Flash exclusiv – de ultima ora

DE ULTIMA

ORA:

Miting la Timisoara în sprijinul IPS Nicolae Corneanu Un timişorean care nu a dorit

să-şi spună numele, organizează o actiune de sustinere, sambată, 14 iunie, de la ora 20.00, in fata Operei Nationale din Timisoara. “Se vor aduna pentru a spune rugaciunea Tatal Nostru cu o lumanare in mana, toti cei care il respecta si il iubesc pe Inalt

Prea Sfintia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. Este un gest de sustinere pentru cel care a fost acuzat in mod nedemn in legatura cu actul sau de deschidere ecumenica inspre

credinciosii greco-catolici”, este apelul timişoreanului. Mitingul a fost deja anuntat si fixat.

Listă de adeziuni pentru Prea Sfinţitul Sofronie al Oradiei

In sedinta din 09 iunie 2008 de la protopopiatul ortodox Oradea, PS Sofronie a cerut preotilor sa semneze o lista de adeziune, fata de modul in care episcopul Oradei

conduce problemele eparhiei. Preotii au semnat unii fara sa stie ce iar altii de frica deoarece PS Sofronie nu a acceptat votul secret ci a dorit ca adeziunile sa se faca in vazul sau. Ulterior

preotii au aflat ca PS Sofronie a fost propus, de catre IPS Bartolomeu, Sfantului Sinod pentru caterisire deoarece a savarsit slujba aghiasmei mari de boboteaza cu episcopul greco-catolic de

Oradea, Virgil Bercea, pe malul Crisului Repede. Asa-zisa “sfintire” a fost facuta in acelasi vas de catre ambii episcopi invocand impreuna rugaciunea de “sfintire” a apei. (dorubrudascu)

… SI NU UITATI, URMEAZA PAGINA ZILEI!

Pana atunci insa, puteti citi integral:

“Cuvantul” (foarte apreciat) tinut la Iasi, al IPS Teofan, Arhiepiscop al Iasilor, si Mitropolit al Moldovei si

Bucovinei

„Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Însuşi

Sângele Său”. (F. A. 20, 28)

Astăzi, la Sfânta Liturghie, s-au rostit două texte din Sfânta Scriptură. În Faptele Sfinţilor Apostoli, cap. 20, se relatează cum Sf. Ap. Pavel, adresându-se păstorilor

Bisericii din Efes şi împrejurimi, le spune acestora: „Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a

câştigat-o cu Însuşi Sângele Său.” (F.A. 20, 28).

În cel de-al doilea text, din Evanghelia Sf. Ioan, cap. 17, Hristos, în rugăciunea către Dumnezeu-Tatăl înainte de Patima Sa, arată că: „Viaţa cea veşnică este aceea ca

să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan, 17, 3).

Sub sensul şi cu puterea acestor două cuvinte din Scriptură, îndrăznesc a mă apropia de scaunul chiriarhal al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cu frică de Dumnezeu, cu

credinţă şi cu dragoste, mă îndrept spre turma lui Hristos din acest pământ sfânt. Fac aceasta, cu încredinţare în mila lui Dumnezeu, pentru ca, împreună cu ierarhii, clerul şi credincioşii

acestei Mitropolii, să dobândim şi să trăim, ca pregustare încă din această lume, viaţa cea veşnică, adică să-L cunoaştem, prin puterea Sfântului Duh, pe Dumnezeu-Tatăl şi pe Iisus Hristos,

trimis de El în lume.

Cunoaşterea lui Dumnezeu-Tatăl, viaţa în Hristos, dobândirea Sfântului Duh, aceasta este misiunea de astăzi, de ieri şi de mâine a Bisericii, a tuturor vlăstarelor ei şi,

mai ales, a celor sfinţiţi prin harul preoţiei, prin harul arhieriei.

