Hristos a Înviat!
Sfinţii zilei – calendar ortodox, astăzi prăznuim:
Sfinţii trei cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi: Nichita, Ioan şi Iosif, ctitorii sfintei şi împărăteştii Manastiri cea nouă din Hios
Pomenirea scoaterii şi mutării Moaştelor celui între Sfinţi părintelui nostru Nicolae din Mira Lichiei, făcătorul de minuni
Cuviosul Părinte Talasie
Cuviosul Marcu pustnicul
Sfântul Mucenic Talaleu
Ostaşii Mucenici care au crezut prin sfântul Talaleu
Sfântul Mucenic Ascla
Braul Maicii Domnului la
Constanta Timp de 2 zile pelerini din întreaga ţară îşi vor
îndrepta paşii către Constanţa pentru a fi aproape de cea care, prin puritatea ei, a făcut posibilă apropierea oamenilor de Dumnezeu. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, cu susţinerea Patriarhiei Române şi în parteneriat cu Primăria Municipiului
Constanţa.
Racla va fi depusă spre închinare la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului până în ziua de 21 mai:
– la ora 15.30 plecarea în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”; Traseu: Piaţa Ovidiu, (popas de rugăciune la biserica Schimbarea
la Faţă), str. Mircea cel Bătrân, bulevardul Mamaia, (popas de rugăciune la intersecţia cu bulevardul Tomis), str. Mihai Viteazu, strada Călugăreni, strada Ştefan Mihăileanu până la biserica
„Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”
Ce este monahismul?
Aflam prin Dl. Laurentiu Dumitru: la Iasi, pe data de 22 mai (joi), ora 19:00 (sala T17), va avea loc conferinta „Ce este monahismul?”, unde va
fi invitat parintele arhimandrit Simeon, de la Manastirea „Sfantul Ioan Botezatorul”, Essex, Anglia.
Simpozion in cinstea profesorului teolog Teodor M. Popescu Debutand
cu o slujba de pomenire a profesorului teolog, ieri au inceput lucrarile simpozionului, cu o sesiune omagiala intitulata “Teodor M. Popescu – o viata in slujba Bisericii”, urmata de expozitia
foto – documentara “Teodor M. Popescu – marturisitor al credintei”. Astazi simpozionul se va incheia cu o sesiune stiintifica. Participa, cu binecuvantarea PreaFericitului Patriarh Daniel, IPS
Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, acad. dr. Emilian Popescu, pr. acad. dr. Dumitru Popescu, pr. prof. dr. Gheorghe Dragulin.
De la Biroul de presă al Facultăţii de Teologie
Constanta:
Marţi, 20 mai 2008, ora 9.30, în Sala Senatului a Universităţii “Ovidius” Constanţa, Facultatea de Teologie împreună cu Arhiepiscopia Tomisului organizează simpozionul
naţional cu tema: Aspectele Cuvântului revelat şi importanţa acestuia în viaţa credincioşilor în mileniul al III-lea.
Simpozionul, propus de Catedra de Biblică şi sistematică a Facultăţii de Teologie, a fost conceput în contextul declarării de către sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a anului 2008 ca an al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii.
Tema aleasă pentru această manifestare deschide participanţilor, cadre didactice ale facultăţilor de teologie de la mai multe universităţi din ţară, multiple posibilităţi
de exprimare în arealul Teologiei biblice, cu conexiuni în spectrul dogmatic şi chiar în cel liturgico-practic.
Conţinutul majorităţii referatelor anunţate are ca loc comun impactul pe care mesajul Sfintei Scripturi şi cel al învăţăturii de credinţă al Bisericii îl au asupra
credincioşilor în perioada actuală.
Vă invităm să participaţi la acest simpozion care are în centru dezbaterea unui subiect de actualitate.
Din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia va participa Părintele Jan Nicolae.
Slujba Arhiereasca
Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanu a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părinte paroh Mihai Pop şi ceilalţi slujitori ai parohiei Timişoara Viile Fabric unde,
in cadrul slujbei, a fost hirotesit “iconom stavrofor” Părintele Mihai Petrovici, slujitor al parohiei.
Pastor-gay ajuta bolnavii sa “scape” de
suferinta Membrii “Miscarii pentru dreptul la moarte” solicitau un pastor homosexual
apartinand bisericii unitariene, atunci cand nu mai doreau sa traiasca. Acesta declara ziarului Guardian ca “a ajutat circa 102 persoane sa-si puna capat zilelor.“In munca mea de pastor acesta a
fost cel mai important lucru din viata mea. Presupun ca anume pentru aceasta si m-am nascut pe pamant. Eu sunt moasa celor care vor sa moara, pentru cei care doresc sa apropie ceasul mortii”,
povesteste G. Exoo. Marea majoritate a acestor persoane nu aveau boli incurabile ci se aflau doar intr-o stare depresiva. Pastorul folosea un gaz introdus intr-un crocodil gonflabil, iar pe
genunchii victimelor lasa o carte pentru a da senzatia ca persoana a murit subit.
