Reactii diverse, raspunsuri care lipsesc…greseli in lant

Doamne ajută!

Mă numesc Emilia Postelnicu şi locuiesc în Botoşani. Sînt creştin-ortodoxă şi cu mila Domnului mă străduiesc să păşesc pe calea cea

strîmtă şi cu osteneli, urmînd credinţa strămoşilor mei. De cîţiva ani am duhovnic la o mănăstire din părţile Neamţului, la care merg de cîte ori simt nevoia, spovedindu-mă cît de des pot şi

silindu-mă să-l ascult în toate. Scriu acestea nu pentru a mă lăuda cu creştinismul „meu”, ci pentru a dovedi că mă interesează cu adevărat vieţuirea ortodoxă, pentru care, undeva toţi vom

răspunde. Din nefericire, parcă nu toţi avem această convingere. Dezamăgirea e că pînă şi cei ce poartă de grijă sufletelor noastre, păstorii Bisericii nu sînt întotdeauna la înălţimea chemării

sfinte, ostenindu-se parcă împreună cu duşmanii credinţei.

Multe au fost în trecut încercările la care a fost supusă credinţa ortodoxă şi precum se vede va fi şi în viitor. Omeneşte vorbind, parcă te şi miri cum după atîta vrăjmăşie

împotriva ei, Biserica Ortodoxă mai dăinuie şi astăzi. Zilele trecute, am citit in ziarul „Cotidianul”(joi 29 mai 2008) un articol, semnat de Mirela Corlăţan, care m-a cam pus pe gînduri. În acel

articol se spune că mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului a participat la o liturghie greco-catolică, unde s-a şi împărtăşit. Oare să fie adevărat? Poate un episcop ortodox să se

împărtăşească cu cei de altă credinţă, fie ei şi catolici? Personal, cred că un astfel de gest nu poate face nici creştinul de rînd, darămite un episcop. Eu am considerat întotdeauna că noi

ortodocşii, în Biserica noastră avem tot ce ne trebuie, nu ne lipseşte nimic şi, ca atare nu avem ce lua de la alţii. Astfel mă întreb: dacă în bisericile ortodoxe există Trupul şi Sîngele lui

Hristos în sfintele altare, de ce trebuie să ne împărtăşim(şi) la alte altare(catolice, anglicane, etc.) decît ale noastre? Nu cumva astfel de practici sînt în contradicţie cu învăţăturile

Sfinţilor Părinţi? Nu cumva în felul acesta în viitorul apropiat ne vom catoliciza cu toţii?

Nu-i duşmănesc pe catolici, sînt oameni ca şi noi, însă ei cu ale lor , şi noi cu ale noastre. Aşa a fost dintotdeauna şi nu înţeleg de ce astăzi ar trebui să fie altfel. Dacă vor să

fie cu noi, trebuia să rămînă ortodocşi cum au fost la început. Cine îi împiedică să vină la ortodoxie pentru a fi iar împreună?

Gîndindu-mă la fapta mitropolitului, mă întreb: crede sfinţia sa că împărtăşindu-se cu catolicii, îi va aduce la ortodoxie? Eu mă îndoiesc…Şi iarăşi mă întreb: ce ar fi făcut

într-o situaţie similară Sfîntul Ioan Gură de Aur şi Sfîntul Nicolae, s-ar fi împărtăşit cu catolicii sau nu? Şi chiar părinţi duhovniceşti din vremea noastră, precum Părintele Paisie Aghioritul,

Părintele Paisie de la Sihla ori Părintele Cleopa…

Dacă astăzi se întîmplă astfel de lucruri în Biserică, oare în viitor ce va fi? Cine ne va povăţui, ce fel de duhovnici vom avea? Cui ne vom încredinţa sufletele dacă preoţii şi

episcopii trec de partea cealaltă a credinţei? Îmi pun aceste întrebări, fiindcă mă gîndesc că noi familiştii, în viitor vom întîmpina greutăţi duhovniceşti cu mult mai mari decît înaintaşii

noştri şi fără povăţuitori dreptcredincioşi vom rămîne de izbelişte.