Misiunea aceasta este, deopotrivă, uşoară şi extrem de dificilă. Este uşoară pentru că, în Moldova, arde de veacuri candela sfinţeniei prezentă în viaţa a mii şi mii de

sfinţi cunoscuţi şi necunoscuţi. De la pustnicii Neamţului, ai Putnei sau ai Ceahlăului, până la ierarhii din venerabilele scaune de la Suceava, Iaşi, Roman, Huşi şi Rădăuţi, mulţi dintre ei

trecuţi în rândul sfinţilor, de la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt până la norul bogat de mărturii ale sfinţeniei, alcătuit din mulţi preoţi de parohie şi creştini din viaţa de familie, totul

mărturiseşte că, în Moldova, viaţa creştină a fost şi rămâne intensă.

Bogăţia spirituală din România, în special din Moldova, nu trebuie să ne împiedice a sesiza provocările la care, astăzi, este supusă viaţa creştină de la noi şi din alte

zone ale lumii. Cântul de sirenă al secularizării pătrunde tot mai puternic în mintea şi în sufletul omului contemporan. Viaţa societăţii, a familiei, a culturii etc. se îndepărtează, parcă, tot

mai mult, de legătura cu Dumnezeu. Totul se petrece, cum amintea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel acum câteva zile, la Mănăstirea Neamţ, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista sau ar fi absent din

viaţa lumii. Consecinţele acestei atitudini apar în diferite forme: secătuire sufletească, goluri lăuntrice imense, risipire interioară. Toate conduc spre plictiseală (boala veacului), tristeţe

şi disperare.

În acest sens, misiunea Bisericii, misiunea ierarhilor, a preoţilor, a vieţuitorilor sfintelor mănăstiri, a mirenilor conştienţi de apartenenţa lor vie la trupul

Bisericii este imensă. Căci, poate oare altcineva sau altceva mai mult decât Biserica să înţeleagă şi să lucreze mai eficient, mai real, mai adânc şi mai tămăduitor asupra rănilor omului

contemporan?

Fiind prezenţa vie şi lucrătoare a lui Dumnezeu pe pământ, Biserica constituie locul în care se împărtăşeşte apa cea vie pentru cel însetat de lumină în viaţă, pâinea cea

spre fiinţă pentru cel înfometat după sensul fundamental al existenţei.

Biserica este, aşadar, spaţiu de speranţă întru regăsirea luminii care, în viaţa multora, lipseşte. De la necesitatea redescoperirii izvoarelor noastre spirituale autentice până la depăşirea

complexelor în întâlnirea cu fraţii noştri europeni, de la necesitatea păstrării cu sfinţenie a adevărului de credinţă, până la asumarea cu seninătate a dialogului cu modernitatea în toate

formele ei, de la participarea găsirii unor soluţii la nemiloasa problemă a sărăciei, până la oferirea unui răspuns tânărului care simte dramatic golul existenţei, Biserica este spaţiu de

speranţă, de lumină, de comuniune în tot timpul şi în tot locul şi în orice împrejurare.

În cadrul îndeplinirii acestei misiuni de către Biserică, locul slujitorilor ei, locul arhiereului este esenţial. „Luat dintre oameni pentru oameni,spre cele ale lui

Dumnezeu” (Evrei 5, 1), arhiereul, pe orice treaptă administrativă s-ar afla, este chemat „să se facă tuturor toate” şi „în orice chip”, cum spune Sfântul Pavel, „să-i mântuiască pe unii” (I

Corinteni 9, 22). Episcopul adună, prin preoţii eparhiei, poporul lui Dumnezeu în jurul Sfântului Potir. Mărturisind aceeaşi credinţă, conducându-se după aceleaşi sfinte canoane şi păstrând

aceleaşi rânduieli liturgice cu fraţii săi întru arhierie, episcopul integrează poporul din eparhia sa în sânul Bisericii neamului său şi, prin aceasta, în sânul Bisericii Universale a lui

Hristos.

