Pustnicul (1) – Invataturi din sihastrie

Interviu cu parintele Monah Savatie:

Intrebare (din urma): – De fapt, de cele mai multe ori, cei care judecă nici ei nu

ştiu…

Parintele raspunde:

– Aşa e….Pe eretici Biserica îi anatemizează, dar, cu înţelepciune să le facem pe toate. Trebuie să cercetăm ceea ce a vrut să spună. Vă spun,

Gherasim al Iordanului, aşa de mare, a căzut în arianism – care nu era orice fel de erezie, ci una care neagă dumnezeirea Mântuitorului. Vă pare lucru de şagă? Nu

dintr-astea ecleziale, care-s şi mai fine, pentru care trebuie să ai mintea lui Grigorie Teologul, sau a lui Dumnezeu, ca să înţelegi cum îi cu Biserica. Dar dumnezeirea lui

Hristos, noi, parcă toţi o mărturisim, că iaca şi unii sectanţi mărturisesc dumnezeirea lui Hristos.

În Pateric avem şi alte pilde: când un părinte zicea că Trupul şi Sângele de la Împărtăşanie nu-i Trup şi Sânge adevărat. Dar, era aşa

de mare, că orice se ruga, Dumnezeu îl auzea. Părinţii l-au chemat şi i-au zis: “Părinte spui aşa, dar Biserica nu spune aşa”. “Dar cum spune?”. “Iaca cum spune…”. “Păi staţi oleacă să mă

rog…”. Şi s-a rugat şi a venit şi a spus: “Da, îi drept aşa cum spuneţi voi. Îi Trup şi Sânge, nu-i cum spun eu”… Şi el de atâta timp se împărtăşea! Vă daţi seama ce fel de erezie? Nu din

astea pe care le auzim noi la radio. Şi iaca, Dumnezeu îl primeşte, el se împărtăşea.

Aşa şi noi, să nu ne grăbim să anatemizăm. Este uşor să tai un ram dintr-un copac, dar încearcă şi pune-l la loc! O cetate când o pui pe vârful

muntelui, toată lumea o vede, dar noi s-o ocrotim. Dacă s-a zgâriat peretele, îl punem la loc, dar nu să luăm sapa, să lovim în el şi să strigăm: “Iaca, v-am spus eu că se strică peretele acesta,

eu v-am spus încă de demult că peretele acesta se strică!” Şi dai cu sapa-n perete. Cam aşa facem noi.

Oameni pe oameni ne sprijinim. Si Apostolul Pavel l-a mustrat pe marele Petru, când acesta se ruşina să mănânce cu

păgânii de faţă, cu iudeii, ca să nu-l acuze. Pavel i-a zis: “Tu aşa mărturiseşti pe Hristos? Aşa te-a învăţat El? Tu nu ştii că şi păgânii au primit harul ca şi noi? Te

ruşinezi? Cauţi la faţa iudeilor?”. Pavel l-a mustrat pe marele Petru. Dar acesta e un sfat din dragoste, nu dezbinător.

Frate pe frate se sprijineşte, că noi suntem neputincioşi. Aşa şi cu arhiereii şi cu preoţii. Chiar şi în parohie poate intra preotul în ispită. Dar tu,

cu dragoste du-te şi-l ajută şi fii o vreme lungă lângă el. Arată-i dragoste, ca el să câştige încredere în tine, să-i fii prieten, şi atunci, odată o să beţi un pahar de vin şi el o sa te

asculte pe tine. Nu o face pe filozoful. Te-ai suit pe catedră şi spui sfaturi. Fă ceea ce se poate face ca om. N-am să fac eu cu el erezie, n-am să slujesc cu alţii, dar, ca om dacă pot să-l

ajut cu ceva – păi îl ajut. Apostolul Pavel cum zice? “Cu toţi, toate m-am făcut, ca măcar pe unul să-l câştig”.

Despre Sfântul Spiridon Sindonitul se spune că, aflând pe dregătorul cetăţii, a căzut în arianism, s-a dus şi i s-a vândut ca rob,

pustnic fiind, şi slujindu-l multă vreme, prin înţelepciunea sa, l-a cucerit şi l-a adus înapoi la Ortodoxie. Iaca, dragoste. Dar a rosti anateme e uşor. Asta dacă vom face… şi, oamenii

uitându-se la noi, vor căpăta putere. Atunci, toţi sectarii şi eterodocşii nu vor mai avea putere în Biserică. Eu chiar cred că astea-s şmecheriile lor

ca să dezbine Biserica din interior, adică toată panica asta cu masonii şi celelalte care slăbesc credinţa în popor. Întodeauna Biserica

s-a dezbinat din interior, ca şi în vremea lui Arie, care era preot.