Noaptea Muzeelor de la
Arad Membrii Asociaţiei „Terra Dacica Aeterna” din Cluj-Napoca, purtand costume specifice, au adus în atenţia vizitatorilor care au trecut pragul
Complexului Muzeal din Arad, luptele daco-romane, reînviind istoria de acum 2000 de ani, prin prezentarea de activităţi legate de specificul vieţii cazone, precum antrenamente sau manevre
militare.
Festivalul de folclor şi meşteşuguri tradiţionale “Pe fir de baladă”, la Târgu
Jiu In perioada 23-25 mai, copii din mai multe judeţe ale României vor participa la cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului de folclor şi meşteşuguri
tradiţionale “Pe fir de baladă”, de la Târgu Jiu. Pentru secţiunea folclor, copiii vor susţine spectacole la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar micii meşteşugari vor realiza sculpturi în lemn şi
vor crea măşti populare, in corturi amplasate în Parcul „Tudor Vladimirescu.
Câmpia Libertăţii din Blaj, loc de intalnire a costumelor populare si artei culinare
romanesti
Sătenii de pe Valea Târnavelor, imbracati in costume populare traditionale, tineri si batrani, au sosit pe Campia Libertatii de la Blaj, la sarbatoarea orasului. Nu au
lipsit mancarurile traditionale romanesti, cantecele si dansurile traditionale, sustinute de artisti populari de prestigiu.
Goana dementa după bani si posturi de primar
Candidaţii PSD Arad se cred deja dumnezei,
permiţându-şi, fiindcă noi le permitem, să-şi bată joc ori să “parodieze” credinţa ortodoxă şi jertfa Mântuitorului. Aceştia au realizat un afiş electoral în care se imaginau (cu o imaginaţie
profund bolnavă ce demonstrează ateismul neocomunist) la Sfânta Cină cea de Taină. “Mentorul” echipei, dorel căprar, candidat ca primar, şi-a
permis să ocupe locul Mântuitorului nostru din Sfânta Icoană, iar curajul de tip ateist nu s-a oprit aici: pe “locul Sfintei Maria Magdalena” (puţin si din “codul” saracului DaVinci!), stă
teodora hotăran, “apostoli” fiind ceilalţi candidaţi. După cum puteţi remarca, din acest afiş lipseşte vânzătorul Iuda. Dar această problemă pare
că a fost rezolvată prin lipsa atitudinii noastre generale, ca ortodocşi şi a Bisericii Ortodoxe condusă de Patriarhia Română. (KSLCatalin)
Seminar internaţional pe problema consumului de droguri, la Cluj De ieri, Clujul gazduieste
pentru doua zile, un seminar international despre traficul si consumul de droguri, organizat de Taiex şi Agenţia Naţională Antidrog România.Sunt prezentate statisticile anului 2007 in raport cu
primele patru luni ale anului 2008. Bucurestiul ramane cel mai mare consumator de droguri, urmat de Timis si Cluj Napoca.
Data perioadei a II-a a tezelor cu subiect unic,
modificată Pentru a nu coincide cu momentul alegerilor locale, perioada a II-a de susţinere a tezelor cu subiect unic a fost modificata de Ministerul
Educaţiei, astfel: 23 mai – matematică, 27 mai – limba şi literatura maternă, 29 mai – istorie/geografie – pentru clasa a VIII-a şi 4 iunie – limba şi literatura română. Contestaţii vor putea fi
depuse pe data de 6 iunie.
Sinodul Bisericii ruse fara frontiere si-a schimbat structura
Consiliul episcopilor rusi din afara granitelor, reunit la New York pentru alegerea noului primat, a luat un
numar important de decizii. Printre altele s-a modificat si compozitia Sinodului permanent. Prezidat de Mitropolitul Ilarion al New York-ului si al Americii de Est, Sinodul acum include pe:
Arhiepiscopul Marcu al Berlinului, prim vice-presedinte, Arhiepiscopul Chiril de San Francisco si al Americii de Vest, secretar, Episcopul Gabriel de Montréal si de Canada, episcopul Petru de
Cleveland si, in functia de membru supleant, Episcopul Michel de Geneva.
Consiliul a creat dupa Sinod, un secretariat pe relatii interortodoxe care se subordoneaza direct Bisericii Ruse din afara granitelor tarii, iar arhipastorul Alexandre
Lebedev a fost numit secretarul acestei comisii.
Sinodul a propus pe Arhimandritul Teodosie Ivascenco, Episcop de Seatlle, auxiliar al Americii de Vest. Candidatura sa trebuie aprobata de Sfantul Sinod al Patriarhiei
Ruse.
Sindicatele din invatamant vor retragerea
subiectelor de bac
Mai exact, sindicalistii refuza inlocuirea subiectului de literatura cu un text la prima vedere ce trebuie
comentat de elevi. Masura a fost contestata si de academicianul Eugen Simion, de cadrele didactice de liceu, de parintii si de elevii claselor a XII-a.