Ca martor şi mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu pentru lume, episcopul este chemat să devină glas al lui Hristos pe pământ, al lui Hristos care nu are decât o singură

putere adevărată, cea a iubirii şi iertării, şi o singură cale de convingere: jertfa proprie.

În strădania sa de propovăduire a Evangheliei iubirii, iertării şi harului, episcopul are împreună-lucrători cu el pe preoţii eparhiei, vieţuitorii sfintelor mănăstiri, ostenitorii din cadrul

aşezămintelor teologice, culturale, de sănătate sau de caritate şi pe toţi credincioşii mireni disponibili pentru misiune.

Preotul este, aşadar, primul colaborator al episcopului în lupta de a convinge lumea să se lase cuprinsă de puterea tămăduitoare şi mântuitoare a Evangheliei lui Hristos.

Către el, preotul de parohie din satele şi oraşele Arhiepiscopiei Iaşilor, îmi îndrept mai întâi cuvântul şi inima în aceste clipe.

Cei aproape opt ani de zile ai slujirii în Oltenia mi-au arătat că preocuparea de căpetenie a unui ierarh în misiunea sa este şi trebuie să fie menţinerea, întărirea şi

adâncirea legăturii cu preoţii de parohie. Nu este deloc lucru uşor. Într-o eparhie cu peste 1.000 de preoţi, grija îndreptată către aceştia implică timp, răbdare şi multă jertfă.

Preotul, ca purtător al harului şi propovăduitor al Cuvântului lui Hristos, este prelungirea mâinilor arhiereului în fiecare parohie şi în comuniune cu fiecare

enoriaş.

Parohiile şi preoţii lor au, fiecare, probleme, provocări, bucurii multe şi încercări nenumărate. Parohia este locul în care Mântuitorul Hristos este împărtăşit

credincioşilor în Cuvântul, Trupul şi Sângele Său. În parohie, se alcătuieşte, pentru omul de azi, însetat de comuniune şi de comunicare, loc potrivit de întâlnire, de căldură sufletească, de

solidaritate. În Moldova, viaţa de parohie este intensă. Participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie este numeroasă, se zidesc biserici, cele vechi se restaurează. În acelaşi timp, parohiile

au şi aici, ca peste tot în ţară, problemele lor, cauzate de plecările la muncă în străinătate, de scăderea natalităţii, de îmbătrânire şi, mai ales, de duhul lumesc care încearcă să pătrundă în

sufletul multora. Preoţii, mai ales cei de la ţară, au, de asemenea, propriile lor neajunsuri, uneori de ordin material.

Ierarhul este chemat, aşadar, să poarte, împreună cu preoţii eparhiei, crucea misiunii şi bucuria împlinirii ei. Împreună fiind, ierarh, preoţi şi credincioşi şi avându-L

pe Hristos ca izvor de putere, viaţa Bisericii se împlineşte spre slava lui Dumnezeu.

Misiunea arhiereului în legătură cu viaţa de parohie, la care se adaugă activitatea de la Centrul Eparhial, aduce multe bucurii, dar şi nenumărate griji. Toate le poartă

arhiereul în duhul lui Hristos. Şi unde să-l dobândească pe acesta, în primul rând, dacă nu în şi prin sfintele mănăstiri ale eparhiei? Iar cazul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este unul cu

totul aparte. De la o margine la cealaltă, regiunea este presărată de sfinte mănăstiri cu rolul lor de stâlpi de rugăciune, care susţin pământul şi-l unesc cu cerul.

