din Nord (regat aflat în schismă de pe vremea lui Ieroboam), îi persecuta (încurajat fiind şi de soţia sa, Isabel) pe Profeţi şi

pe toţi oamenii credincioşi, închinându-se idolilor Baal şi Astarte, poporul ducând astfel o viaţă depravată şi lipsită de

credinţă.

Văzând de mult timp cum Dumnezeu răbda acestea, Profetul Ilie a intrat la

rege:

“ Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israil, înaintea

Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pămînt, decât numai prin cuvîntul gurii mele.”

Profeţind deci secetă, în scurt timp Dumnezeu a trimis asupra pamântului arşiţă mare, incât au secat toate izvoarele, iar barbaţii, femeile, copiii, animalele domestice şi

animalele sălbatice mureau din lipsa hranei. Profetul aştepta astfel, ca foametea să determine poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă.

Sfântul Ilie, simţind poruncă de la

Dumnezeu, s-a grăbit atunci (îmbrăcat într-un cojoc) să părasească ţinutul lui Israel, îndreptându-se spre râul Corat (Cherit), până

dincolo de Iordan (exact în locul unde acum se află acum Mânăstirea Hozeva):

“Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit, cel de lîngă

Iordan. Acolo vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească.”

Acolo, se folosea de apa cascadei şi se hrănea

din ceea ce-i aduceau corbii trimişi de Dumnezeu: dimineaţa pâine, iar seara carne… aşteptând ca inima profetului să se înmoaie (ştiind de suferinţa poporului). La un moment dat, cascada

secând şi ea, Dumnezeu l-a condus spre Sarepta Sidonului, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei (pentru a trezi încă o dată în el, mila).

Astfel a ajuns la casa unei

văduve sărace, (o păgână), care tocmai aduna lemne pentru foc. Trebuia să coacă pâine pentru ea şi fiul său. Cu toată sărăcia, ea a dat însă dovadă de o nemăsurată ospitalitate

pregătind o pâine Profetului Ilie, din resturile de făina şi de ulei pe care le mai avea. Prin minune însă, se ştie, că din acel moment şi până cand avea să vină prima ploaie, ca urmare a

poruncii Profetului Ilie, drept recunoştinţă pentru gestul văduvei, covata de făină şi vasul în care aceasta păstra uleiul, nu aveau să se mai golească niciodată.

Insă, după trei zile de găzduire, asupra văduvei s-a abătut un necaz mare, fiul ei murind. Aceasta, în toată disperarea ei, se plăngea de faptul că nenorocirea s-a abătut

asupra casei, din cauza Profetului Ilie, acuzându-l pe nedrept pentru aceasta. Profetul Ilie, l-a urcat pe tânărul mort la etaj, acolo unde locuia, şi suflând de trei ori peste el,

strigându-L puternic pe Dumnezeu, l-a înviat. Despre acest tanar se citeşte în dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte că numele lui era Iona, si, la rândul său, la o anumită vârstă s-a

învrednicit de darul proorocesc. Iona a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăinţă în cetatea Ninive şi, fiind înghiţit de un chit, a ieşit din el după trei zile. Aceasta a

închipuit în sine Învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg în prooroceasca lui carte şi în viaţa sa.

Întrucât Dumnezeu respecta jurământul

Proorocului Ilie, aşteptând ca acesta să inţeleagă că Domnul nu doreşte moartea păcătoşilor, ci îndreptarea lor (cf. Iezechiel 33 :11), seceta a ţinut trei ani, decimând populaţia,

iar Regele Ahab il cautase intre timp peste tot pe Profetul Ilie, prin slugile sale. Atunci s-a împlinit

cuvântul Sfăntului Prooroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israil:

“Va

fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămîntul cel de sub tine de fier.“

Profetul Ilie asculta însă voia lui Dumnezeu si se intoarce

la regele Ahab, pentru a-l anunţa că seceta se apropie de sfârşit.

Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia.

El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, în două peşteri, câte cincizeci într-una şi îi hrănea cu pâine şi cu apă. Pe acest iconom al său, chemându-l împăratul Ahab

la sine, mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă uscată pe la pâraiele apelor, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Cînd

Obadia a ieşit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Prooroc Ilie şi i s-a închinat până la pămînt, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăţia

sa.

Sfântul Ilie a zis către Obadia:

“ Du-te şi spune Stăpînului tău

că vin la dânsul.”

Obadia se lepăda, zicînd:

“Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte şi mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care,

mâniindu-se, mă va ucide.”

