Documente (2.2): Sfintii Mucenici Epictet (preotul) si Astion (diaconul) – Manastirea Halmyris (Murighiol, Tulcea)

Eveniment deosebit de important! Pe data de 8 iulie, Biserica Ortodoxa Romana ii

praznuieste pe Sfintii Mucenici Epictet si Astion (cele mai vechi Sfinte Moaste descoperite la noi in tara, anul 280 dupa Hristos). Cu aceasta ocazie, procesiunea cu Sfintele moaste

(intregi), care in prezent se gasesc la Constanta, fiind si subiectul studiilor arheologilor, va incepe in data de 5

iulie, urmand traseul Constanta – Tulcea – Murighiol. Astfel, se intorc in “Cetatea Halmyris”, de unde au fost ridicate, de o echipa de arheologi romano-americana, in urma

cu aproape 7 ani.

Pe terenul arid din preajma Deltei Dunarii – Romania, a luat fiinta Sfanta Manastire Halmyris, Pr. Staret Protos. Iov depunand eforturi insemnate pentru crearea conditiilor necesare primirii si cinstirii, asa

cum se cuvine, a Sfintilor Mucenici Epictet (preotul) si Astion (diaconul). Cu ajutorul lui Dumnezeu, in aceasta perioada, Lacasuri Ortodoxe va incerca sa prezinte, materiale si documente

explicative cu privire la importanta istorica si duhovniceasca pe care o are aceasta descoperire si, totodata, sa va tina la curent cu privire la acest eveniment insemnat pentru

Manastirea Halmyris.

Sa mergem…sa-i primim cum se cuvine!

DOCUMENTE Lacasuri Ortodoxe

(2.1):

DESPRE SFINŢII MARTIRI EPICTET ŞI ASTION, DIN HALMYRIS (conf. “Actului

Martiric”)

În dimineaţa zilei următoare, Latronianus a poruncit să se pregătească

un loc de judecată în mijlocul cetăţii, iar “crainicii să cheme cu mare strigăt mulţimea poporului la o privelişte atât de blestemată şi de

înspăimântătoare”. Şi, venind Latronianus la scaunul de judecată, abia putea

să-i privească, pentru că feţele lor străluceau ca soarele, fiind luminate de harul Domnului.

Întrebându-i de numele şi ţara lor, ei au răspuns aşa

cum s-au înţeles, dar au făcut, în mai multe

rânduri, şi o nouă mărturisire de credinţă: “Suntem creştini, o tirane; facă-se voia Dumnezeului nostru cu

noi”. Au fost dezbrăcaţi si biciuiţi, sfâşiaţi cu cârlige de fier şi

arşi cu făclii aprinse. Şi cu toate acestea, ei “răbdau cu suf let mare aceste

schingiuiri”, după cum spune “Actul martiric”. Unul dintre judecători, cu numele Vigilantius (Vigilantiu) a fost aşa de impresionat in faţa atâtor suferinţe şi a mărturisirii credinţei lor, încât, în a patra zi după arestarea lor, a intrat la ei

în închisoare şi a mărturisit

că doreşte şi el să se numere printre creştini.

Cei doi

întemniţaţi au fost aduşi iarăşi în faţa lui Latronianus şi întrebaţi dacă s-au hotărât să aducă

jertfe zeilor. Ei au declarat din nou că sunt şi rămân creştini. Au urmat chinuri şi mai îngrozitoare, fiind

aruncaţi într-un cazan în care s-a turnat smoală şi grăsime în clocot. Văzând că toate sunt zadarnice, Latronianus a poruncit

să fie ţinuţi 30 de zile în închisoare, fără mâncare şi fără apă. Cu toate acestea, nu li s-a întamplat nimic rău, ci dimpotrivă, ei cântau mereu psalmi şi se rugau

Domnului.

După trecerea celor 30

de zile, preotul Epictet şi Astion au fost duşi

iarăşi în faţa lui Latronianus, – care îi numea

“diavoli” – cerându-le să aducă jertfă zeilor, cu ameninţarea

că, în caz de împotrivire, vor fi decapitaţi.

Au declarat şi acum, cu acelaşi curaj,

că sunt creştini şi că au scos din oameni – cu ajutorul lui Hristos – tocmai pe

demonii pe care îi cinsteau ei, păgânii. Auzind aceste cuvinte de ocară, Latronianus a poruncit să li se zdrobească feţele cu pietre, apoi să fie bătuţi cu vergi de frasin până când îşi vor da duhul. Şi, pe când răbdau şi aceste noi chinuri, drepţii Epictet şi Astion nu ziceau decât cuvintele: “Doamne,

Dumnezeul nostru, facă-se voia Ta cu noi”. Atunci Latronianus, văzând statornicia lor în credinţă, a poruncit să

fie scoşi din cetate si să li se taie capetele cu sabia. Iar ei, pe când erau duşi, cântau:

“Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul” (Psalmul 134, 1),

“fiindcă s-a făcut voia Domnului

nostru cu noi în toate”.

Ajunşi la locul osândei, mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar mulţimea care era de faţă a raspuns “Amin”. La rugămintea lor, călăii au tăiat mai întâi

capul lui Astion, apoi Epictet s-a aşezat peste trupul lui şi îndată i s-a tăiat şi lui capul. Era într-o zi de 8 iulie. Epictet avea pe atunci aproape 60 de ani, iar Astion către

35.

