Parintele Rafail (Schitul Lacu) – transcrieri in taina (3)

Cum poate omul să capete smerenia dumnezeiasca

…

Un părinte :da’ , zic mulţi că în ziua de azi nu se mai poate…(nu se mai pot împlini poruncile lui Dumnezeu – nota celui ce transcrie)

Pr.Rafail : Şi vă zic, încă şi în ziua de ieri, şi în ziua

veşniciei, de peste mâine, niciodată!

Vă spun acum, fraţilor : nu e greu deloc, (ba chiar) e total cu

neputinţă! Şi firea noastră, firea mea pământească, prin deznădejdea… gustul ăla de deznădejde care zice: vai, cum voi putea eu vreodată… că ani lumina, nu pot face altceva decât să mă

mărturisesc… e spovedania firii mele… (dovadă) că (porunca Lui) nu e dintr-ale mele.

Deci, când ziceam ca răspuns fratelui: că, s-o dobândim, adică să cerem de la Dumnezeu…şi e esenţial…

Acuma… nu ştii ce se întâmpla zi cu zi… că Dumnezeu lucrează, cum zice undeva, în Vechiul Testament: Tu, numai când strigi: Doamne!… (El) Ţi-a şi răspuns: ”aici sunt!” Dar

alteori parcă zăboveşte… zăboveşte… parcă îţi vine să Îi cumperi un aparat auditiv! Dar sunt din tainele lui Dumnezeu, căci ştim că Dumnezeu aude, dar dacă noi nu strigăm, Dumnezeu nu-şi

permite să ne dea.

Noi trebuie să conştientizăm păcatul, ca să putem fi iertaţi!

Noi trebuie sa conştientizăm

neputinţa noastră, ca să putem fi împuterniciţi!

Noi trebuie să conştientizăm

lipsurile noastre, ca să putem fi îmbogăţiţi!

Noi trebuie să conştientizăm

nefiinţa pe care încă o purtăm în cârca noastră, ca să putem fi (exista)… nu printr-un mecanism oarecare, ci prin singură mişcarea şi energia lui Dumnezeu, care ne împărtăşeşte fiinţa

Lui.

Şi deci, cum să dobândim, zice fratele, smerenia?

În primul rând, observând că

nu avem… recunoscând faptul… nu ne mai ascundem după deget că na, păi stai că m-a ferit Dumnezeu, că uite ăla ce a facut da’ eu nu fac! sau: da, bine, nu sunt smerit, da’ aşa şi pe dincolo…

Nu scuzându-ne în niciun fel, ci spunându-mi mie (însumi): fiu al iadului sunt! Nu am smerenie!

Vezi că n-ai smerenie? Zi asta

frate! (lui Dumnezeu – nota celui ce transcrie). Fără frică. Ce înseamnă fără frică? Am parafrazat “cuvântul”: “ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Nu încerca să scapi de iad. Nu vei putea!

(Chiar) firea ţi-a marturisit-o, când te-a pus în deznădejde. Nu vei putea niciodată!

Da’ este care poate! Şi ca făgăduinţă ne-a zis: “şi nu deznădăjdui”!

Şi atuncea, noi observăm păcatul din noi, şi zicem: aşa este, Doamne. Amin.

Da’, Tu Doamne… Vezi, ca Sfântul Siluan eventual: dacă ajungem la

capătul procedeului, (atunci) vezi că pacatul tău este veşnic, că niciodată… în veşnicie nu vei putea scăpa de el, că nu poţi nicidecum să te apropii de Dumnezeu; orice ai face nu poţi

ieşi din asta… că te-a covârşit, că Dumnezeu nu te mai aude, că e veşnic depărtat… că este… cum striga Sfântul Siluan la un moment dat: (Doamne!) eşti de

neînduplecat!

Şi… nu

deznădăjdui!

Spune: bine, Dumnezeu este de

neînduplecat. (A…) Asta înseamnă că sunt mândru. (eu merit iar el e neînduplecat – mândrie! nota celui ce transcrie). O ştim de la Siluan. Bun, mulţumesc Doamne, acum ştiu că sunt mândru. Văd

că sunt copil al iadului, că mă paşte… că singurul lucru care se îndreptăţeşte în viaţa mea este veşnica deznădejde. Bun… veşnica deznădejde. Mulţumesc Doamne că ştiu. Acuma să vedem ce mai

ai Tu de zis. Când ne apucă – parafrazez acum iar pe Părintele Sofronie – neputinţa din deznădejde, apăi… mâncăm un pic de pepene, dormim niţel, şi mâine continuăm în această deznădejde.

Până când? Zice Părintele Sofronie: ca un fruct pe un copac care, bătut de vânturi, bătut de ploi, bătut de îngheţ câteodată (la cele mai tomnatice) sau bătut de soare, se coace. Aşa şi noi… ne lasă, ştie El pentru ce motive.

Spuneam ieri unuia: nu judeca atâta, că face Dumnezeu asta.

Pentru ce asta…?

Zi: ştii Tu, Doamne. Asta pentru că: puncte, puncte… Ştii Tu, Doamne.

Cândva dă-mi să înţeleg

şi eu, pentru ce!… Până atunci, răbdăm, ca fructul pe cracă. Până: puncte, puncte… Până se coace fructul. Ştie Dumnezeu până când şi, pentru ce. Şi noi, în încredere, în iubirea lui Dumnezeu,

continuăm.

Şi, când ne apucă deznădejdea şi începem să cădem în prăpastie, ne facem un ceai… sau, cum zice Sfântul Isaac Sirul: ne înfăşurăm în mantie… şi tragem un pui de

somn. Şi, a doua zi, poate fără să avem nicio mângâiere, continuăm, că zice: ”şi nu deznădăjdui”… şi asta o să vină ca o făgăduinţă… cândva…

În viaţa mea, nu se

poate ca Dumnezeu să nu (vrea să) facă puncte, puncte.

Doamne, ce o sa faci? Ochi(ul) n-a văzut, ureche(a) n-a auzit. În niciun caz nu-mi pot închipui!… (deci…) lăsăm puncte…, puncte…

Poate ca ar trebui, macar cate putin, sa ne abtinem sa mai comentam, sa discutam si sa

analizam ce zice omul, ce spune gresit preotul cutare… sau ce fac altii. Sa-L descoperim pe Dumnezeu, din om, dar asta se poate face “doar din original”

– o rubrica Lacasuri Ortodoxe cu scrieri “necorectate” (KSLCatalin) … si, pentru scrierea pe pagina, cum sa gasim un font de aur?

Pentru celelalte publicari din aceeasi categorie: “CUVINTE DE AUR” – Parintele Rafail (Schitul

Lacu) – alegeti de mai jos: 1, 2, 3… suivant.