Sfântul Ilie i-a zis:

”Viu

este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab.”

Mirat de întoarcerea acestuia, regele îl întampină:

“Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israil?”

Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:

“Nu

eu răzvrătesc pe Israil, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Dumnezeul vostru şi v-aţi aplecat necuratului idol Baal.”

Dar proorocul, ca cel ce avea în sine puterea dumnezeiescului ajutor, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i:

”Acum,

trimiţând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israil şi să aduci fără de ruşine pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci ai lui Baal.

Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de prooroci, care jertfesc în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, la alţi necuraţi idoli care cu toţii mănâncă din masa

Izabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat”.

Astfel, are loc o confruntare între Sfântul Profet Ilie, cei 450 de profeţi ai lui Baal si cei 400 de profeţi ai pădurilor sacre (întreţinuţi de Izabel), caruia i se închinau,

în faţa întregului popor.

Din toată mulţimea adunată, glasul Profetului

lui Dumnezeu răsuna:

“Până cînd veţi şchiopăta voi de amândouă gleznele voastre? Dacă Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului, este Dumnezeu, apoi pentru ce

nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el.”

Poporul, auzind aceasta, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi au zis:

” Aşa să fie! Bun este cuvântul acesta”.

” Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur în tot Israilul, iar pe toţi

ceilalţi i-aţi ucis.

Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atât de mulţi; deci, aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe, mie unul, iar slujitorilor lui Baal, altul, şi să nu ne daţi foc. Drept

aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea

morţii”.

“Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întîi voi jertfă, de vreme ce voi sunteţi mai

mulţi, iar eu sunt singur, deci, voi face pe urmă. Şi punând viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă

ardă jertfa”.

Deci, a cerut pregatirea a doi tauri pentru sacrificiu, pe rug, fara a aprinde însă focul, şi i-a lasat pe ei să-l aprindă, râzând de profeţii mincinoşi prin cuvinte

care-i asmuţeau să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi.

“Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul

vostru, de vreme ce acum are poate altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l

deşteptaţi!”

Spre seară, Sfântul Profet Ilie înalţă un Altar din 12 pietre

(12 seminţii ale lui Israel), sapă un şanţ larg în jurul Altarului, pe care a aşezat taurul jupuit, şi porunceşte să fie turnată şi apă din belşug peste el (de 3 ori), până s-a umplut

şanţul:

“Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit

vremea jertfei mele. Apropiaţi-vă de mine!”

Ca răspuns

al unui strigăt puternic, ce îl chema pe Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacov, a coborât pe loc, foc din cer, devorând jertfa,

lemnul şi… apa.

“Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, ascultă-mă

pe mine, robul Tău, şi trimite foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israil şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat

această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, ca să se întoarcă inimile acestor popoare” în urma

Ta.”

Tot poporul a cazut cu faţa la pamânt, începand să strige cu toţii:

” Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu”.

Profeţii falşi au fost prinşi imediat după confruntare, din porunca Sfântului Ilie şi chiar el i-a ucis l-a râul Cison, anuntându-l pe

rege că seceta va inceta. Pentru aceasta, a urcat în vârful Carmelului şi, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, a inceput să se roage. De

şapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcţia mării, iar a şaptea oara un norişor îşi făcu apariţia… cerul s-a întunecat şi ploaia a căzut din belşug, răspândind

pe pământ binecuvântarea cerească.

Ca urmare a masacrului profeţilor săi, regina Izabel dorea doar răzbunare, iar Sfântul

Proroc Ilie, care până atunci fusese fără teamă, simţindu-se părăsit de harul lui Dumnezeu, cuprins de laşitate, se ascunde în Bersabeea (în pământul lui Iuda).

“Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul

meu. Oare eu sunt mai bun decât părinţii mei?”

Epuizat de cât mersese în pustiu, aşezat la umbra unui copac, a început sa-I ceară Lui Dumnezeu să îi ia viaţa, dar în acel moment un Inger al Domnului i s-a arătat cu o pâine şi

un urcior de apă:

“Scoală-te şi mănîncă!

“

Deşteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci îngerul s-a atins a

doua oară de el, zicând:

“Scoală şi mănîncă, căci

calea îţi este depărtată!”

