Documente (2.1): Sfintii Mucenici Epictet (preotul) si Astion (diaconul) – Manastirea Halmyris (Murighiol, Tulcea)

Eveniment deosebit de important! Pe data de 8 iulie, Biserica Ortodoxa Romana ii

praznuieste pe Sfintii Mucenici Epictet si Astion (cele mai vechi Sfinte Moaste descoperite la noi in tara, anul 280 dupa Hristos). Cu aceasta ocazie, procesiunea cu Sfintele moaste

(intregi), care in prezent se gasesc la Constanta, fiind si subiectul studiilor arheologilor, va incepe in data de 5

iulie, urmand traseul Constanta – Tulcea – Murighiol. Astfel, se intorc in “Cetatea Halmyris”, de unde au fost ridicate, de o echipa de arheologi romano-americana, in urma

cu aproape 7 ani.

Pe terenul arid din preajma Deltei Dunarii – Romania, a luat fiinta Sfanta Manastire Halmyris, Pr. Staret Protos. Iov depunand eforturi insemnate pentru crearea conditiilor necesare primirii si cinstirii, asa

cum se cuvine, a Sfintilor Mucenici Epictet (preotul) si Astion (diaconul). Cu ajutorul lui Dumnezeu, in aceasta perioada, Lacasuri Ortodoxe va incerca sa prezinte, materiale si documente

explicative cu privire la importanta istorica si duhovniceasca pe care o are aceasta descoperire si, totodata, sa va tina la curent cu privire la acest eveniment insemnat pentru

Manastirea Halmyris.

Sa mergem…sa-i primim cum se cuvine!

DOCUMENTE Lacasuri Ortodoxe

(2.1):

DESPRE SFINŢII MARTIRI EPICTET ŞI

ASTION, DIN HALMYRIS (conf. “Actului Martiric”)

În vremea romanilor, teritoriul

dintre Dunăre şi Marea Neagra (Dobrogea de azi), era organizat ca o provincie, numită Scythia Minor (Sciţia Mică). În apropiere de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţu

de Jos (jud. Tulcea) se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care se numea altădată Halmyris. Aici au pătimit, între anii 298-303, sau poate şi mai devreme, în timpul domniei împăratului

Diocleţian, preotul Epictet si tânărul Astion. Viaţa, minunile şi mai ales mucenicia le sunt descrise pe larg în “Actul martiric sau Pătimirea acestor doi mărturisitori ai lui Hristos”.

Pe vremea împaratului Diocleţian trăia, undeva “în părţile Răsăritului”, cel mai sigur în Asia Mică,

un preot cu numele Epictet, “care ducea o viaţă evlavioasă şi trăia neprihănit”, crescut de mic copil în învăţăturile Domnului. Prin puterea rugăciunii sale, Dumnezeu îl învrednicise de darul

facerii de minuni, căci: “Adeseori deschidea ochii orbilor, curaţând pe leproşii care veneau la el, pe slăbănogi îi însănătoşea şi alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele”. Între

altele, sunt descrise vindecarea fiicei unui dregător, care era paralitică, a unui om stăpânit de duhuri necurate şi a unei femei oarbe, care şi-a recăpătat vederea.

Actul martiric istoriseşte apoi intâlnirea dintre Epictet si tânarul Astion. Acesta era singurul fiu al lui Alexandru, “om foarte bogat şi mai marele cetătii”, si al Marcelinei,

“de neam vestit şi fiică a senatorului Iulian”. În discuţia pe care au avut-o, blândul părinte Epictet l-a îndemnat cu stăruinţă să vină la Dumnezeu, adevăratul Tată al tuturor

pamântenilorşi la Biserica întemeiată de Fiul Său, care este adevărata noastră Mama. A doua zi, în revărsatul zorilor, tânărul Astion a venit din nou la preotul Epictet, rugându-l ca, din clipa

aceea, să-l socotească un “catehumen”, adică un om care se pregateşte pentru primirea Botezului, urmând ca, după puţine zile, sa-l şi aducă, prin această Sfântă Taină, la credinţa cea

adevărată .

L-a mai rugat, de asemenea, ca

după primirea botezului, să plece degrabă amândoi într-un ţinut îndepărtat, unde îi va îndrepta Duhul Sfânt, pentru ca tatăl lui să

nu-i păteze, prin lacrimile sale, conştiinţa lui de nou ucenic al lui Hristos. Epictet a îndeplinit dorinţa tânărului său prieten şi astfel, după ce a fost botezat, au plecat pe ascuns, cu o

corabie, ajungând “în ţinuturile sciţilor”, deci în provincia romană Sciţia Mică, în cetatea Halmyris, nădăjduind că acolo nu-i va cunoaşte nimeni. Se inţelege că părinţii lui Astion, coplesiţi

de durere, au început să-l caute peste tot, dar nu au izbutit să afle nimic despre soarta lui.

După ce s-au stabilit în

Halmyris, “puterea cerească a început să săvârşească, prin sfântul Epictet, mai multe semne şi minuni în ţinutul sciţilor”. De pildă, a vindecat pe fiul unei femei care era surdo-mut, minune care

a impresionat atât de mult pe halmyrieni, încât au venit la Hristos cam o mie dintre ei. Dar însuşi tânărul Astion a primit din partea lui Dumnezeu darul facerii de minuni. Între altele, a

vindecat – prin rugaciune – un om chinuit de un duh necurat, precum şi pe un om căzut de la o mare înălţime.

Actul martiric

povesteşte, în continuare, cele ce s-au

petrecut la aproximativ 17 ani dupa asezarea lor în Halmyris. Venind în cetate comandantul militar al provinciei Scythia Minor, Latronianus, unul dintre locuitorii păgâni ai cetăţii l-a înştiinţat pe comandant despre lucrarea sfântă pe care o desfăşurau cei doi ucenici ai lui Hristos,

arătându-i că “sunt nişte răufăcători primejdioşi

şi vrăjitori, care prin învăţăturile lor otrăvite îndepărtează pe mulţi de la jertfele datorate zeilor”. Comandantul a poruncit slujitorilor săi ca, după apusul soarelui, “să se ducă la locuinţa

sfinţilor, să-i lege, să-i pună în fiare şi să-i ducă, sub pază, la închisoare”. Fiind aruncaţi în temniţă, au petrecut toată noaptea cântănd psalmi şi rostind rugăciuni. Au hotărât amandoi ca, la interogatoriul ce li se va lua, să nu

răspundă decât prin cuvintele: “Suntem

creştini, acesta ne este numele; nu suntem altceva decât slujitori ai adevăratului Dumnezeu”.

(pentru continuare dati click aici)

Mult-pătimitorilor pentru Hristos,

Sfinţilor Mucenici Epictet si Astion, primiţi acum această rugăciune de la noi, cei ce plecăm genunchii înaintea sfintei voastre icoane şi, precum aţi luminat ochii orbilor şi aţi

dăruit vindecare slăbănogilor, tot aşa tămăduiţi-ne şi pe noi de toată neputinţa trupească şi sufletească. Păziţi-ne de tot răul cel aducător de moarte trupească şi sufletească şi, din

tot necazul, grabnic ne izbaviţi, pe noi cei ce cinstim pomenirea voastră şi mărturisim minunile pe care, cu puterea Sfintei Treimi, le săvârşiţi, celor ce cu credinţă, cântă Lui

Dumnezeu: Aliluia!