Pe când cei de faţă aduceau slavă şi cinstire lui Dumnezeu, “deodată trupurile sfinţilor martiri s-au făcut la vedere albe ca zăpada şi, datorită prea marii

străluciri, păreau ca razele soarelui; toţi cei care se ştiau că sunt stăpâniţi de vreo neputinţă, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor, sau din dragoste faţă de Dumnezeu le

sărutau, imediat se îndepărta de la ei toată neliniştea şi durerea”. Iar la apusul soarelui, Vigilantius cu toată casa sa şi alţi creştini au venit în ascuns şi au luat trupurile celor doi

martiri şi stropindu-le cu mirodenii scumpe şi cu smirnă, le-au îngropat într-un loc de cinste, cu cântări de psalmi şi cu toată evlavia. La mormântul lor s-au petrecut, apoi, “multe semne şi

minuni, spre lauda numelui lui Hristos”. Ucigaşul Latronianus a înnebunit chiar a doua zi, încât cei din jurul lui au fost nevoiţi sa-l lege de mâini şi de picioare şi să-l închidă, iar după două

zile a murit în chinuri cumplite.

“Actul martiric” mai istoriseşte că, pe când erau chinuiţi cei doi

mărturisitori, a apărut în Halmyris un străin care l-a recunoscut pe Astion în faţa scaunului de judecată. A urcat de îndată în corabie şi s-a dus până în oraşul în care trăiau părinţii săi,

Alexandru şi Marcelina. Le-a povestit toate cele ce a văzut, ca şi de credinţa cea nouă pe care o mărturisea cu atâta tărie fiul lor. Îndată, mama sa a zis că vrea să devină şi ea creştină şi,

dacă va fi nevoie, va primi şi martiriul. Însoţiţi de trei tineri slujitori, s-au urcat pe o corabie, îndreptându-se spre “ţara sciţilor”, în cetatea Halmyris.

Dar ei au sosit prea târziu, abia a treia zi după

înmormântarea sfinţilor mucenici. Astion i se arătase noaptea în vis lui Vigilantius, rugându-l să iasă întru întâmpinarea părinţilor săi. Ducându-se la ţărmul mării, i-a şi întâlnit acolo şi i-a

dus la casa lui să se odihnească. Apoi Vigilantius, vreme de o săptămână, le-a vorbit despre învăţătura cea noua a lui Iisus Hristos, Cel Căruia fiul lor şi bătrânul preot Epictet, I-au închinat

şi jertfit propria lor viaţă. Şi, după ce le-a binevestit lor pe Domnul, un preot cu numele Bonosus, care stătea ascuns, “ferindu-se de cruzimea persecuţiilor”, s-a rugat mult pentru ei, i-a

făcut “catehumeni”. Iar la 40 de zile de la venirea lor în Halmyris, au fost botezaţi de un episcop cu numele Evangelicus, probabil din oraşul Tomis. Acesta a rămas cu ei opt zile, apoi “s-a dus

în altă cetate, care era în apropiere”. Curând, noii creştini, Alexandru şi Marcelina, s-au reîntors în ţara lor, luând cu ei pe dreptcredinciosul Vigilantius şi pe cinstitul preot Bonosus. A

jungând acasă, şi-au împărţit toată averea săracilor, aşa cum se cădea aleşilor lui Dumnezeu.

Pentru noi românii, “Actul martiric al lui Epictet si Astion” are o mare însemnătate, fiindcă este cea mai veche lucrare scrisă pe teritoriul ţării noastre. Unii cărturari socotesc că însuşi Vigilantius ar fi întocmit o primă istorisire a pătimirii

celor doi martiri, pe scurt, iar mai târziu au fost adaugate alte paragrafe. S-a scris în limba latină, vorbită de strămoşii noştri daco-romani.

Să ne rugăm dar, acestor doi mucenici care au suferit pe pământul ţării

noastre, zicând:

“Călcând la pământ dulceţile cele râvnitoare ale celor de jos, v-aţi ridicat prin dar către dumnezeiasca înălţime a muceniciei, pătimitorilor Epictet şi

Astion, luminători ai lumii. Pentru aceea, ne rugăm să ne apăraţi pe noi de întunericul păcatelor şi de boale, rugându-vă Dumnezeului tuturor pentru noi”. (o sedealnă la mucenici)

Mult-pătimitorilor pentru Hristos,

Sfinţilor Mucenici Epictet si Astion, primiţi acum această rugăciune de la noi, cei ce plecăm genunchii înaintea sfintei voastre icoane şi, precum aţi luminat ochii orbilor şi aţi

dăruit vindecare slăbănogilor, tot aşa tămăduiţi-ne şi pe noi de toată neputinţa trupească şi sufletească. Păziţi-ne de tot răul cel aducător de moarte trupească şi sufletească şi, din

tot necazul, grabnic ne izbaviţi, pe noi cei ce cinstim pomenirea voastră şi mărturisim minunile pe care, cu puterea Sfintei Treimi, le săvârşiţi, celor ce cu credinţă, cântă Lui

Dumnezeu: Aliluia!