Publicat pe 19.07.2008

Stiri (2) Lacasuri Ortodoxe 19 iulie (cuptor) 2008

Pentru revenire pe pagina anterioara, dati click aici

 

Expoziţii la Palatul

Brâncovenesc

 

Duminică de la orele 17.30, la Palatul Mogoşoaia

(Palatul Sfântului Constantin Brâncoveanu), are loc vernisajul a trei expozitii desfăşurate în paralel, cuprinzând picturi şi desene ale artistilor Dorin Creţu, Christian Paraschiv şi

Michel Sicard (Franţa).

 

Expoziţiile pot fi vizitate până pe 1

septembrie.

 

Apariţie editorială, la editura Trinitas

 

Editura Trinitas anunţă tipărirea cărţii “Drept canonic – o perspectiva ortodoxă”, a profesorului de Drept canonic şi Istorie bisericească al Facultătii de

Teologie Ortodoxă din Atena, Vlassios I. Phidas, în traducerea Pr. Lect. Dr. Adrian Dinu.

 

Declaratii ale Sfantului Sinod al Bisericii

Ortodoxe Ucraineene cu privire la situaţia din Ucraina

 

La data de 16 iulie, a avut loc Sfantul Sinod al Bisericii

Ortodoxe ucraineene (autonome, în jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova) îndeplinite. Acesta a publicat trei declaratii: una adresata autorităţilor politice din Ucraina, a doua Bisericii

non-canonice denumita “Patriarhia Kievului” (UOC-KP), si cea de-a treia unei alte entitati eclesiale non-canonice a Ucrainei (UAOC). Ultimele două reprezinta răspunsuri la declaraţii

emise la sfârşitul anului 2007.

În răspunsul catre UOC-KP, Sfantul Sinod afirma: “schisma ucraineană din ortodoxie este una dintre cele mai mari şi cele mai dureroase tragedii ale Bisericii Ortodoxe Ucraineene, de pe

intreg parcursul istoriei sale, incepand de la “botezul” Kiev-ului, infaptuit de sfântul Print Vladimir. Schisma este o problemă serioasă a

societatii ucraineene, şi a intregii ortodoxii universale. Fiind constienti de necesitatea rezolvarii rapide a schismei din Ucraina, Biserica Ortodoxa Ucraineana este dispusa sa dezvolte

un dialog constructiv şi un program de cooperare cu toate părţile interesate, inclusiv reprezentanţi ai organizaţiilor bisericesti ce nu se află în comuniune cu ortodoxia

universala.

 

Nefirescul devenit firesc…

 

Despre a Doua Venire După cum ne spun Scripturile, Hristos

Mântuitorul va veni „întru slava Sa”, pe norii cerului, ca Împărat şi Judecător. Atunci oamenii vor fi ridicaţi din morminte, sufletele vor reintra în trupuri, prezentându-se în faţa

Domnului.

Ziua cea mare a Judecăţii e neştiută, fiind o taină a Prea Sfintei Treimi. Venirea lui Hristos va fi năprasnică, precum a fulgerului (Luca 17, 24) sau ca a furului

venit în noapte (I Tes. 5, 1-2). Sfântul Simeon Noul Teolog spune că ziua Celei de-a Doua Veniri se numeşte „Ziua Domnului”, pentru că „Însuşi Dumnezeul şi Stăpânul tuturor va străluci

prin slava Dumnezeirii Sale”.

Nu va fi o simplă Venire, ci o arătare a splendorii Luminii dumnezeieşti. Atunci va fi deopotrivă „zi şi Dumnezeu”. De aceea va fi pentru cei drepţi o zi a fericirii

veşnice, iar pentru păcătoşi, care nu au văzut Lumina lui Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti, prin pocăinţă, Hristos va rămâne în veci neapropiat.

Tot Sfântul Simeon Noul Teolog spune că a Doua Venire şi Judecata de Apoi vor fi mai ales pentru cei păcătoşi, pe când cei drepţi trăiesc deja Venirea lui Hristos, ca

fii ai Luminii. „Unul ca acesta (adică cel îndumnezeit, Sfântul n.n.) nu este judecat la judecata cea viitoare, că dinainte a fost judecat; şi nu este certat de acea Lumină, pentru că a

fost deja luminat; nici nu e încercat ori ars cu foc, fiindcă a fost deja încercat; nici nu socoate că ziua Domnului se arată atunci, căci din împreună-vorbirea şi unirea cu Dumnezeu s-a

făcut zi luminată şi strălucită.”