Împovărat cu crucea preocupărilor administrative, a ispitelor care vin de la „trup, de la lume şi de la demoni”, arhiereul îşi poartă paşii către sfintele mănăstiri. Aici

găseşte odihna sufletească după care tânjeşte inima lui de multe ori obosită de vieţuirea în cetate. Îndeosebi atunci când se află în cetate, în tumultul şi frământarea ei, ierarhul are nevoie de

sprijinul venit, prin rugăciune, din partea călugărilor şi călugăriţelor din mănăstiri. Rugăciunea mănăstirilor pentru arhiereul lor în toată vremea, dar mai ales în ceas de cumpănă şi încercare

este văzută de Sf. Ioan Gură de Aur ca o datorie fără de care viaţa monahală nu poate fi concepută. „Toţi cei dedicaţi vieţii monahale, spune el, toţi cei care trăiţi pe vârful munţilor şi care

v-aţi răstignit pentru lume, ascultaţi-mă. Este o datorie imperativă să-i ajutaţi cu abilitatea, rugăciunea, unitatea şi dragostea voastră pe episcopi în cârmuirea Bisericilor. Să ştiţi bine că

dacă nu-i ajutaţi pe episcopi, în ciuda faptului că sunteţi atât de departe, să facă faţă problemelor multiple şi atât de numeroaselor riscuri la care se expun, atunci pierdeţi toate meritele pe

care le-aţi obţinut în viaţă, iar înţelepciunea voastră va rămâne deşartă. Căci aceasta este cea mai mare dovadă a dragostei faţă de Hristos” (Omilia 6, 2-3, „Împotriva lui Eunomiu”).

Viaţa mănăstirească, precum şi misiunea preotului de parohie sunt şi trebuie să fie în legătură continuă cu şcolile noastre teologice. Facultatea de Teologie, seminariile

teologice şi alte forme de învăţământ teologic îşi împlinesc menirea numai în cazul în care urmăresc creşterea duhovnicească şi intelectuală, precum şi dobândirea experienţei misionar-pastorale

de către viitorii preoţi, profesori de religie, asistenţi sociali, ostenitori în domeniul artei sacre etc. Întrepătrunderea dintre teologia academică şi sfinţenie, dintre cultură şi rugăciune,

dintre folosirea mijloacelor moderne de misiune şi fundamentarea permanentă pe baze biblice şi patristice a lucrării Bisericii constituie rolul prioritar al învăţământului teologic. Facultatea de

Teologie, în mod special, are menirea găsirii căilor de dialog, dintre fidelitatea absolută faţă de adevărul evanghelic şi mărturisirea acestuia prin căi şi mijloace accesibile omului exigent de

astăzi. Prezenţa Facultăţii de Teologie în interiorul venerabilei Universităţi ieşene îşi are contribuţia sa specifică pentru atingerea acestui deziderat.

Preafericirea Voastră, acum aproape 18 ani, noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în persoana Preafericirii Voastre, era aşezat în acelaşi scaun chiriarhal de

vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist.

Au trecut aproape două decenii în care, aici, în Moldova misiunea Bisericii s-a îmbogăţit continuu. S-au zidit foarte multe biserici, s-au reînfiinţat sau înfiinţat

numeroase mănăstiri, Facultatea de Teologie din Iaşi şi numeroase seminarii teologice au adus deja rod bogat în ograda Bisericii, prezenţa misiunii prin mass-media a devenit o evidenţă

recunoscută de toţi, instituţiile de caritate s-au înmulţit, baza materială s-a consolidat.

Preiau de la Preafericirea Voastră sarcina coordonării acestei slujiri şi-L rog pe Dumnezeu să-Şi arate puterea Sa, luminându-mi mintea, întărindu-mi voinţa şi

adâncindu-mi credinţa întru împlinirea voii Sale.

Mulţumesc Preafericirii Voastre cu recunoştinţă pentru osteneala ce V-aţi luat, împreună cu membrii Centrului Eparhial, întru organizarea acestei festivităţi de

întronizare şi-L rog pe Dumnezeu să Vă păzească în darul milei Sale cu sănătate, zile îndelungate şi frumoase în slujirea Viei Sale, Biserica lui Hristos din România.

Mulţumire aduc preoţilor şi credincioşilor care, prin glasul Părintelui arhim. Varlaam Merticariu, m-au întâmpinat cu dragoste în această Sfântă Catedrală. Nădăjduiesc să nu le

dezamăgesc aşteptările.