Să păzim şi sfinţenia şi asceza. Să păzim şi rugăciunea. Dar dacă nu vom avea dragoste şi dacă nu vom căuta la dragostea lui Dumnezeu, să fim toţi un duh, să nu risipim turma, păi nu

vom fi mari în Împărăţia cerurilor. Dacă “vom învăţa şi vom face”, vom fi mari, zice Hristos. Noi învăţăm că trebuie blândeţe, iertare, dar să şi facem. Iertăm pe aceştia mici, în timp ce pe mai

marii noştri, cărora trebuie să le dăm cinste, nu-i putem ierta. Porunca, pentru toată Biserica, s-a dat.

Intrebare: – Să înţelegem că este mai bine să nu ne amestecăm în discuţiile despre dogme si

erezii?

Parintele

raspunde: – Este o urâciune erezia, dar noi suntem oameni cu totul întunecaţi, care, până

ajungem la plinătatea vieţii, a bărbatului desăvârşit în Hristos, păi este vreme. Noi avem avantaje pe care cei de demult nu le aveau. Avem dogmatici, cărţi pe care le putem răsfoi cu hotărârile

Sinoadelor.

Am citit şi noi un catehism şi ni se pare că de acum noi nu suntem eretici şi ne dăm deştepţi. “Avva cutare a zis…”, dar noi nu ştim că Avva, când zicea un cuvânt, îşi zidea viaţa

pe el, pe când noi citim tomuri întregi, punem picior peste picior şi, pe o ureche a intrat, şi pe alta a ieşit.

Trebuie să ne păzim. Să ne rugăm şi să nu intrăm în discuţie. Mai simpluţ! Părinţii le opreau; şi este clar că se pierde harul de la discuţiile astea despre dogme.

În obştile călugăreşti, dacă începeau fraţii să vorbească din Scriptură, Părinţii îi opreau: “Ei… au lăsat fraţii păcatele, şi discută Scriptura”, erau cu mare băgare de seamă.

Astea-s taine şi numai în rugăciune se descoperă. Antonie – când i-a trebuit să afle cuvânt despre preoţie – s-a dus, a ridicat mâinile şi s-a rugat: “Doamne,

trimite pe Moise să-mi lămurească cuvântul acesta!”… şi l-a lămurit.

Teologia este ultima treaptă a drumului spre desăvârşire. Vine, după despătimire, după smerenie şi chiar după dragoste, este culmea de sus. Uitaţi-vă şi-n Scara lui

Ioan! Din această stare au vorbit Părinţii şi au făcut dogmele.

Noi, citim ceva despre smerenie şi ni se încurcă mintea.

Noi, dacă citim la Pocăinţă şi la Lepădarea de lume, vedem că n-am făcut încă nimic.

Noi, acum suntem puturoşi şi cu totul împătimiţi.

Pocăinţă nu avem, smerenie nu avem, cu dragostea nici nu înţelegem despre ce-i vorba… în schimb la teologie, ne învârtim prin Treime, Biserică şi ni se pare că toate le ştim. Ne

rătăcim!

Intrebare: – Ne osândim?

Parintele raspunde: – Da, ne osândim, pentru că vorbim lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i

place să ne suim mai sus decât suntem.

Eu cred că dracii au făcut şcolile de teologie: “Hai şi-om grăi despre Dumnezeu!” Noi am golit de orice înţeles şi de sfinţenie teologia, şi am făcut-o filosofie.

Spune Părintele Sofronie: “Până şi teologia Sfintei Treimi poate fi redusă la o simplă filosofie, atunci când nu-i Duh”.

Da… tu mărturiseşti drept, dar asta nu-i destul. Cu mintea le-ai înţeles, dar ia-le tu şi le du în inimă… şi dă-le viaţă. Icoana stă pe perete, dar, dacă eu nu mă rog, nu-mi

ajută la nimic.

Efrem Sirul spune aşa: “Ce înseamnă nerăutate? Ce înseamnă blândeţe şi ce înseamnă smerenie? Să nu te împotriveşti nimănui în cuvânt, orice ar spune, chiar şi unui

eretic, dacă va spune o erezie, nu te sfădi cu dânsul, ci spune doar atât:

”Tu zici!” Aşa te-ai spălat pe mâini. Asta arată că n-ai răutate şi i-ai mai arătat că tu nu

eşti de acord. Şi Mântuitorul făcea aşa, cu cei ce-l ispiteau.

(din interviu cu parintele Monah Savatie)

KSLCatalin