Desigur că şi Sfinţii aşteaptă a Doua Venire, pentru ca trupurile lor să învieze şi să se bucure deplin de Venirea Domnului în toată slava Sa. Trupurile Sfinţilor

pregustă din slava dumnezeiască încă de aici, fiindcă au Harul cel necreat al lui Hristos. Trupul de după înviere va fi slăvit, puternic şi duhovnicesc, şi nu va fi supus stricăciunii (I

Cor. 15, 43-44). Pe baza învăţăturilor patristice, putem adăuga: nu va mai avea nevoie de hrană, somn, nu va mai fi supus schimbării, se va putea deplasa la mari distanţe, va putea trece

prin uşi încuiate…

Fiecare va lumina atunci la măsura proprie, după viaţa pe care a dus-o, iar păcătoşii vor avea trupuri nemuritoare, dar ne-duhovniceşti, ne-slăvite. Oamenii vor fi toţi

la vârsta deplinei maturităţi (ca la 30 de ani). Învierea va fi, după cum subliniază Sfântul Grigorie de Nyssa, a trupurilor, nu a sufletelor, care nu mor. La a Doua Venire, Hristos, Care

este adevărata Lumină, va scoate la iveală prin venirea Sa toate cele ascunse ale întunericului şi va dezvălui toate dorinţele din inimile oamenilor.

Această dezvăluire va duce la viaţa veşnică sau la iadul veşnic – deoarece viaţa veşnică reprezintă împărtăşirea de Dumnezeu, iar iadul înseamnă lipsa împărtăşirii de

Dumnezeu şi a comuniunii cu El. Sfântul Grigorie Palama ne spune că Hristos e Soarele Dreptăţii ce nu apune niciodată, Lumina adevărată şi veşnică. În această Lumină se află acum

sufletele Sfinţilor, iar în veacul ce va să vie se vor afla şi trupurile lor. Cei care nu se pocăiesc acum nu se află în Lumina dumnezeiască, deşi se bucură de lumina pământească a

soarelui şi de plăcerea adusă de celelalte făpturi ale lui Dumnezeu: dar în viaţa ce va să vie ei vor fi foarte departe de Dumnezeu şi vor fi aruncaţi în iadul veşnic. Doamne miluieşte!

(după Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos, „Viaţa după moarte”)

 

Carrefour cultural

 

Stirile saptamanii – cultura, invatamant, aparitii editoriale, carti religioase, click aici

 

Link-uri: Noutati pe Platforma 1 “Lacasuri Ortodoxe

 

DOSARE –

Documente Pustnicul (1) – invataturi din sihastrie

Minunea din “padurea incendiata” – California, Platina: Manastirea “Sfantul

Herman de Alaska” 2008

Cuvinte de

exceptie: Parintele Rafail (Schitul Lacu) – transcrieri in taina (1)

 

CATEGORIA

FILM: Un film KSLCatalin: Sfintii Mucenici Epictet (preotul) si

Astion(diaconul) – Aici este Casa lor… si se vor intoarce pentru totdeauna, in Casa lor… Un film KSLCatalin: Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul – Caldarusani (Vecernia Mare,

Hram) Un film KSLCatalin: “Rugaciune catre Sfantul Nectarie – Filotei

Zervakos” Un film KSLCatalin: “Despre

frumusetea normalitatii”, dati click aici.

 

CATEGORIA ARTICOLE: Gradul de incredere in Biserica – interesul cui? „Trasul de sireturi” sau… Parintele Iustin, ca scuza a „Bisericii antiecumenice, a inimii”- limite demult depasite Biserica Anti-Corneana Romana(click aici)

Pentru pacea Bisericii

Andrei PLEŞU: Cine se teme de Patriarhul

Daniel?

 

Pentru: NOUTATI ORTODOXE – ANUNTURI ORTODOXE – NOUTATI DIN BISERICA – INFORMATII click aici:

ARHIVA

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.