Adresez cuvânt de împreună-lucrare fraţilor întru arhierie, ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu care, nădăjduiesc a lucra în

armonie pentru înţelegerea aspectelor misionare specifice acestei zone şi a acţiona în consecinţă, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Gratitudinea mea adâncă se îndreaptă către ierarhii Sf. Sinod aici de faţă. Prezenţa lor, rugăciunea şi dragostea lor mă susţin şi-mi dau curaj la începutul slujirii mele

în Moldova şi Bucovina.

Mulţumesc Excelenţei Sale, Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, pentru popasul făcut astăzi în Iaşi pentru a participa la instalarea noului Mitropolit de la Iaşi.

Reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului, autorităţilor centrale şi locale, distinşilor ostenitori din lumea universitară, culturală, militară etc. le mulţumesc pentru participare. Aceeaşi

salutare adresez PS Episcop Petru Gherghel, reprezentanţilor autorităţilor locale din Oltenia şi tuturor celor ce m-au înconjurat cu dragostea lor astăzi.

Încredinţez de toată dragostea şi de toată disponibilitatea pentru împreună-lucrare pe fraţii din Basarabia, în mod special pe IPS Mitropolit Petru şi colaboratorii din

jurul Înaltpreasfinţiei Sale. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei are, în cadrul Patriarhiei Române, o responsabilitate specială în raport cu Basarabia şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi-o va asuma în

continuare cu mult curaj.

Un cuvânt plin de recunoştinţă doresc să adresez PS Episcop Gurie Gorjeanul, celorlalţi membrii ai Sinodului Mitropoliei Olteniei, colaboratorilor de la Centrul

Eparhial din Craiova, preoţilor, vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi întregului popor al lui Dumnezeu din Oltenia. Acolo, în Oltenia, m-a binecuvântat Dumnezeu cu adânci bucurii. Au fost şi

multe încercări, dar mintea isteaţă a oltenilor, inima lor sinceră şi ataşamentul faţă de Biserică m-au întărit în răbdare, m-au ajutat în lucrare şi mi-au oferit resurse pentru alte începuturi

misionare care, la rândul lor, au devenit izvoare de bucurii duhovniceşti. Le mulţumesc tuturor pentru această împreună-lucrare în via Domnului din Oltenia.

Şi acum, un gând aparte adresez poporului lui Dumnezeu, cler şi credincioşi, din binecuvântata Mitropolie a Moldovei şi Bucovinei. În faţa acestui sfânt popor, renumit

pentru evlavia şi credinţa sa, rostesc cuvintele Sf. Grigorie de Nazianz: „Iată sunt gata să te slujesc, obşte sfântă şi vrednică de Hristos …. Mă ai acum în puterea ta …

Încredinţat că „puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9), încep lucrarea de slujitor al Bisericii lui Hristos din Mitropolia Moldovei şi

Bucovinei. Chem în ajutor rugăciunea Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, a Sfântului Paisie de la Neamţ, a sfinţilor mitropoliţi ai Moldovei,

Varlaam, Teodosie şi Dosoftei, a Părinţilor Paisie şi Cleopa şi a tuturor bineplăcuţilor lui Dumnezeu din acest pământ atât de bogat în sfinţenie. Întărit cu rugăciunile lor, aflat în continuă

împreună-lucrare cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu întregul Sfânt Sinod, ajutat de colaboratorii de la Centrul Eparhial, de preoţii din parohii, de vieţuitorii sfintelor mănăstiri,

de ostenitorii învăţământului teologic şi de toate braţele disponibile pentru lucrarea Bisericii din rândul credincioşilor, mă încredinţez Preasfintei Treimi – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – pentru

a sluji Biserica din Moldova şi Bucovina după preasfântă voia Sa.

Amin! Aşa să fie! (articol realizat cu ajutorul DL.

Paul

Curca)