Părintele arhimandrit Teofil Părăian la
Craiova
Duhovnicul Mânăstirii “Brâncoveanu” din Sâmbăta de
Sus, Părintele arhimandrit Teofil Părăian, va susţine Începând de astăzi în Craiova, o serie de conferinţe: marţi, 20 mai, de la ora 18.00, la Casa Studenţilor din Craiova – conferinta cu tema
“Eu şi Filocalia”, joi, 22 mai, de la ora 11.00, la Teatrul Liric – conferinţa cu tema “Martorii Învierii Domnului”, şi, tot joi, de la ora 18, în sala mare a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” –
“Disciplina Cuvântului”. Ultimele apariţii editoriale ale Editurii Mitropoliei Olteniei purtând semnătura părintelui arhimandrit Teofil Părăian, se vor putea cumpăra de la standul special
amenajat. De asemenea, Părintele Teofil Părăian va oficia slujba Sfintei Liturghii cu ocazia praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la Mânăstirea Maglavit, iar joi, de la ora 07.00,
slujba Sfintei Liturghii se va oficia la Catedrala Mitropolitana “Sfantul Dumitru”.
Mesajul Sfântului Siluan Athonitul, în
actualitate Forumul Ortodox din Bruxelles , organizează marţi, 27 mai, începând cu orele 18.30, în parohia Sfinţii Siluan şi Martin, o întâlnire
pe tema: “Actualitatea mesajului Sfântului Siluan Athonitul” Invitat va fi Jean-Claude Polet, secretarul Asociaţiei Sfântul Siluan Athonitul, şi profesor. Intrarea este liberă. (rue de Bosnie 75,
1060 Bruxelles)
Teologii noştri se pare că nu mai ştiu să se poarte cu orăşenii, fără ajutor
american Profesorul Robert Calvert, de la Universitatea Bakke, Seattle, SUA, va sustine seria de conferinte: “Educatie pentru pastoratia urbana”, in
perioada 20 – 22 mai 2008, în cadrul proiectului intitulat: MISIUNE URBANA LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN IASI. Se va discuta astfel în principiu, despre misiunea pastoraţiei urbane,
într-un alt mod, probabil, decât ar fi tratat acest subiect oricare dintre marii noştri duhovnici contemporani. De neînţeles, KSLCatalin.
Cercurile pedagogice ale profesorilor de Religie din judetul Arges Locaţiile cercurilor
pedagogice ale profesorilor de Religie din judetul Arges:
– luni, 19 mai 2008, orele 10.00: zona Curtea de Arges, Manastirea Slanic;
– marti, 20 mai 2008, orele 10.00: zona Campulung, Manastirea Ciocanu;
– miercuri, 21 mai 2008, orele 10.00: zona Costesti, Manastirea Glavacioc, iar pentru zona Topoloveni, la Manastirea „Sfantul Calinic” – Calinesti, tot la orele
10.00,
– joi, 22 mai 2008, orele 10.00: zona Pitesti – gimnaziu, Manastirea Corbii de Piatra;
– vineri, 23 mai 2008, orele 10.00: zona Pitesti – liceu, Colegiul Liceal „Al. Odobescu”.
„Zilele Strehăiene” continuă până pe 21 mai
O serie de manifestări cultural artistice şi de divertisment prilejuite de zilele oraşului, par să adune localnicii Strehaiei, în număr foarte mare, în fiecare zi a
sarbătorii.
Sindicat? De curând, unii oameni de presă urmăresc dezvoltarea ideii unui sindicat al preoţilor, conduşi din umbră în mod sigur de
unele persoane ce urmăresc scindarea Bisericii Ortodoxe, inca şi pe această cale. Dupa promovări repetate ale acestei idei, s-a reuşit depunerea unei cereri de înfiinţare ce urmăreşte o
soluţionare juridică pe această temă. Astfel, 20 de preoţi din Moldova au depus acest act la Judecătoria Iaşi. Sindicatul doreşte să poarte numele de: „Acoperământul Maicii Domnului” din cadrul
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a Bisericii Ortodoxe Române, cuprinzând mai mulţi preoţi din Iaşi, Bacău şi Neamţ, conduşi de parohul de Popricani, preotul Alexandru Argatu (60 de ani), în
mare preoţi care, culmea sustin tot ziaristii, au probleme cu Arhiereii lor.
Alte evenimente:
• 1865: A fost inaugurată, la Bucureşti, prima expoziţie naţională de
produse agricole şi industriale româneşti, organizată din iniţiativa lui Ion Ionescu de la Brad şi a lui Petre S. Aurelian
• 1882: Se formează “Tripla Alianţă” între Germania, Austro-Ungaria şi Italia
• Ziua internaţională a metrologiei
• Ziua naţională a statului Camerun
– conf. Platforma
1 Lacasuri Ortodoxe @ KSLCatalin int-act.20.05.8 Bucuresti/ Media Gallery (Chronicles) 1 news 35