Închei aceste rînduri, nădăjduind că totuşi, pronia lui Dumnezeu, care pe toate le rînduieşte spre folosul nostru, nu ne va părăsi pînă în sfîrşit. Tuturor iertare şi Dumnezeu să ne

aibă în pază.

Emilia Postelnicu,str. M. Eminescu nr. 8, bl. A1, sc. C, Ap. 14, Botoşani

Stimată

redacţie,

Mă numesc Dionisie Prelipceanu sunt pensionar şi domiciliez în

judeţul Iaşi. De credinţă sunt ortodox, nu foarte practicant, însă interesat de chestiunile religioase, atît cît îmi permite vîrsta şi timpul. În trecut, astfel de lucruri nu mă interesau cîtuşi

de puţin, dar odată cu vîrsta şi cu neputinţele omeneşti, acumulate de-a lungul vieţii, sufletul parcă ghicindu-şi apropiatul liman, îl caută din ce în ce mai mult Dumnezeu. Aşa e tot omul: în

anii tinereţii se bucură de viaţă, uitînd de toate, ca să aibă pentru ce se căi mai tîrziu, la vremea bătrîneţii…

Dumnezeu a rînduit ca între ceilalţi nepoţi ai mei, unul să vrea să ajungă preot. Copil cuminte, liniştit, care, întotdeauna, ferit de zarva celor de vîrsta lui, a vădit o aplecare

naturală spre cele spirituale. Aşa se explică de ce acest nepot este acum student la Teologie. Cele mai serioase discuţii despre viaţă le discut cu dînsul, povestindu-mi deseori şi despre colegii

şi profesorii de la facultate. Nu toţi îl încîntă, însă s-a obişnuit ca anumite lucruri să le treacă cu vederea. Însă de cîteva zile e foarte îngrijorat. Întrebîndu-l ce se întîmplă, mi-a spus că

de ceva timp în Biserică se petrec nişte lucruri foarte grave, care duc la stricarea credinţei chiar de conducătorii Bisericii. Din cîte mi-a povestit, am înţeles că la Timişoara, acum cîteva

zile mitropolitul Nicolae ar fi făcut ceva ce nu îngăduie legile Bisericii: s-a împărtăşit cu greco-catolicii. La început eu nu am văzut nimic rău în asta, gîndindu-mă că în felul lor şi ei sînt

creştini. Dar, după ce băiatul mi-a explicat că la început a fost doar Ortodoxia, iar catolicii şi toţi ceilalţi au apărut mai tîrziu, şi că sfinţii Bisericii au scris împotriva lor, mi-am

schimbat părerea pricepînd că ei nu mai au credinţa cea adevărată, lăsată nouă de Iisus Hristos. Cu alte cuvinte ei nu mai sunt ortodocşi fiindcă au schimbat credinţa. De aia se şi cheamă

catolici, protestanţi, iehovişti, etc. M-am lămurit pînă la urmă că şi noi dacă vrem să rămînem ortodocşi, să nu ajungem ca ei, trebuie să nu ne schimbăm credinţa primită de la sfinţi.

Stau şi mă întreb: oare mai marii Bisericii, care, iată, se duc la catolici, oare făcînd aşa nu calcă legile credinţei? Iar dacă le cunosc, de ce le calcă amestecînd religia cu

politica? Nici Hristos şi nici sfinţii n-au făcut politică, şi cred că nici noi nu trebuie să facem. Eu dintotdeauna am crezut că cel ce-şi vinde credinţa nu e omul lui Dumnezeu, ci duşman al

lui, trădător împreună cu Iuda.

