În duminica a patra din Sfântul şi Marele Post, a Sfântului Ioan Scărarul, la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din parohia Jidoştiţa, a fost o zi de îndoită sărbătoare prin slujirea dumnezeieştii Liturghii arhiereşti la acest locaş de închinare, de către Prea Sfinţitul Părinte Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

În încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ţinut un însufleţitor cuvânt de învăţătură, prin care a subliniat rolul şi importanţa adevăratei credinţe în iconomia mântuirii. Numai prin credinţă dreaptă şi deplină, însoţită de fapte bune, omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, să facă minuni şi să dobândească fericirea vremelnică şi veşnică.
La final, preotul paroh împreună cu enoriaşii săi, şi-au exprimat dragostea şi bucuria duhovnicească pe care au trăit-o, având în mijlocul lor, după mulţi ani, pe ierarhul locului, ca împreună, în duh de rugăciune, să de-a slavă lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan Scărarul urcând încă o treaptă pe calea desăvârşirii, a mântuirii tuturor.






Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