Ajutorul acesta dumnezeiesc l-a făcut să-şi reîmprospăteze forţele, astfel reuşind să

meargă 40 de zile în pustiu, pâna la muntele Horeb (Muntele lui Dumnezeu, vârful Sinai), pe locul unde Dumnezeu i se arătase lui Moise ( cf. Exod 33). Intrând în aceeasi peşteră din

stânca în care, în trecut, stătuse şi Moise, şi venind noaptea, Sfântul Ilie discuta cu Dumnezeu, căruia îi auzise Glasul:

”Ce faci aici, Ilie?”

El a răspuns:

”Râvnesc după Tine, Doamne, Atotţiitorule, că fiii lui Israil au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au

risipit, pe prooroci i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; deci, acum caută şi sufletul meu să mi-l ia”.

Atunci, Dumnezeu i-a dat porunca să iasă şi să stea pe

munte, pentru a-l putea vedea. După acest cuvânt, s-a iscat o furtună puternică, încât s-au despicat munţii şi s-au spart stâncile, dar Domnul nu era în furtună; dupa furtună, a fost mare

cutremur, dar Domnul nu era în cutremur; mai apoi, un foc, dar Domnul nu era nici în foc… ci intr-o adiere uşoară, pe care imediat ce o simţii, Sfântul Ilie îşi ascunse faţa cu haina sa

şi a ramas ascuns în peşteră…căci Dumnezeu era în adierea uşoară. Porunca Domnului a fost atunci, ca acesta să se intoarcă pe acelaşi drum,

pentru a numi pe Hazel, rege al Siriei si pe Iehu, rege al Israelului, iar Elisei să fie uns prooroc; asigurându-l că nu este nicidecum singurul rămas dintre drepţi, cum crede, ci că va

mai găsi încă şapte mii de Israeliţi.

Elisei era ocupat cu aratul pământului (având 12 perechi de boi), atunci când Sfântul

Ilie şi-a aruncat peste el haina sa, facându-l ucenic.

Între timp, Regele Ahab îşi reluase şirul faptelor sale necredincioase şi pusese

stăpânire pe viţa-de-vie a lui Navute din Israil , cerând (la sfatul lui Izabel) ca acesta sa fie apoi omorât. Profetul Ilie (care lipsise deci, pentru o vreme), a fost trimis de

Domnul în Samaria pentru a-i spune regelui:

”Deoarece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat şi i-ai răpit viaţa lui, pentru aceasta zice Domnul: “În locul în

care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc şi sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea şi pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii, şi toată casa ta se va

pierde”.

La aceste cuvinte regele, s-a pocăit pe loc, şi-a sfâşiat hainele de pe el, a îmbrăcat sac şi a ţinut post pănă când Domnul l-a anunţat, prin Profetul Ilie, că nu va da frâu

liber mâniei Sale, decât sub domnia fiului său, Ohozie. De altfel, Ahab a murit la puţină vreme (dupa 3 ani, ucis în luptă) iar fiul său a preluat puterea. Căzând însă bolnav, a trimis

slugi în cautarea unui oracol (pe lânga Baal Zebud, la Egron – Akkaron), dar au fost întampinate de Profetul Ilie care le-a avertizat de zădărnicia planului, explicându-le că regele

oricum nu-şi va mai reveni.

“Oare nu este Dumnezeu din Israil de vă duceţi să întrebaţi pe întinatul Baal? Deci, întoarceţi-vă şi spuneţi împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel:

“Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri”

Fiind foarte superstiţios, Ohozie, auzind acestea, a trimis în trei rânduri, câte o armata de 50 de oameni, pentru a-l aresta. Dar în două rânduri, din porunca Profetului, un

foc a coborât din cer şi i-a mistuit pe toti, iar în al treilea rând a fost cruţat un singur ofiţer care, întors la rege, l-a anunţat chiar el că va muri, ca pedeapsă pentru că ceruse

ajutor de la zei.

“Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viaţa

ta, ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israil, pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri.”

Profeţia s-a adeverit, şi de această dată, la câteva zile fiind deja rege al lui Israel, Ioram (fratele său).

Ioram a domnit 12 ani şi a reuşit să suprime cultul lui Baal, dar nu a făcut să înceteze păcatul lui Ieroboam (care dăduse naştere schismei, încurajând idolatria). De aceea

Dumnezeu a îndeplinit iar profeţia Proorocului Ilie: Iehu a luat puterea în urma unei conspiraţii împotriva lui Ioram şi, intrând în oraşul Israil, a omorat-o pe Izabel, aruncată fiind

din înălţimea unei ferestre, scurgându-i-se sângele pe zid, acolo unde aşteptau câinii, nemaiajungând să fie ingropată.

În 15 ani de profeţii, Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul şi-a îndeplinit misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu.

“Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la

Betel.”

Sfântul Elisei, ştiind asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era să fie, i-a răspuns:

“Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa.”

Deci, ei au mers amândoi până la Betel. iar de acolo au apucat spre Ierihon, dar, au ajuns la Iordan:

“Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la

Iordan.”

Elisei a răspuns:

“Viu este Domnul şi viu

este sufletul tău că nu te voi lăsa.”

Deci, amândoi au mers la Ierihon. Acolo Ilie a zis către Elisei:

“Şezi aici, că Domnul m-a trimis la

Iordan.”

Elisei a zis:

“Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi

depărta de tine.”

Şi au mers amândoi, iar 50 de bărbaţi din fiii proorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Apropiindu-se de Elisei, fiii proorocilor din Ierihon i-au zis:

” Ştii că Domnul va lua astăzi de la tine pe stăpânul tău pe

deasupra capului?”

Elisei a răspuns:

“Ştiu, dar tăceţi.”

Pe malul Iordanului, Profetul şi-a lua cojocul, l-a înfăsurat şi a lovit apele. Acestea s-au despărţit pentru a-i lăsa să

treacă pe uscat. După ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:

“Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat

de la tine. “

Elisei a zis:

“Cer ca darul din tine să fie îndoit în

mine.”

Ilie i-a zis:

“Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când

voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.”

Aşa s-a şi întâmplat. Pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între ei un car cu cai de foc şi

Ilie a fost luat spre cer. Ilie a urcat în acest car şi a fost “ca” luat în cer, într-un rotocol. Părinţii au subliniat acest “ ca ”, adăugat în

versiunea Septanta, întrucât arăta că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer (fapt imposibil inainte de Învierea şi Înălţarea Domnului), dar că a scăpat de moarte (precum Enoh) şi a fost

reţinut de Dumnezeu într-un locaş necunoscut, pâna în ultima zi. Elisei privea şi striga:

”Părinte, părinte, carul şi caii lui Israil”, ca şi cum ar zice: “O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israil, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israil,

decât multă mulţime de viteji şi de ostaşi înarmaţi”,

şi nu l-a mai văzut. Elisei s-a apucat de hainele sale, şi le-a rupt tânguindu-se, dar cojocul Proorocului

Ilie a căzut peste el. Mai apoi, lovind apele de doua ori, a putut să traverseze Iordanul, însoţit de strigătele Fiilor Profeţilor:

“Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui

Elisei!”.

Conform Sfântului Roman Melodul (Condacul Profetului Ilie, 33), înălţarea în înălţimi cu trupul a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul a prefigurat Înalţarea Domnului

Nostru Iisus Hristos, iar trimiterea hainei sale peste ucenicul său a prefigurat coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor.

Ca mare profet, ajuns prin râvnă pe culmea cea mai de sus a virtuţii, Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul s-a arătat demn de a vedea faţă către faţă slava lui Dumnezeu cel

Întrupat, alături de Moise, în prezenţa celor trei Apostoli, în ziua Schimbării la faţă (cf. Matei 17), prin care se anuţa astfel, a doua venire a Domnului Nostru Iisus

Hristos.

Mai târziu, coborând de pe muntele Taborului, apostolii l-au intrebat pe Mântuitor dacă

Ilie trebuia să vină înainte de Învierea Morţilor, pentru a pune toate lucrurile înapoi cum au fost (după cum învaţă Profeţii – Malahia 3 :23), iar Hristos le-a raspuns:

“Ilie a venit deja şi ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat după cum au vrut

ei”,

facând aluzie la Sfântul Ioan Botezatorul, care venise să pregatească venirea lui Hristos, cu

duhul şi cu puterea lui Ilie (Luca 1 :17).

Aşa cum Sfântul Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul primei veniri a Fiului lui Dumnezeu, tot

aşa se crede că Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul va fi premergătorul celei de-a doua veniri, la sfârşitul veacurilor.

Tradiţia Bisericii îi crede pe Enoh si pe Ilie ca fiind cei doi martori care vor muri în ultima luptă

împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11) – explicând astfel, motivul pentru care au fost păziţi de moarte până atunci.

1) cf. III Regi 17-20 ; IV Regi 1 à 2

2) Le Saint Prophète Elie d’après les Pères de l’Eglise, “Spiritualité Orientale n°53”, Abbaye de Bellefontaine, 1992.

3). St. Romanos, Kontakion sur le Prophète Élie, 33. ,

4)Vieţile Sfinţilor