Spun bătrînii că „peştele de la cap se împute” şi precum văd la fel se întîmplă şi în Biserică. Hristos a fost duşmănit nu atît de popor ci de căpetenii, care L-au şi omorît după cum

astăzi sfănta credinţă o vînd tot cei mari, care au în mîini legile credinţei. În viaţă am cunoscut mulţi catolici: şi mai buni, şi mai răi, după cum sunt oamenii peste tot. Totuşi credinţa lor

nu este ca a noastră: au alt duh, alte principii, altă trăire. Nici rugăciunile nu sunt ca ale noastre, nici slujbele, nici posturile. Rugăciunile lor sunt foarte scurte, nu pun prea multă inimă

cînd le fac, de parcă n-ar avea suflet. De cîteva ori am intrat şi în cîteva biserici catolice şi nu m-am simţit bine, parcă lipsea ceva; pe dinăuntru arătau ca nişte saloane de spital, cu pereţi

albi pe care nu vedeai nici o icoană, ci din loc în loc cîte un tablou. Slujba, cam seacă lipsită de viaţă şi oarecum automatizată. Mi-amintesc că rugăciunea era acompaniată de orgă şi mirat mă

întrebam cum de se poate cineva ruga lui Dumnezeu cîntînd la orgă. Între altele ţin minte că în bisericile catolice, am văzut multe bănci, fapt care iarăşi m-a dezamăgit: eu gîndesc că mergînd la

biserică confortul, plăcerile trebuie lăsate acasă. Nu te duci la biserică, precum la teatru ori la picnic, ci ca să depui un pic de efort. Mă gîndesc că totuşi Hristos, pentru noi oamenii, a

fost rastignit S-a chinuit pe Cruce, şi

cam la fel au trăit şi şi-au încheiat viaţa, şi cei care L-au urmat, apostolii şi sfinţii. Aşa că, şi Creştinii în Biserică ar trebui să

se roage nu şezînd în bănci ci stînd în genunchi sau măcar în picioare.

Nu vreau să-i ponegresc pe catolici, căci au şi lucruri bune: în credinţa lor sunt mult mai organizaţi decît noi şi chiar mai ordonaţi, practicînd o anume disciplină, care nouă,

ortodocşilor se pare că ne lipseşte, însă prea multă rigoare, precizie, pedanterie oboseşte sufletul omului.

Pentru mine acestea sînt dovezi clare, că catolicii nu iau creştinismul în serios şi că felul lor de a fi, nouă nu ni se potriveşte.

Acestea le-am discutat şi cu nepotul meu, care mi-a spus că alţi ortodocşi gîndesc cam tot aşa. Am auzit că vor să se unească cu noi, să vină înapoi la credinţa cea veche şi m-am

gîndit că bine ar fi dacă toţi s-ar face ortodocşi, dar e greu de crezut. Catolicii întotdeauna au pus mai presus de credinţă politica şi nu cred că astăzi ar face altfel. Mi-au lăsat întotdeauna

impresia că în raport cu Ortodoxia îşi trăiesc credinţa promovînd o atitudine orgolioasă, asemenea politicienilor, care se întrec copilăreşte în a-şi lăuda partidul, fără o minimă decenţă. Iar

dacă ai noştri le dau apă la moară, nu văd cum şi-ar schimba credinţa, trecînd la ortodoxie. Dar, ceea ce nu putem noi poate Dumnezeu Cel de sus, Care nu se uită la politică ci la inima omului.

Mă gîndesc că noi ortodocşii, aşa cum sîntem, mulţi, puţini, cu păcatele noastre, dacă vrem să fim respectaţi nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de politica lor, aşa cum am făcut de atîtea ori în

istorie. Socotesc că la aceasta trebuie să se gîndească foarte bine conducătorii Bisericii noastre, căci noi oamenii de rînd de la ei aşteptăm exemplu. Nutrind speranţa că aceste reflecţii vor fi

corect înţelese, v-aş ruga, dacă se poate să fie încredinţate tiparului.

Cu respect,

Dionisie Prelipceanu, bl. Independenţei, bl. Y5,etj. II, ap. 9,

Iaşi

(pagina a fost realizata cu ajutorul Dnei. Raluca Tanaseanu )

Ramane ca dumneavoastra sa trageti singuri concluziile asupra acestor mesaje, despre care eu personal am impresia ca sunt scrise in ideea de manipulare a opiniei cititorilor, prin

explicatiile mult prea amanuntite si pedagogice pe care le contin. Cert este ca s-a dorit ca ele sa para opera unor oameni mai putin pregatiti, asa cum pretind autorii ca

sunt, insa practic s-ar parea ca dau lectii celorlalti.

Repet ideea expusa foarte clar in articolele precedente (click aici): cineva vrea ca, prin aceste discutii

neincetate si mai ales prin antrenarea presei in discutie, sa loveasca exact in conducerea Bisericii (din mesajele primite pe grup, ale unor ziaristi in principal, ce se

dau drept ortodocsi, reiese clar acest lucru). Reactii puteti citi deja in presa internationala si in presa noastra cu titluri dure, ca: Scindarea Bisericii Ortodoxe in 2 tabere, va

avea loc oare?, Ortodocsii intorc fata lor catre catolici; Ecumenismul pus in valoare in Romania etc. Ne facem de ras, laudandu-ne cu greslile unora, aducandu-le in atentia tuturor, doar pentru

satisfactiile proprii, facand insa rau Bisericii Ortodoxe.

Avertizam de mult timp asupra faptului ca Biserica va avea de suferit (click aici), nu de pe urma

greselii IPS Corneanu, ci de pe urma mediatizarii excesive a ei , chiar de catre cei ce se cred mai ortodocsi. In continuare, grija mare…vedem doar articole de

asmutire.

Apropo, in ultim moment, aflam tocmai datorita celor invitati in discutiile Bisericii (din exteriorul ei, culmea!), si chiar de catre “bunii

ortodocsi” ca:

“Publicistul Dan Ciachir adevereste pentru ZIUA informatiile care ne-au parvenit dupa intrunirea Sinodului Permanent de la Neamt: “Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei,

Crisanei si Maramuresului a cerut caterisirea atat a Mitropolitului Nicolae al Banatului, cat si a episocopului Sofronie al Oradiei”. Presa incepe sa prinda viteza.

Nu stiu daca se va mai opri acest vartej, pana nu se vor discuta problemele ecumenismului, mai serios decat pana acum.

Sunteti siguri ca asta urmareati? KSLCatalin

Noutati pe Platforma 1 “Lacasuri Ortodoxe”

CATEGORIA

FILM: In data de 06.06.2008, a fost lansat filmul: “Rugaciune catre Sfantul Nectarie – Filotei Zervakos”, realizat KSLCatalin. Pentru vizionarea filmului, dati

click aici

Un film produs recent KSLCatalin, “Despre frumusetea normalitatii”, lansat pe Lacasuri Ortodoxe in data de 30.05.2008,

dati click aici. CATEGORIA

REPORTAJ: Inregistrarea video, a unor fragmente din emisiunea TrinitasTV, la care a fost

invitat pr Marian Ciocanel, membru al grupului KSLCatalin (03.06.2008 – Despre intemeierea familiei tinere) – dati click

aici. Conferinta parintelui Simeon de la

Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex (Anglia), tinuta in ziua de sambata 24.05.2008, in fata credinciosilor aflati la slujba vecerniei, in Biserica Rusa din

capitala. Materialul cuprinde si

instantanee video din cadrul acestei intalniri. Pentru ascultarea conferintei, dati click aici.

CATEGORIA

ARTICOLE: Introducerea unui nou

Lacas Ortodox a fost finalizata pe data de 31.05.2008: dati click aici.

Memoriul parintilor romani din Sfantul Munte Athos (click

aici).